Viaţa, cum e ea: pe un peron

"(...) viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte... un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren... eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră... altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar... alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aştepte următorul tren... (...) în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi". (Octavian Paler, Viaţa pe un peron, Editura Corint, p.128)

În Viaţa pe un peron, Octavian Paler aduce un personaj - am zice anonim, pentru că nicăieri nu-i dă un nume, care vorbeşte la persoana I, lucru care ne permite să ne identificăm foarte uşor cu el. Acesta ni se adresează mereu la persoana a II-a plural, conferind un caracter confesiv, ca de jurnal, scrierii.
Putem, aşadar, fi oricare dintre noi pe peronul uitat de lume şi de timp. Pe peron suntem chiar noi, noi toţi.

Simbolică prin excelenţă, cartea lui Paler reiterează câteva din emblemele imaginarului său: gara, deşertul, mlaştina. În plus, în fuga lor, a lui şi a ei, a celor doi protagonişti ai cărţii, fuga de ei, dresorii şi câinii, vedem un ascuns protest împotriva comunismului în timpul căruia autorul scria cartea (apărută în 1981, în plin totalitarism şi negru ceauşism).

Şi vă las cu încă câteva citate:

"Una din prejudecăţile lumii noastre este nevoia de a pune etichete, de a clasifica totul; oamenilor li se pare că au şi înţeles ceea ce au clasat." (idem, p. 130)

"Dar, poate că între dragoste şi luptă nu e nici o deosebire. Dragostea e luptă între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e nici un învingător, alteori nu e nici un învins. (...) Moartea pune capăt şi iubirilor şi luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit şi cu cât a luptat." (idem, p. 134)

"(...) lumea e plină de semne. Ne uităm la o bucată de cer, la o pasăre, ascultăm un cuc cântând, şi nu ne trece prin cap că toate acestea sunt, poate, hieroglife ale naturii pe care nu le înţelegem. Tot ce ne îconjoară e format din hieroglife. Ele există şi aşteaptă un Champollion care să le dezlege. Dar oamenii nu prea au chef să devină Champollion. Lor le e mult mai simplu să spună despre un nor că e un nor şi despre o cioară că e o cioară. De ce să se mai complice? La ce foloseşte? Ca să dezlegi hieroglife, trebuie să renunţi la o parte din viaţă. Şi trebuie să alegi. Îţi trăieşti viaţa sau o înţelegi? Una din două. Nu poţi, se pare, să le ai pe amândouă în acelaşi timp." (idem, p. 138)

În această din urmă idee eu, personal, văd chintesenţa filosofiei, a exegezei şi hermeneuticii, dar mai cu seamă justificarea unui stil de viaţă ales de practicanţilor acestor domenii: nu poţi să îţi trăieşti şi să îţi şi înţelegi viaţa, în acelaşi timp. Trebuie să faci o alegere: fie trăieşti, "cum se trăieşte", fie cauţi, cercetezi, explici, comentezi, filosofezi, scrii, analizezi...

Cum să fii părinte mai bun (1)

Mereu vrem să fim părinţi mai buni. Şi pentru asta, căutăm tot felul de surse de informare. 

Pentru mine, una dintre surse este site-ul Dr. Laura Markham, Aha! Parenting. Aici am găsit câteva sfaturi pentru a putea deveni un părinte mai calm, mai răbdător.

Articolul Dr. Laura Markham numit "Cum să fii un părinte mai bun" începea cu un fragment dintr-o scrisoare adresată de o cititoare:

"Dragă Dr. Laura Markham, 

În noul an doresc să fiu mai răbdătoare. Dar când am comunicat familiei mele această hotărâre, ei mi-au amintit că am luat aceeaşi hotărâre şi anul trecut. Simt că am eşuat lamentabil, chiar dacă sunt conştientă că am devenit o mamă mai bună decât eram anul trecut". 

- Christina
Autoarea articolului ne sfătuieşte să nu intrăm în panică, dacă se întâmplă să ne identificăm cu semnatara acestei scrisori. Asta nu înseamnă, scrie Markham, că ai eşuat lamentabil. Înseamnă că mergi în direcţia bună şi că nu eşti perfectă încă. (Şocant, nu-i aşa?) 

"Vestea proasta este că nu vei fi perfectă nici în acest an. Vestea bună este că nici nu trebuie să fii! Copiii nu au nevoie de perfecţiune din partea părinţilor lor. Ei au nevoie de părinţi care îi acceptă cu toate imperfecţiunile lor, au nevoie de nişte părinţi care să le fie modele de compasiune şi respect, părinţi care îi iartă şi se reconectează cu ei atunci când lucrurile nu merg bine - aşa cum se întâmplă inevitabil.

Este o muncă dificilă, pentru că trebuie să ne corectăm singuri. De aceea hotărârea de a fi mai calm, mai răbdător funcţionează foarte rar. În timp ce strângi din dinţi ca să-ţi păstrezi cumpătul, deja intri tiptil în starea de stres de tip luptă sau fugi."

Însă Laura Markham este de părere că, dacă vrei să devii un părinte mai calm - şi o persoană mai fericită - acest lucru este foarte posibil. Ea ne oferă 5 sfaturi sub forma unor hotărâri de urmat, care să ne fie sprijin în atingerea acestui ţel.

1. Ai grijă de tine însuţi şi rămâi în centrul atenţiei ca să poţi fi părintele fericit, răbdător, susţinător pe care îl merită copilul tău. 

Asta înseamna să integrezi în viaţa de zi cu zi cultivarea de sine: Mergi mai devreme la culcare seara, ca să fii mai odihnit, mănâncă mai sănătos, ca să îţi menţii starea bună de spirit, transformă orice voce interioară negativă în încurajare şi încetineşte ritmul ca să te poţi bucura de viaţă. Cel mai important, angajează-te să ai grijă de tine însuţi. Când emoţiile îţi sunt date peste cap, eşti în poziţia de "luptă sau fugi", iar copilul ţi se pare inamicul public numărul 1. Calmeză-te înainte de a te ocupa de copil.

2. Iubeşte-ţi copilul şi arată-i-o des. Un lucru ştim sigur despre dezvoltarea copiilor, şi anume că cei care se simt iubiţi şi apreciaţi prosperă. 

Asta nu înseamnă că toţi copiii care SUNT iubiţi prosperă. O mulţime de copii ai căror părinţi îi iubesc nu reuşesc să prospere. Copiii care prosperă sunt cei care se SIMT iubiţi şi apreciaţi pentru ceea ce sunt. Fiecare copil este unic, aşadar este nevoie de abordări diferite pentru ca acel copil să se simtă înţeles şi iubit. Treaba dificilă pentru noi, ca părinţi, este să ne acceptăm copilul, aşa cum este el - şi să-l apreciem pentru că este cine este. Care este secretul pentru asta? Încearcă să vezi lucrurile din perspectiva lui, foloseşte ochelari optimişti şi sărbătoreşte fiecare pas făcut în direcţia corectă.

3. Rămâi conectat. Copiii cooperează şi ne "urmează" comenzile doar atunci când se simt conectaţi. 

Dar au loc şi despărţiri normale (de exemplu, dacă mergi la serviciu), aşa că trebuie să te reconectezi în mod repetat. Nu uita că timpul de calitate înseamnă conectare, nu dăscălire şi cicălire. Îmbrăţişează-ţi copilul la prima oră a dimineţii şi atunci când trebui să îţi iei la revedere. Când vă reîntâlniţi mai târziu în timpul zilei, petrece cincisprezece minute concentrat exclusiv asupra copilului. (Ce altceva mai bun ai de făcut în acele 15 minute? Ascultă, compătimeşte, îmbrăţişează, râzi, joacă-te, empatizează şi ascultă şi mai mult.) 

 Opreşte lucrul înainte de cină, ca să îţi poţi dedica seara familiei. Luaţi cina împreună. Staţi puţin de vorbă şi hârjoniţi-vă în linişte la ora de culcare cu fiecare copil în fiecare seară.

4. Nu uita că eşti un model pentru copil. 

Vrei să creşti copii care să rămână săritori şi respectuoşi chiar şi la adolescenţă? Respiră adânc şi vorbeşte-le respectuos. În fond şi la urma urmei, copiii învaţă de la noi, suntem modelele lor. Dacă noi nu ne putem gestiona propriile emoţii, nu ne putem aştepta de la copii să înveţe să le gestioneze pe ale lor. Nu este întotdeauna uşor atunci când eşti furios, aşa că ţine minte mantra aceasta: "Tu eşti modelul, nu o lua personal", şi "O să treacă şi asta!"

5. Abordează nevoile şi sentimentele din spatele comportamentului copilului. 

Dacă ţipatul sau pedepsirea copilului pentru purtarea lui ar fi fost eficiente, atunci ar fi funcţionat deja. Toate "năzbâtiile" reprezintă un steag roşu că el are nevoie de ajutorul tău ca să-şi proceseze emoţii importante sau să-şi satisfacă nevoi neîmplinite. Odată ce îi abordezi sentimentele sau nevoile, comportamentul lui se schimbă. Părinţii care redirecţionează furia copilului în loc să-l pedepsească ("Poţi să arunci cu mingea afară, în parc"), şi setează limitele în mod empatic ("Eşti supărat şi trist, dar noi nu lovim. Încearcă să foloseşti cuvintele ca să-i spui fratelui tău cum te simţi") cresc copii auto-disciplinaţi, care DORESC să coopereze.

În încheiere, Dr. Laura Markham este de acord că, "Desigur, copilul va mai face greşeli, şi la fel şi tu. Nu există părinţi perfecţi, nici copii perfecţi, şi nici familii perfecte. Dar există familii care trăiesc în dragoste, familii în care toată lumea înfloreşte. Singurul mod de a crea acest tip de familie este de a face alegeri zilnice care să te conducă în direcţia respectivă. Nu e magie, doar o muncă dificilă de a rămâne pe calea cea dreaptă.

Aşa că nu te îngrijora dacă iei aceleaşi hotărâri în fiecare an. Asta înseamnă doar că te menţii pe drumul cel bun alegând, iar şi iar, că iei măsuri pozitive în direcţia corectă. Înainte să îţi dai seama, ai să te găseşti într-un peisaj complet nou. Parentingul, în fond, este o călătorie - nu o destinaţie", conchide autoarea articolului.

(Sursa articolului citat poate fi găsit aici. Traducere din limba engleză de Anca Cristina Ilie)

Unde dai şi unde crapă... talentul

În urmă cu câteva zile, s-a organizat un concurs de pictură la o şcoală particulară, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar. Au fost selectaţi câţiva copii din grădiniţă ca să participe, bazat şi pe faptul că acel concurs avea să aibă loc într-o zi de sâmbătă, iar părinţii de obicei au alte programe dinainte stabilite pentru week-end, nu sunt neapărat dispuşi să meargă la concurs de pictură cu plozii. Dar eu, ca şi alţi vreo 14 părinţi din grupa ei, am înscris-o pe Ilinca - proba de selecţie de la grădiniţă a fost chiar acea planşă cu numele "Chipul mamei" despre care v-am mai povestit. Căci tema concursului urma să fie tot ceva legat de Mama, cea mai minunată - sau aşa ceva.

În ziua respectivă (sâmbătă), Roxi a zis că vrea să meargă şi ea, chiar dacă era foarte posibil să nu o lase şi pe ea să participe, bănuiam că este organizat doar pentru copii de grădiniţă, de maxim 6 ani. Însă concursul se adresa şi copiilor de clasele I şi a II-a, aşa că am putut să o înscriu şi pe ea în concurs plătind taxa de participare la faţa locului.

Şi, surpriză, nu s-a ales numai cu o după-amiază "pictată", cum mă aşteptam - mă bucuram că au participat, că am putut să fac altceva decât de obicei, că au avut ocazia să picteze etc. Mai mult, Roxana a luat, cu totul şi cu totul pe neaşteptate şi nepregătite, o frumoasă menţiune! Adică premiul 4, cum a trebuit să le explic. Premiu care nu se recompensează cu altceva decât o diplomă, but still...

Fireşte că deşi umblu toată ziua cu aparatul foto în geantă, chiar în acea zi l-am uitat acasă şi am fotografiat lucrările lor cu telefonul mobil - unul de foarte veche generaţie şi cu calităţi foto îndoielnice. Dar calităţile picturilor sunt evidente, totuşi, nu-i aşa? :) ;)

Autor: Roxana, 7 ani jumate.

Autor: Ilinca, 5 ani jumate.

Sincer, nu aştept un răspuns, eu sunt mândră de fetele mele şi de realizările lor indiferent de orice opinie super-calificată mi-ar descrie lipsa oricăror calităţi artistice în cele două picturi ale lor.

De ziua ta, mămico...

Acum câteva zile, mergând s-o iau pe Ilinca de la grădiniţă, ea a venit fuga spre uşă şi mi-a strigat:

- Mami, azi am pictat chipul mamei... - s-a oprit brusc, văzându-mă: Mami, dar tu te-ai tuns şi te-ai făcut blondă!
Apoi s-a întors spre doamna educatoare:
- Doamna, îmi mai daţi o foaie, vă rog?
Şi am aşteptat pe hol până a pictat din nou chipul mamei, de data asta, cu părul mai scurt şi mai deschis la culoare decât în prima planşă pictată.

Azi dimineaţă mi-a dat cadou această pictură (vezi pictura şi o poză făcută cu telefonul chiar în ziua în care m-am tuns - aşa-i că asemănarea este izbitoare? Ha-ha-ha!), alături de o felicitare confecţionată cu mânuţele ei, tot la grădiniţă.

Plus o poezioară pe care ne-au trimis-o, de fapt, doamnele educatoare. Iacăt-o, sub titlul "Sfaturi folositoare pentru mame iubitoare". (nu-i cunosc autorul, sorry).

Mamă!

Să nu-mi dai tot ce-ţi cer, te rog frumos,
Chiar dacă ştii că poţi, chiar dacă ai,
Fiindcă uneori sunt curios
Să-ţi cer, doar ca să văd cât poţi să-mi dai!

Când îmi promiţi un premiu, nu uita
Că mie tot la el o să-mi stea gândul...
Şi dacă tu te-ai răzgândit cumva,
Mă pedepseşti că nu-ţi respecţi cuvântul!

Să nu-mi spui niciodată că doar eu
Sunt mai puţin ca prietenii şi fraţii
Finndcă o să cred, în drumul meu,
Că nu pot fi la fel de bun ca alţii!

Când vreau să fac un lucru,cât de mic,
Încurajează-mă de la început,
Iar dacă se întâmplă să îl stric,
Nu mă certa că sunt nepriceput!

Te rog, să nu faci tot în locul meu!
Mai lasă-mă să fac şi eu ce ştiu,
Pentru că altfel o să-mi fie greu
Să mă descurc în viaţă, mai târziu!

Când am curajulsă-ţi mărturisesc
Ce mă frământă şi ce temeri am,
Ascultă ce îţi spun şi ce gândesc
Nu te uita la ceas şi nici pe geam!

Dă-mi sfatul tău cel bun şi înţelept,
Aşa cum te pricepi, aşa cum ştii
Şi nu-mi răspunde-atunci când îl aştept :
"N-am timp de fleacuri şi copilării!"

Dacă ţi-e greu să faci ce te-am rugat,
Atunci când singur voi putea porni
Pe drumul vieţii mele mult visat,
Întreabă-te: ce om voi deveni?

Finanţele, pe mâna copiilor

Dacă nu aţi ajuns încă la expoziţia-eveniment Fabuloasa lume a banilor, sfatul meu este să nu o rataţi! Se află în Muzeul Naţional de Istorie a României şi se mai poate vizita până la sfârşitul lunii aprilie, în fiecare zi de miercuri până duminică, între orele 9.00-15.30, după cum v-am anunţat şi în Agenda culturală a copiilor.

Eu personal o consider expoziţie-eveniment, pentru că nu e deloc o simplă expoziţie, sunt prea puţine lucruri expuse, pur şi simplu, în căsuţe de sticlă, cu eticheta explicativă alături. Eveniment este, pentru că eu, cel puţin, nu am văzut un astfel de mod de a expune şi explica lucrurile până acum. Este interactivă prin excelenţă. Totul se atinge, se pipăie, se miroase, se încearcă, se lucrează, se produce... la faţa locului, de către vizitatori.

Nu cred că păcătuiesc prin divulgarea vreunor secrete ascunse ale expoziţiei dacă vă povestesc - aşa, ca să vă fac poftă - că la intrare vizitatorii primesc un card, pe care îl vor folosi în lumea banilor în care intră. Apoi aceştia pot să-şi producă bani, să-i investească, să-i înmulţească, să-i cheltuie, îşi însuşesc cunoştinţe pentru care pot obţine alţi bani pe card, se odihnesc în locuri special amenajate, unde ascultă poveşti despre bogăţie şi sărăcie, se întâlnesc cu regele Midas... şi multe alte lucruri interesante pe care vă las să le descoperiţi singuri.

Ştiu că fac reclamă gratis, însă nu mă pot abţine să nu laud iniţiativa sponsorului BCR şi a realizatorilor Fabuloasei lumi a banilor (conceptul cred că a fost importat dintr-o ţară din nordul Europei, după numele pe care le-am văzut la intrare în "caseta tehnică").

Expoziţia este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani. Eu am fost cu amândouă fetele (iată-ne în pozele cu soarele de duminică, pe Calea Victoriei), şi mezina de 5 ani jumate, şi Roxi de 7 ani jumate. Pot să spun că într-adevăr, avertizarea pe care am primit-o la intrare, că Ilinca nu va pricepe mare lucru, a fost parţial îndreptăţită. În primul rând, pentru că ea nu citeşte, aşa că am citit mult eu, cu voce tare, ca să-i explic ei, care oricum nu a înţeles tot, dar cu ceva-ceva tot a rămas, i-a plăcut şi a povestit chiar şi colegilor la grădiniţă a doua zi. A ascultat însă singură poveştile despre sărăcie şi bogăţie, a învăţat ceva din ele, iar la final a donat din proprie iniţiativă copiilor săraci toţi banii strânşi în periplul financiar virtual - în vreme ce soră-sa a cheltuit o sumă similară virtuală pe nişte lux găunos frumos ambalat. (Trebuie să mai lucrez cu ele pe tema finanţelor, se pare).

Inteligenţa ciorilor, demonstrată ştiinţific

Se spune (auzită la radio, dar o redau şi pentru cei care nu cred că ascultă Radio România Actualităţi la 6.45 dimineaţa) că oamenii de ştiinţă au vrut să demonstreze inteligenţa ciorilor.

Şi le-au dat într-o zi mâncare într-un lung tub. Cioara femelă s-a chinuit să ajungă la mâncare, şi-a fabricat o unealtă, un fel de cârlig cu care până la urmă a reuşit să extragă mâncarea din acel tub. Deci, au conchis oamenii de ştiinţă, iată, cioara îşi produce unelte, este aşadar inteligentă, asemenea oamenilor din stră-vechime, care şi ei îşi produceau unelte pentru a face rost de hrană. Cioroiul mascul în toată vreme asta nu participa, stătea doar şi se uita, contempla munca asiduă a cioarei de a extrage mâncarea. El a intervenit doar  în momentul în care hrana a fost extrasă din tub... şi a furat-o de la cioara femelă şi a mâncat-o singur.

Morala: cine este, deci, mai inteligent? Femela sau masculul cioară?
Oamenii de ştiinţă încă mai dezbat pe tema asta.

Ura! Mi-am salvat neuronul!

Anul trecut pe vremea asta, ba chiar mai devreme, şi acum doi ani, şi cam tot timpul de fapt, de când am renunţat la un job cu loc de muncă fix şi m-am apucat de freelancing, mă plângeam că n-am de lucru, că or să-mi moară neuronii nefolosiţi etc. A urmat o perioadă plină de proiecte diferite, multă muncă cu capul şi cu creierul din el, deloc plictiseală.

Dar chiar de pe când mă plângeam eu aşa cu foc, o foarte bună şi frumoasă mămică, pe care o cunosc (deocamdată) doar virtual, îmi sugera să am răbdare, căci odată cu începerea şcolii de către copilul mare voi uita de plictiseală.

Acum sunt în poziţia de a-i da dreptate. Roxana a început şcoala, aşa cum ştiţi. Mai nişte semne grafice, mai nişte litere, mai nişte cifre până la 10, până la 30, operaţii cu ele, mai până la 100... Dar iată că treptat-treptat a trecut prin probleme care se rezolvă printr-o singură operaţie, şi a ajuns la cele care se rezolvă prin două operaţii. Unde... ne-am cam blocat. Acum, după un week-end de repetat la greu metoda parcă ne-am mai desţelenit. Dar la primul contact eram blocaţi rău.

Iar provocarea pentru mine la lucrurile de genul ăsta este şi metoda de explicat - şi aici am aplicat tot ce mi-a venit la mână şi la gură, beţişoare, desene, mulţimi, culori diferite etc., dar şi metoda prin care să mă abţin să-i dau direct rezultatul şi să trecem mai departe - ceea ce e destul de greu.

Nu înţeleg eu prea bine mecanismul, dar Roxi, la începutul anului, rezolva mintal probleme din astea, cu numere mai mici, e drept. Acum, cu metoda de calcul prin 2 operaţii, se blochează. De ce? Deja "school kills creativity"? Să nu intrăm în acest subiect, că dacă mă porniţi, nu mă mai opresc. Mai bine să ne "bucurăm" că neuronul meu e în perfectă stare de funcţionare şi că Roxi înţelege şi ea acum metoda şi chiar se bucură de asta.

Apoi, nu mi-ar strica, dacă ştiţi să-mi oferiţi, o metodă prin care să pot determina copilul să lucreze mai mult decât cele 2-3 exerciţii pe care le dă doamna ca temă pentru acasă. Mă bucur că doamna învăţătoare nu-i îndoaie cu temele, însă eu consider că nu e suficient 2-3 exerciţii sau 1 problemă când nu ai înţeles bine ceva. Cred că trebuie repetat. Ca la orice, şi la un instrument muzical, de exemplu, trebuie să exersezi ca să înveţi să cânţi, şi la sport trebuie să te antrenezi. Tot aşa şi la matematică... Nu? Ei, cum s-o fac şi pe ea, pe Roxana, să priceapă că e nevoie de mai mult, să fie mai cooperantă şi să nu începem cu o asiduă muncă de convingere orice aşezare la biroul de lucru?

MaiMultVerde are magazin MaiOnline

Asociaţia MaiMultVerde a lansat, în ianuarie 2013, magazinul online ca o iniţiativă antreprenorială ce-şi propune să adune fonduri pentru acţiunile de împădurire ale organizaţiei.

Pe www.shop.maimultverde.ro pot fi găsite atât produse promoţionale ale organizaţiei (tricouri, sacoşe, calendare), cât şi produse oferite de parteneri: cosmetice organice, jucării, hăinuţe şi produse de îngrijire pentru bebeluşi, îmbrăcăminte din bumbac organic şi alte materiale naturale, produse hand made, produse de curăţenie etc. 

Partenerii magazinului sunt: Organic by Bedroom, Coşul cu jucării, MioBio şi Pifou, antrenorul Valentin Vasile, Chemical Kemy şi Ramona August, voluntare ale organizaţiei, care au acceptat să doneze între 10 şi 35% din valoarea produselor vândute Asociaţiei MaiMultVerde.

Potrivit comunicatului transmis de Asociaţia MaiMultVerde, ideea magazinului online a apărut ca urmare a solicitărilor susţinătorilor care îşi doreau produse personalizate, din materiale prietenoase cu mediul, iar prin achiziţia lor să sprijine proiectele desfăşurate de organizaţie. Produsele puse în vânzare în magazinul online  sunt de două tipuri: produse promoţionale ale organizaţiei, create special pentru susţinători, şi produse oferite de parteneri care donează între 10 şi 35% din valoarea produsului. Fondurile adunate din vânzarea produselor în magazinul online sunt direcţionate spre acţiunile de împădurire desfăşurate de Asociaţia MaiMultVerde.

Astfel, primele produse puse în vânzare au fost tricouri din bumbac organic, tricouri personalizate cu mesajul ”Keep calm and plant trees”, cu MaiMultVerde sau Cicloteque, sacoşe de bumbac, brăţări cu charm, felicitări din hârtie reciclată şi calendarepentru 2013. Aceste produse sunt realizate în serie mică, astfel încât consumul de resurse să fie cât mai redus şi să nu rămână stocuri de produse nefolosite. Brăţările sunt realizate cu ajutorul voluntarilor MaiMultVerde: un şnur de culoare verde, roşu sau negru, pe care au fost legate charm-uri sau pandantive din metal în formă de frunze, copăcei, flori sau biciclete. Fiecare brăţară vândută înseamnă un copăcel plantat într-o viitoare pădure, astfel că, pe lângă obiectul în sine, persoana care a achiziţionat brăţara, face şi o faptă bună.

Următorul pas a fost cooptarea unor parteneri ale căror produse respectă valorile MaiMultVerde de sustenabilitate: să fie realizate din materiale naturale sau ingrediente organice, de preferat, produse în România, în serie mică sau manual. Organic by Bedroom produce îmbrăcăminte pentru femei şi bărbaţi din bumbac organic, lână şi in doar la comandă. MioBio este distribuitor de cosmetice bio şi prezent în magazinul MaiMultVerde cu brand-urile Weleda / Weleda Baby şi Rampal Latour. Pifou este primul producător de hăinuţe din bumbac organic pentru bebeluşi din România. Coşul de jucării oferă jucării şi piese de îmbrăcăminte pentru bebeluşi din materiale naturale. Iar voluntarele MaiMultVerde, Ramona August şi Chemical Kemy realizează piese de îmbrăcăminte confecţionate din materiale reciclate şi cutii de lemn pictate manual. Antrenorul şi nutriţionistul Valentin Vasile susţine stilul de viaţă sănătos prin punerea în vânzare a cărţii ”Stil de viaţă, nu dietă!” în acest magazin online. Fiecare dintre aceşti parteneri a primit cu bucurie oferta de a se asocia cu magazinul MaiMultVerde şi de a susţine proiectele de împădurire prin donarea unor procente din valoarea produsului.

Produsele care se găsesc în magazinul online MaiMultVerde se adresează tuturor categoriilor de vârstă, atât femeilor, cât şi bărbaţilor, dar şi viitoarelor mămici şi copiilor de vârste foarte mici. Materialele din care sunt realizate hainele sunt prietenoase cu mediul: bumbac organic, in, lână, unele chiar refolosite. Produsele cosmetice şi cele de curăţenie sunt biodegradabile, netestate pe animale, fără parabeni, conservanţi sau derivaţi din petrol, iar ingredientele lor sunt organice. Toate produsele pot fi achiziţioante de pe http://shop.maimultverde.ro/, iar livrarea lor în Bucureşti se face prin Tribul (www.tribul.eu), serviciul de curierat pe bicicletă.

Diversitatea produselor din magazinul online MaiMultVerde şi accentul pus pe sustenabilitate, de la selecţia produselor eco-friendly la livrarea lor şi destinaţia fondurilor adunate, fac ca această iniţiativă antreprenorială a Asociaţiei MaiMultVerde să fie unică în peisajul non-profit din România.

CD-uri pentru prepararea cafelei

Mai ştiţi bancurile alea vechi, de pe când se îngâna dispariţia dischetelor cu apariţia CD-urilor, referitoare la CD reader ca fiind suport pentru cana de cafea?
Zilele astea am găsit proba că nu erau simple bancuri fără fundament. Iată.

foto: Anca Ilie@Blogonovela

Travesti, Cărtărescu: What's a nice kid like you doing in a place like this?

Am cumpărat Travesti de Mircea Cărtărescu la scurt timp după apariţia acestei ediţii (din imagine) la Humanitas, în 2005. Şi cred că de-atunci o tot ocolesc. Am mai scos-o din bibliotecă atunci când am şters praful, precum şi când, mai recent, am mutat cărţile bibliotecii din apartament, în cutiile din podul casei  în care ne-am mutat la sfârşitul verii 2012. Dar tot timpul când dădeam de ea fie aveam altă carte de citit, fie nu aveam deloc timp de citit, fie titlul care mi se păruse incitant când am cumpărat cartea, îmi dădea acum fiori şi nu vroiam să mă apuc de ea.

Acum câteva zile am regăsit-o într-un teanc de cărţi de pe noptieră. Aşa fac, sunt nehotărâtă până şi cu lecturile mele: îmi aduc la îndemână mai multe cărţi, de obicei stiluri diferite, pentru că nu ştiu azi ce am chef să citesc, poate mâine am chef de altceva... Şi după ce încep vreo trei-patru, mă apucă un o.b.c. (obsessive-compulsive behavior) şi le termin pe toate, rând pe rând, chiar dacă îmi plac, chiar dacă nu, cu gândul doar să le lichidez, să nu le las în urmă, să nu las lucruri neterminate.

Am început, aşadar, să citesc Travesti. Şi textul m-a atras mai departe ca un magnet. M-a atras în el, m-a devorat, el pe mine, nu eu pe el. Text şi textură, carne din carnea mea... ca să mă inspir niţel din chiar rândurile elucubrante ale lui Cărtărescu.

O himeră, un coşmar de vorbe, un amalgam de scene scabroase care se desfăşoară cu şi pe lângă eroul cărţii dar şi în el, întru el, în cămăruţele minţii lui schizofrenice. Cartea ... n-aş putea spune că are un fir logic al povestirii. Come-on, nici măcar firul principal al povestirii zilelor petrecute în tabăra de la Budila, tânăr adolescent licean fiind, nu are chiar acest scop, de simplă povestire. Susură din text escamotări nevrotice ca grăsimea care curge pe un grătar încins.

Şi nici nu mi-am dat seama cum, în câteva ore, ajunsesem deja la jumătatea cărţii. În alte 2-3 ore am terminat-o. Am înghiţit-o hulpav, ca uliul care prinde din zbor porumbelul alb.
Ceea ce nu mi s-a mai întâmplat cam de mult - cred că de la romanele poliţiste din seria de la Editura Trei.

Exemplu de citat din text - pasajul din care eu am desluşit chintesenţa adolescenţei, perioada aceasta tulburător de dureroasă pentru toţi. Asta dacă am desficrat eu corect intenţia autorului, căci am mari dubii în această privinţă, cred că de fapt din pasajul acesta, asta am vrut eu să înţeleg, iar nu este "ce a vrut poetul să spună":

• "Cât de ciudat, cât de ciudat eram pe atunci! Ce moale, ce neformată, ce disponibilă era carnea psihicului meu! Testiculele mele aveau circumvoluţiuni, lobi şi ventricule, pe când creierul meu secreta spermiile visării. Înserările galbene care se aşterneau ca nişte cearşafuri pe blocurile vechi mă dureau de parcă ar fi fost propria mea piele şi simţeam casele părăginite ca pe nişte organe interne. Eram înăuntru şi afară, sus şi jos, asemenea unui embrion în burta neagră a lumii. Îmi închipuiam câteodată că sunt întors pe dos ca o mănuşă (.....) Visam că am sâni şi vulvă, eram totul, bărbat şi femeie, copil şi bătrân, vierme şi Dumnezeu, toul învelit într-o febră năucitoare." (pag. 89, ediţia Humanitas 2005)

În general, în descrierea personajului adolescent Victor, autorul se apropie mult de ceea ce înseamnă geniul neînţeles pentru romantici. Ca şi la aceştia, Victor năzuieşte spre Marea Sa Operă, când va lăsa definitiv în urmă Lumescul, banalul, obişnuitul din jurul său şi pe toţi aceşti mici ai soartei. El va deveni una cu Dumnezeirea spre care tinde, simbolic.

În altă parte Cărtărescu dă măsura propriei opinii despre sexul feminin şi (ne)rostul prefacerilor acestuia, odată cu trecerea timpului:

• "Privindu-le (pe nişte fetiţe naive de 8-9 ani, n.m.), uram şi mai mult urgia hormonală, dezastrul care în douăzeci de ani avea să le preschimbe în femele putrede de lascivitate, în cucoane snoabe, în gospodine şleampete, în profesoare refulate, în intelectuale masochiste, în muncitoare spurcate la gură, măritate, divorţate, gravide iar şi iar, înghiţind la anticoncepţionale, schimbând la tampoane, primenind la scutece, mâncându-şi cu toatele bărbaţii, golindu-i de pasta cenuşie din ţeastă. De ce trebuiau să cadă? De ce măcar unele nu puteau rămâne mereu aşa, naive, graţioase şi senine? Căci numai fiinţa lor cunoştea minunea asta: corpul care se confundă perfect cu sufletul. De ce, pe când viermele hidos devine fluture, fetiţele, fluturi gingaşi, trebuiau să se schimbe în larve păroase, procreatoare şi rapace?" (pag. 105-106, ediţia Humanitas 2005)

Ăsta e limbajul întregii cărţi, ăsta e Cărtărescu din Travesti. Nu poţi să-l iubeşti, nu poţi să-l urăşti. Sau poţi ambele, deopotrivă.

La final, la fel ca Nea Mărin care se întreba al cui e porumbul din filmul cu cowboy, stau şi eu şi mă întreb: ce-a vrut să spună poetul? Ce Travesti are el în minte? Desigur că se referă la rolul lui Lulu, travestit în fată, la carnavalul de la sfârşitul taberei, moment care îi declanşează personajului principal crizele de nevroză. Dar se referă şi la el însuşi, tânărul nevrotic ce era fată-băiat, băiat-fată, îmbrăcat ca fetiţă de mama lui până la 4 ani, luptându-se cu sora lui din el, odată ajuns la maturitatea nevrotică?
Sau poate, la fiecare din noi, cititorii, şi ce vom fi înţeles fiecare din păstosul, vizualul, halucinantul text cărtărescian? Din această dilemă mai-mai că nu pot ieşi!

PS: What's a nice kid like you doing in a place like this? - Versul aparţine unui cântec din desenul animat Alice în Wonderland. În cartea lui Cărtărescu apare de câteva ori cântat de colegii lui Victor acestuia, batjocoritor, insinuant, în tabăra de la Budila.

Bipedă iar

Vineri am sărbătorit faptul că mă simt mai bine, că pot să mă mişc fără (prea mari) dureri prin casă şi că pot să stau chiar în picioare câteva minute ... am marcat momentul, ziceam, făcând mâncare. Am fost atât de harnică încât m-am riscat să fac şi felul 1 (supă de pui cu găluşte de griş), şi felul 2 (pilaf cu carne de pui), ba chiar şi desert (prăjitură negresă). Toate, preferatele fetelor - dar nu numai ale lor, căci mâncare făcută vineri peste zi (cu momentele de odihnă pentru picior aferente), azi, luni, nu mai e niciun strop.

By the way - sunt deschisă la sugestii de feluri de mâncare care să nu necesite stat mult în picioare pentru pregătire.

Iar azi am chiar tupeul să plec de-acasă cu maşina! Am făcut ieri proba, am făcut o mică plimbare prin cartier, printre case, pe străduţe, şi m-a ţinut bine piciorul pe acceleraţie şi frână. Aşa că azi plec să iau copilu de la şcoală şi mai încolo, şi pe grădinar de la grădiniţă.

Aşa-i că nu v-am povestit de maşina mea cea nouă? E albă, că nu mai aveau roşie modelul ăsta, şi are 3 luni. Iar numărul de înmatriculare l-am luat "la rând" (după o coadă de vreo 5 orela serviciul de înmatriculări auto, dar asta e altă poveste). Însă i-am găsit ulterior semnificaţii numărului TLP:
Tulip, adică ea este The White Tulip
Sau mai bine The Little Prince, sau mai degrabă, Princesses, adică noi, fetele care mergem cu ea.
Hahaha, ce potriveală!!! :)

LE: Da' cine-a pus gropanu-n drum??? Că în cele vreo 3 săptămâni cât nu le-am văzut, mari s-au mai făcut gropile de pe drumurile noastre toate! Slalom, frate, tre' să faci printre ele!