Nu puteam să mor în 2013!

Mai e puţin şi schimbăm anul şi, aşa cum îi şade bine omului, mi-a venit chef de bilanţ.

Am început anul cu o premieră: după ce ani de zile am dus la pârtie cu săniuţa, ca să vedem schiorii şi pe tati, ba un copil, ba altul, ba am mai băut un vin fiert cu câte un schior mai leneş, ba ţine-mi şi mie schiurile că trebuie să merg la toaletă - anul acesta, în ianuarie, am învăţat să schiez!

În copilărie nu ştiam ce pierd, pentru că nu aveam prieteni schiori, nu mă învârteam în cercurile (selecte) cu copii care merg la schi în tabere sau cu părinţii...
Mai târziu, la vârsta marilor încercări de tot felul, din nou nu am avut schiori în gaşcă. Dar anul ăsta, când şi mezina a ţipat "pârtie" pe sub vizeta căştii de schi, am pus şi eu mâna pe un monitor şi m-am aventurat.

A urmat imediat după aceea o mare cumpănă de sănătate. Din ce am mai citit pe acest subiect de-atunci încoace, am ajuns la concluzia că cineva acolo sus mă (şi ne) iubeşte de n-a vrut să ajung doar o cifră în statisticile care vorbesc de decesele provocate de această boală! Medicul care mă monitorizează îmi spunea că nu mi-a trecut glonţul pe lângă ureche, cum se spune, ci mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă!
Embolie pulmonară şi tromboză venoasă profundă...
Că a fost de la hematoamele de la schi, de la altitudine, de la frig, de la hidratarea defectuoasă, de la drumul lung, de la anticoncepţionale, de la fumat, sau de la toate la un loc - nu se ştie, dar bine că a trecut! Continui tratamentul (probabil toată viaţa) şi sper, pentru mine şi pentru familia mea, că voi fi bine şi sper în cât mai puţine atacuri de panică (din astea mai fac, recunosc pioniereşte!)

Anul a continuat cu o uşoară relaxare acasă, în situaţia ciudată stresantă a locuitului împreună cu tata-socru. Un om bun, dar o personalitate dificilă, atât de dificil, că poţi să-l pui în cărţile de psihologie la capitolul oameni dificili! Nu-i vorbă, că şi eu mi-am dat arama pe faţă şi am dat măsura răutăţii mele de noră poate la fel de dificilă!

Nu recomand nimănui, oricât de bine s-ar înţelege cu socri şi/sau cu părinţii, să locuiască împreună!

Iar în anul 2014 am treabă, am nişte decenii de bifat! Păi se împlinesc aşa:
- 10 ani de la absolvirea MA-ului la Central European University la Budapesta
- 20 de ani de la absolvirea Liceului Mihai Viteazul din Bucureşti - generaţia 1994

..............

Ăsta era... un draft de la finele anului 2013.
Acum, în miez de aprilie 2017, nu mai ştiu foaaarte clar ce vroiam să spun. Dar poate doar un bilanţ de final de 2013, un mare Mulţumesc că mai eram încă în viaţă, şi ceva planuri pentru 2014.

Sănătate!

Născut trombozat: moștenirea europeană

Căutând eu acum ceva vreme răspunsul la niște "de ce"-uri - de genul, de ce mi se întâmplă mie? de ce acum? de ce, de ce, de ce?" - am dat şi de un articol ştiinţific, al cărui titlu mi-a plăcut mult cum sună în engleză: Born to clot: the European burden.
"Clot" însemnând "tromb", "cheag de sânge" şi verbul "to clot" - "a face cheaguri de sânge pe vene".

Pentru cine a deschis aparatele mai târziu, este ceea ce mi s-a întâmplat mie cu aproape 3 ani în urmă, iar acum sufăr de ceea ce medicul curant a numit "sindrom post-trombotic".

Am scris aici despre cum am ajuns eu la spitalul de urgenţă Floreasca, unde am petrecut vreo10 zile pe Heparină intravenos, cum am luat eu anticoagulant 2 ani jumate, şi cât de liberă m-am simţit în aprilie anul ăsta, când medicul mi-a scos anticoagulantul!

Deci articolul ştiinţific cu pricina este aici

Iar ideea de bază este că Tromboza venoasă este o problemă comună, care afectează ... exclusiv persoanele de origine europeană! Este o predispoziţie europeană aceasta a celor 2 mutaţii genetice care pot da tromboza: Leiden V şi Protrombina G20210A. Studiul din acest articol a analizat subiecţi din 22 de ţări non-europene şi a găsit mutaţia doar la un singur caz, în India.

Ca să vezi, cum vine ea, originea europeană la pachet cu riscuri medicale!

În paranteză fie spus, între timp eu mi-am analizat acele 2 mutaţii genetice și nu, nu sunt prezente în sângele meu, deci nu de la ele am făcut eu trombo-embolie pulmonară. Cel mai probabil la mine au fost factori dobândiți (anticoncepționale după vârsta de 30 de ani, fumat, sedentarism, schi începător, altitudine etc)

Durere de spate avem, torticolis avem...

Şi m-am chinuit eu cam toată săptămâna trecută ba să mă ridic din pat, ba să mă aşez la masă, ba să intru în maşină, ba să mă întorc la fete pe bancheta din spate. Dimineaţa îmi era cel mai greu: nu mă puteam da jos din pat de înţepenire! Apoi, pe parcursul zilei, spatele se mai încălzea şi mă lăsa durerea, doar cea din ceafă continua, aşa că mă întorceam cu totul, precum lupul din poveste, că-nainte mult mai este!

sursa foto

De fapt, nu aşa mult. Că a venit ziua de sâmbătă, şi am putut să mă ocup şi de mine. Aşa că am purces degrabă la camera de gardă de la urgenţe, unde am fost trimisă la radiografie de coloană cervicală. Se pare că din fericire, nu e nimic la nivel osos, la coloană. Însă e prins un nerv cumva între vertebrele cervicale, plus contractura musculară.

Diagnostic: Torticolis. Tratament 2-3 zile guler cervical - pe care nu l-am purtat pe stradă, pentru că arătam mult mai rău decât eram, şi n-aveam chef să mă întrebe lumea "dar ce-aţi păţit, doamna Ilie?". Şi tratament medicamentos 7 zile cu antiinflamator, antialgic şi miorelaxant. Fără alcool, fără maşină 7 zile, din cauza efectelor de ameţeală. Efect ameţitor pe care deşi le-a simţit (nu foarte puternic ca la Mydocalm, recunosc), totuşi eu cu ghiozdane de 10 tone nu mă fâţâi cu RATB-ul prin oraș! Aşa că am condus!

Vestea bună e că gata, chiar dacă nu au trecut chiar 7 zile, nu mai am (aproape) nimic, aşa că nu mai iau nimic.

sursa foto

Torticolis, ca să știți și voi - că nici eu nu știam - e o contractură mai mult sau mai puțin dureroasă a mușchilor gâtului, care limitează total sau parțial mișcările de rotație a capului. Torticolisul obişnuit (sau banal, cum am găsit aici că i se mai spune) poate apărea după o mișcare bruscă și forțată a gâtului, din cauza unei poziţii proaste în timpul somnului (vă spuneam eu! salteaua proastă de la cazarea de la Braşov din weekendul trecut! - tot nu v-am povestit, aşa-i?).

Paranoia din capul meu găsea oarece asemănări între durerea din spate și acea durere care îmi anunța trombo-embolia de acum 2 ani și ceva, de aici și panica mea. Dar am avut parte de un medic de gardă de treabă, care mi-a explicat diferența și cred că mi-a dat tratamentul potrivit. Trăiască sănătatea! :)

Concediu medical

Astăzi mi-am luat concediu medical.

Ieri mai aveam încă drumuri de făcut pe afară... De fapt, în maşină rece, apoi cald, afară rece, apoi intram undeva, stăteam o vreme la cald, iar mă îmbrăcam şi ieşeam în frig şi ceaţă... Şi tot aşa! Simţeam că vremea devenise tot mai câinoasă pentru starea mea de sănătate - laringită incipientă, derivată dintr-o traheo-bronşită, iar afară ceaţă şi mâzgă venită de sus, că o tot ştergeam de pe parbriz. Şi mă gândeam: alte persoane, când sunt bolnave, îşi iau concediu medical. Eu cui să înaintez cererea? Soţului? Copiilor? Că dacă eşti "freelancer" combinat cu "de-copiii-degrabă-crescător" (că n-am găsit altă rimă. Paranteză), nu ai şefi, sau nu din ăia cărora să le scrii cereri de concediu.

Dar cum mi se întâmplă (nu rareori) în viaţă, cererea de concediu medical mi-a fost aprobabă chiar fără să fi scris-o: soţul a avut liber la serviciu astăzi, în contul zilei de mâine care, nu-i aşa, a fost declarată zi liberă, ziua Unirii mici.
Aşa că a beneficiat dragul de el de o zi alături de fetele lui. Iar eu, de o zi în casă!

Ba încă azi a fost şi o zi d-aia în care aia mică ieşea de la şcoală la ora normală, aia mare după încă o oră, aia mică avea engleză la ora normală, aia mare avea de recuperat o lecţie pierdută la altă oră, mai devreme. Astfel că s-a tot plimbat el cu ele.

Norocul meu că am stat la căldurică, ceaiuri calde şi Phosphorus, poate-poate mâine voi fi mai bine.

Lucrurile bune ale zilei:
1. repaos vocal - pe cât posibil, dar oricum, afoniile mele (anual fac cel puţin un episod de laringită cu pierdere totală a vocii) sunt bucuria soţului şi a copiilor! Scapă de cicăleală o zi! :)
2. mai mult timp petrecut de tati cu fetele
3. mai mult timp petrecut de mine la proiectul la care lucrez, plus încă un articol - care va apărea curând, vă anunţ. Şi uite că am mai scris şi eu, după lupte seculare, un post pe blogul aşa-zis jurnal!

Iupiii pentru toate astea!

Fii bine cu tine şi copilul tău va fi bine cu el

Acum ceva vreme (acum vreo 2 ani şi mai bine), citeam un articol scris de Sabina (articolul aici) care se numea, îmi amintesc bine: "Când mama nu e bine, nimeni nu e bine!" Nu mai ştiu cum am dat de acel articol atunci, dar ştiu că nu-mi spunea mare lucru. Adică înţelegeam şi empatizam cu ce trăia Sabina, însă nu simţeam în mine lucrurile acelea.

După o vreme, după ce am avut şi eu un eveniment medical neplăcut (despre care v-am povestit atunci aici şi aici) am căutat din nou articolul Sabinei şi l-am recitit. Se potrivea mănuşă! Pentru că şi eu, ca şi ea, trăisem starea de "mami bolnavă", boala, recuperarea la pat, neputinţa de a-ţi vedea copiii îngrijiţi, chiar şi temporar, de altcineva, neputinţa de a te ocupa de ei, trăisem disperarea de a vedea că atunci când eu nu eram bine, nici ei, copiii şi restul celor din casă, nu erau bine.

Din această perspectivă m-am bucurat să aflu că la începutul lunii decembrie, Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (I.S.T.T.) va organiza o conferinţă exact cu această tematică: "Fii bine cu tine şi copilul tău va fi bine cu el". 

Evenimentul "Fii bine cu tine" se află la cea de-a doua ediţie şi va avea loc pe 7 decembrie 2014, la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti. Sunt invitaţi să participe părinţi şi cei care se pregătesc să devină părinţi preocupaţi de prevenirea experienţelor traumatice, de creşterea capacităţilor de a se descurca cu situaţiile provocatoare şi de dorinţa de a aduce un plus de calitate vieţii lor de familie. 

Una dintre cele mai importante misiuni ale I.S.T.T. este prevenţia suferinţei psihice şi fizice ca rezultat al experienţelor înalt stresante sau traumatizante. Studiile din domeniul sănătăţii şi psihologiei arată că familia este locul în care suferinţa este trăită cel mai intens, dar in acelasi timp este şi cel mai important loc de ameliorare şi vindecare.

De aceea, conferinţa „Fii Bine cu Tine și Copilul Tău va Fi Bine cu El!” vine în sprijinul mamelor şi taţilor, dar şi a celor care doresc să devină părinţi cu experienţe, idei, tehnici şi strategii de prevenţie şi reparaţie a efectelor vizibile şi mai puţin vizibile ale experienţelor dureroase (cum ar fi fricile, vinovăţia, tenisunea, blocajele, dificultăţile de comunicare, conflictele), toate pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu copilul. 

Doar această prevenţie şi reparaţie asigură un nivel înalt al sănătăţii şi stării noastre de bine. Iar nimic nu este mai stimulativ pentru sănătatea şi fericirea copiilor noştri decât un părinte sănătos şi fericit

a declarat Diana Vasile, preşedinta Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei.

Organizatorii spun că, prin conferinţa "Fii bine cu tine şi copilul tău va fi bine cu el!", I.S.T.T. îşi propune să ofere persoanelor interesate de educaţia copiilor (actuali sau viitori părinţi, bunici, educatori) ocazia de a descoperi cum să îşi crească calitatea relaţiei cu copiii şi cum îi pot ajuta pe aceştia să îşi dezvolte capacitatea de a face faţă încercărilor vieţii. 

Participanţii vor afla şi vor înţelege, de la psihologi experimentaţi în lucrul cu trauma:
- care sunt emoţiile şi sentimentele care colorează relaţia dintre părinţi şi copii, 
- despre importanţa implicării tatălui în creşterea copiilor, 
- despre miturile legate de protecţie şi
- diferenţa între grijă şi îngrijorare, 
- despre transformările ce apar în fiecare dintre noi atunci când devenim părinţi.

Despre programul conferinţei, organizatorii mi-au transmis să vă spun că întâlnirea va fi deschisă de Diana Vasile, preşedinta Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, cu prelegerea – surpriză Când o căciuliţă face diferenţa şi va fi continuată de Andra Costin (Buzilă), care va aborda tema nuanţelor apărute în relaţia mamă-fiică atunci când fiica devine mamă - Ca tine am fost, ca mine vei fi. Alături de Monica Lespezeanu şi Fantomele din sertare vom afla cum să ne raportăm corect la fricile şi anxietăţile copiilor. Şi, pentru că Sunt tătic, îmi pasă, mă implic, Bogdan Cezar Ion va întregi întâlnirea celor prezenţi cu un subiect tot mai discutat în ultima vreme – implicarea taţilor în viaţa de familie.
În încheiere, Anamaria Drăguţă va sustine un atelier special, dedicat părinţilor ai căror copii s-au născut prematur: Naşterea prematură – o călătorie neaşteptată.

Conferinţa Fii Bine cu Tine are loc duminică, 7 decembrie, la sediul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (Şoseaua Panduri nr 90), începând cu ora 10.00. Prezentarea lectorilor, rezumatele prelegerilor şi programul conferinţei pot fi accesate aici.
Înscrierile se pot face la adresa conferinta@psihotrauma.ro. Pentru mai multe informaţii puteţi apela numărul de telefon 0735 226 936 (Psiholog Roxana Agafiţei).

Pot să mai adaug doar că am participat şi la o parte din prelegerile primei ediţii, la care am primit o brăţărică din cauciuc, pe care scrie "Fii bine cu tine". O fi placebo, dar de câte ori mă simt copleşită, încerc să mă opresc puţin din iureş, iau brăţara şi o pun la mână, apoi inspir adânc, îmi dau seama că de fapt sunt prea "demanding", cer prea multe de la mine şi de la cei din jur, îmi amintesc pentru ce trebuie să fiu recunoscătoare, şi încerc să ţin minte "să fiu bine cu mine". Pentru că nimeni nu e perfect. Trebuie să te cunoşti şi să te accepţi aşa cum eşti! Măcar până data viitoare.

Dacă-i vacanţă, e răceală

Bag seamă că în sfârşit a venit vacanţa! Şi dacă tot e vacanţă, hai să-mi permit luxul să mă îmbolnăvesc. Căci într-adevăr, e un lux pe care nu mi-l permit când am de alergat toată ziua de colo-colo, şcoală, casă, engleză, piaţă, spălat, călcat, şcoală, chitară, mâncare, plătit utilităţi, înot, pian, supermarket ... şi aşa mai departe.

Viroză o fi sau exces de îngheţată? Efectul vremii capricioase şi ploioase sau aerul condiţionat din maşină? Cert e că am sărbătorit primele zile din vacanţa mare... cam aşa: acea afonie totală care mă apucă pe mine cel puţin o dată pe an, iar acum sunt la episodul tuse de mă îndoaie, tuse iritativă până simt că fac pe mine, de-a dreptul (scuzaţi expresia).

A început cu durere de gât. Ca ghimpii din reclama de la TV îmi simţeam gâtul tot mai îngust şi mai dureros! Apoi mi-am pierdut vocea de tot, spre bucuria celor pe care îi bat întruna la cap. Daaaar, de parcă nu era de ajuns, apoi am început să tuşesc. La început mai puţin, aşa, de probă, şi azi-noapte dintr-o dată, am adormit greu din cauza acceselor de tuse, şi m-am trezit pe la 1 noaptea, când am decis că e cazul să îi las măcar pe ceilalţi din casă să doarmă, aşa că m-am instalat în faţa televizorului. Mai aţipeam, legănată de o emisiune în reluare, într-un moment de acalmie, mai băteau plasele în geam, mai ieşeam pe afară să ridic un ghiveci trântit de vânt, mai aţipeam din nou... Şi aşa m-am distrat până pe la 5, când deja la geamul din sufragerie mijea o geană de lumină. Atunci am simţit că pot să adorm şi eu, am închis televizorul şi m-am mai trezit abia pe la 8, cu un pupic de-al Roxanei pe obraz.

Nu prea pot să iau antiinflamatorii din cauza tratamentului cu anticoagulant, aşa că am tratat-o până acum cu ceaiuri de fructe cu lămâie şi miere... şi multă încredere că mâine voi fi mai bine!

Ce să zic? Sănătate tuturor! Sper să nu mai vină şi altă etapă şi să încep să fiu mai bine... Că vacanţa asta e tânără încă, mai avem şi altele de făcut! :)

Trei paturi

Zilele astea se face anul de când am fost "cazată" la Floreasca la cardiologie pentru mai bine de o săptămână. (da, ştiu că episodul ăsta revine în amintirile mele ca un leit-motiv, dar chiar a fost o mare încercare pentru mine!)
Şi de pe patul meu de spital de la geam observam celelalte paturi, celelalte destine despre care până atunci nici nu ştiusem că există.

Patul 25. Doamna are peste 80 de ani şi un bun simţ cu totul ieşit din comun. Soţul în vârstă de 87 de ani o vizitează zilnic. Discuţiile dintre ei iau turnura unor discuţii culturale. Vocabularul folosit în discuţiile lor ar fi pus în dificultate reală pe un biet elev de vreo 15 ani (din aceia care, statisticile o arată, citesc cu dificultate în limba maternă). Demnitatea ei inspira respect real. Nicio infirmieră nu a certat-o că a murdărit pampersul, deşi făceau acest lucru cu alte paciente, nicio asistentă nu s-a răstit la ea că a făcut încărcare pulmonară noaptea, deşi făceau acest lucru cu alte paciente. În ziua când au externat-o a luat un taxi, demnă, nu a stat să aştepte "Ambulanţa umanitară".

Patul 26. O doamnă la vreo 50 de ani, profesoară de informatică la un liceu tehnic. Arată cu vreo 10 ani mai în vâsrtă pentru că suferă de un sindrom rar întâlnit (nu i-am reţinut numele), care a împiedicat-o să crească în înălţime şi greutate, care a făcut-o să aibă un fizic mai aparte. Dar care nu a împiedicat-o să fie extrem de energică şi inimoasă, săritoare, extrem de pozitivă în ceea ce priveşte vindecarea. Inimoasă e doar un fel de-a spune, căci se afla internată la cardiologie tocmai pentru că inima ei avea un puls extrem de mic. I-au pus un Holter ca să-i monitorizeze inima 24 de ore şi în cele mai agitate momente abia dacă ajungea la un puls 40. A plecat acasă cu un stimulator cardiac inserat şi cu o mare doză de optimism, din care ne dădea tuturor.

Patul 27. Femeie, 76 de ani, nicio carte citită, niciun rând, nicio clasă de şcoală. Doar văicăreală tot timpul cât a stat acolo. Femeie de serviciu la piaţa Traian în tinereţe, certată cu multe rude, pe diverse motive cu fiecare, povestea oricui o asculta că ea a avut o mare casă prin Colentina, dar au pierdut-o ea şi fii-sa prin nuştiuce mişmaşuri ale unor şmecheri - când de fapt eu am înţeles doar cât de fraiere au fost să semneze un act de vânzare cumpărare cu nişte clauze super-clar în defavoarea lor! Despre nişte prieteni de-o seamă cu mine veniţi la mine în vizită la spital m-a întrebat mai apoi dacă sunt copiii mei! Într-un final a fost trimisă la un alt spital, sau altă secţie, pentru că nu prea ţinea de cardiologie problema femeii.

Iar în patul de la fereastră - eu.
Dacă mai stăteam în spital, mai adunam material, biografii, întâmplări...
Dar mai bine acasă, totuşi!

Produse şi concepte inedite pentru femei

Am încheiat ziua de miercuri la o întâlnire de mămici bloggeriţe organizată de neobosita Mămică Urbană Ana şi White PR în cadrul primitor de la Bastilia. Nu ştiam mai nimic despre tema întâlnirii, în afară de faptul că urma să vorbim ceva "ca-ntre noi, femeile" şi că puteam să aducem şi copiii, de care urma să se ocupe Lumea lui MOMO.

Oana Stoianovici si Ana Nicolescu

După ce că am ajuns cu o întârziere impardonabilă (făcusem slalom prin ambuteiajul de pe Eminescu colţ cu Dorobanţi, când am decis să fentez aglomeraţia şi să parchez undeva mai departe de locul întâlnirii, aşa că apoi am pornit în fugă nebună, pe fete le distra goana asta şi chiar mă depăşeau mereu), nici nu înţelegeam mai nimic din discuţie. Dar am ascultat cuminte şi până la urmă m-am dumirit: Ferlidona sunt produse pentru femei, ok. Mai precis, suplimente cu acid folic pentru sarcină, teste pentru depistarea ei, "adjuvante" pentru determinarea zilelor fertile, teste pentru infecţii ale tractului urinar şi altele de acest fel. Am ajuns taman în toiul unei discuţii despre folosirea acestor din urmă teste la fetiţe. Doamna doctor a reuşit o prezentare profesionistă a produselor, dar şi plină de umor, şi a răspuns cu amabilitate întrebărilor noastre.

Eu sunt cea din mijloc.
Cu noua tunsoare, chiar şi eu m-am recunoscut cu greu printre pozele trimise de Ana după întâlnirea de miercuri. :)

Toate aceste produse pot fi şi sunt utile unei femei la un moment dat în viaţă, iar eu, acum, cred că voi testa testul de ovulaţie.

Nu pentru a determina mai precis zilele mele fertile, ca să profităm de ele, ci dimpotrivă. Zilele astea se face un an de la nefericitul şi fericitul eveniment medical din viaţa mea (nefericit pentru că s-a întâmplat, fericit pentru că i-am supravieţuit), în urma căruia am interdicţie (printre altele) la hormoni de orice fel, inclusiv în carnea de pui, cum îmi spune doctorul, parţial în glumă. Aşa că orice metodă de contracepţie "mai naturală" are ceva interes pentru mine.

A doua parte a serii a revenit prezentării susţinute de Oana Stoianovici, lider şi coach transformaţional, după cum s-a prezentat. Numele ei îmi apăruse prin postările de pe Facebook ale câtorva prietene în ultima vreme, mai mult doamne "de beauty" decât proaspete sau mai vechi mămici, dar mai mult de-atât nu ştiam despre ea. În plus, nu-mi sunt deloc familiare concepte precum polaritatea chakrelor, tantra, hinduşi, conectarea cu mama-pământ... Ea ţine un workshop despre Tainele Feminităţii Sacre (detalii găsiţi la ea pe Facebook), iar nouă ne-a expus câteva concepte din acest domeniu, cu un mini-exerciţiu practic - privit destul de sceptic de o parte a audienţei.

Un exemplu de teorie expusă de Oana Stoianovici (citez aproximativ, din memorie): "din punct de vedere energetic, femeia este rece în pântec şi caldă la inimă, în vreme ce bărbatul este tocmai invers, rece la inimă şi cald la pântec; de aici şi polaritatea bărbat-femeie". Şi iată-ne pe noi făcând un exerciţiu practic de redescoperire a feminităţii, cu picioarele adânc, conştient şi desfăcute, înfipte în pământ, cu mâinile pe pântec, căruia să-i transmitem o întrebare.

Fără să neg importanţa şi calităţile acestui tip de teorii, nu cred că sunt totuşi pentru mine. Să umblu desculţă prin iarbă sau pe nisip, să ascult conştientă zgomotele din jur (altele decât cele ale claxoanelor şi civilizaţiei, în general), să privesc conştientă natura din jur primăvara, să mă deconectez de tehnologie şi să mă întorc în natură - da, asta da, asta practic ori de câte ori am ocazia, la ţară mai ales, dar şi pe plajă sau ocazional în parc în oraş, fără să mă aliniez vreunui curent de pământ-mamă-călăuzitor. Iar pântecul meu a zămislit doi copii şi cred că ar mai putea s-o facă (if...). Cu feminitate şi sexualitate sau nu (mi-a plăcut mult, oarecum din gama asta de teme, articolul Prinţesei urbane de acum ceva vreme).

Pe parcursul întâlnirii copiii au avut parte de un atelier de modelaj coordonat de Lumea lui MOMO. Ilinca a intrat imediat în acţiune (după cum se vede în şi în fotografii), chiar dacă a ajuns după ceilalţi copii. Roxana însă a revenit sus, unde ne aflam noi, şi am dedus că nu prea o mai încântă genul ăsta de activităţi, este "mare", aşa că am trimis-o să vadă cărţile de prin librărie.

Dar după puţin timp, tocmai când se pronunţau mai cu foc termeni şi concepte precum sexualitate, feminitate, pântec rece, întunecos şi umed... numai ce se aud tropăieli micuţe pe scări şi toată sala e invadată de glăscioare de copilaşi cu dor de mamă. M-am simţit ca acasă, în serile alea rare când parcă am vrea să facem ceva, you know, dar se aud bătăi în uşă sau chiar năvălesc copiii peste noi. Aşa că a fost momentul pentru o pauză binevenită. Dar care s-ar fi prelungit prea mult dacă nu s-ar fi "sunat de intrare". A apărut întrebarea:

Concentrare şi pasiune în modelarea unei inimi albastre cu buline :)

- Cine îi duce pe copii jos?
Iar răspunsul Roxanei mele a venit imediat, natural, şi a fost îndelung aplaudat:
- Îi duc eu!
Aşa că a plecat cu toţi piticii după ea, mândră că era, cred, cea mai mare de acolo! (şi eu mândră de ea, fireşte!)

M-am bucurat să le revăd pe Ana, Laura, Zina, Delia, Mihaela, Ana Maria, Gabriela, şi pe celelalte fete.
Mulţumim încă o dată Mămicii Urbane, White PR, Actavis, Oanei Stoianovici, şi tuturor sponsorilor evenimentului pentru seara frumoasă şi informaţiile utile furnizate!

Cadourile de la sponsorii întâlnirii.

Roxana tocmai se pregătea să îi spună o poveste Oanei Stoianovici,
când a decis că mai bine îi duce pe copii jos,
pentru ca noi să putem continua discuţiile :)

 

Miracolele se întâmplă... cu ajutorul oamenilor

Prietena mea medicul pediatru Liliana Pârlea ne transmite veştile bune atât de aşteptate, în cazul micuţului David. Iată mai jos mesajul ei:

"Nu vă ascund că abia aşteptam să pot să vă trimit acest mesaj. Astăzi, după 1 luăa fără 4 zile, micuţul David s-a întors acasă. (...) Iarăşi nu vă ascund că am trăit nişte momente emoţionante. Aproape întreaga familie l-a aşteptat: tatăl, bunicul, mătuşa şi unchiul. Nu mai conteneau cu mulţumirile că noi toţi am avut încredere în copil mai mult decât au avut ei. Nu mai aveau cuvinte şi emoţiile îi copleşiseră pe rând pe toţi. 

Cea mai mare parte a misiunii noastre s-a consumat. Momentan aşteptăm factura de la spitalul din Bruxelles pentru cheltuielile care nu sunt prinse în formularul E112. (...)

Vă mulţumesc încă o dată pentru tot ce aţi făcut. Şi vă mulţumesc, mai ales pentru că astăzi am reuşit să demonstrăm multor persoane extrem de reticente la acţiunea noastră iniţiala că dacă oamenii se mobilizează şi au încredere în Dumnezeu, miracolele există."

Aşadar, totul e bine când se termină cu bine! 

Iată şi câteva fotografii cu micuţul David înainte de operaţie, făcute pentru paşaport, şi ieri la spital, unde au mers direct de la aeroport ca să mulţumească tuturor pentru ajutor.

Aseară ţi-am luat ... ciorapi

De ieri sunt fericita posesoare a încă 2 perechi de ciorapi medicinali de compresie! Ura, aşteptam comanda asta de vreo lună! Scumpi ca naiba, dar nah, ce să faci dacă sunt şi foarte necesari?!

Dar ce sunt ciorapii de compresie şi de ce îmi sunt ei necesari mie?
Datorită (sau "din cauza", în cazul meu) gravitaţiei, când stăm în picioare, sângele se duce în jos. Când mergem, muşchii pompează sângele şi îl trimit înapoi în sus, în circuitul sangvin normal, spre inimă. Vorba aia, mersul pe jos face piciorul frumos! :)

Ei bine, atunci când ai avut o problemă la picioare (cum am avut eu tromboza venoasă profundă, iar acum am acest sindrom post-trombotic, cu hipercoagulabilitate), sângele nu se duce în sus, înapoi în circuitul normal la fel de repede ca la un om "normal", ci trebuie un pic ajutat. Iar aceşti ciorapi de compresie asta fac: acţionează ca o pompă asupra venelor, trimiţând sângele în sus.

Şi aceşti ciorapi speciali sunt pe mai multe grade de compresie: de la compresie zero, adică preventiv (paranteză: ştiaţi că în ţările mai civilizate decât a noastră, aceştia sunt purtaţi obligatoriu de către stewardese, piloţi, coafeze, chelneri şi alte meserii cu risc de tromboze? atât bărbaţi, cât şi femei? şi mai ştiaţi că aceste ţări suportă financiar, prin sistemul medical de stat, plata acestora?), apoi gradul I de compresie (necesari mai ales în caz de varice, deci probleme ale venelor "exterioare"), gradul II de compresie (necesari după tromboze sau intervenţii chirurgicale cu risc de apariţie a trombozelor) şi chiar gradul III de compresie. (Nu ştiu dacă există cu compresie şi mai mare)

Acum, pentru că eu am rămas cu o estetică uşor inegală a picioarelor - ca să numesc eu frumos faptul că am un picior mai subţire şi unul mai gros, deşi e doar puţin vizibil acest lucru - medicul mi-a prescris compresie II pe piciorul sănătos (cum port de 6 luni deja) şi compresie III pe piciorul afectat, pentru a-l aduce la dimensiunile normale. Aşa că a trebuit să-mi cumpăr 2 perechi, cu bandă adezivă, ca să-i combin, câte unul de fiecare :)

Şi sunt scumpi pentru că sunt calitate nemţească, dom'le! Şi au în compoziţie ceva de care n-am nici la maşină: "clima confort" îi zice. Adică ţin răcoare vara (şi aşa e, vă spun, sunt groşi ca ciorapii cu 80 DEN, dar i-am purtat proape toată vara fără să mor de cald) şi căldură iarna.

De ce nu mai scriu pe blog

Am furat titlul ăsta, pentru că am vrut să mă apuc să scriu pe blog acum, şi mi-am dat seama că mi-ar trebui câteva zile de stat cu laptopul în braţe, fără să fac nimic altceva, ca să aştern pe hârtia asta electronică tot ce aş avea de povestit.

Păi să vedem ce am/aţi ratat şi cam despre ce vreau să scriu, la un moment dat:
- despre Moldova şi cât de frumoasă a fost plimbarea noastră prin ea, despre mănăstiri, cetăţi şi cazări, despre chei şi lacuri, despre ce ţară frumoasă avem, chiar aşa, locuită...
- despre ultimul film al lui Wong Kar Wai, The Greatmaster, pe care l-am văzut la o oră târzie de început de toamnă la cinema, despre un alt film de animaţie la care am fost cu copiii de ziua Roxanei, despre ziua Roxanei, despre ziua Ilincăi...
- despre prima carte pe care am citit-o a lui Haruki Murakami şi impresia puternică pe care mi-a lăsat-o, depsre alte cărţi citite în această vară...
- despre noi, în vizită de lucru şi joacă la Elefănţelul curios şi vesel...
- despre Skirt Bike de toamnă, primul la care a pedalat şi Roxana alături de mine, şi cum am câştigat amândouă premii la tombolă...
- despre conferinţele lui Michael Thompson în România şi ce părere mi-am făcut după sesiunea la care am participat, despre ideile lui privind parentingul şi cum ne pot influenţa acestea...
- despre şcoală, fetele mele sunt amândouă şcolăriţe acum, una în clasa a II-a, cu învăţătoare nouă anul acesta, cealaltă la clasa pregătitoare, cu tot ce înseamnă acomodarea...
.... şi aşa mai departe...

But truth is, când am puţin timp liber, printre dus la şcoală, luat de la şcoală copil 1, luat de la şcoală copil 2, dus la bazin pe fiecare pe rând, analizele mele periodice, făcut mâncare, făcut ordine... când am puţin timp liber zic, mă trezesc că pur şi simplu mă întind cu o carte în mână, sau doar îmi întind picioarele "post-tromobotizate" la orizontală.

Iar astăzi, acum, în scurt timp, mă duc să mai fac o ecografie doppler de membru inferior cu sindrom post-trombotic, wish me luck!

L.E.: am făcut azi ecografie doppler de control, la 8 luni de la evenimentul medical nefericit (despre care am mai scris aici şi aici). Voi merge săptămâna viitoare şi la medicul de chirurgie cardio-vasculară. Însă azi, după ecografia doppler, concluzia medicală este că sunt bine! Bine, nu de tot vindecată, ca şi cum n-aş fi avut nimic, însă trombii s-au redus mult în dimensiuni, structură şi prezenţă. Sunt pe drumul cel bun. Anticoagulantul, ciorapii de compresie şi medicina alternativă cu tincturi naturale, regimul alimentar şi de viaţă - toate cred că şi-au făcut efectul. Mergem mai departe!

Cum să mănânci sănătos vara

Acum câteva zile am participat la un eveniment constând în degustare de mic dejun sănătos, marca Plafar. Degustare e cam impropriu spus în cazul meu, pentru că veneam de la stomatolog, cu interdicţie de mâncare pentru vreo două ore. Anyway, nu m-am împiedicat de acest lucru ca să observ agitaţia creată în jurul mâncării sănătoase şi să ascult sfaturile mai mult sau mai puţin medicale referitoare la un trai sănătos, pe de-a-ntregul. Şi să mă bucur de reîntâlnirea cu bloggeriţele mele dragi, cu care am schimbat mai multe vorbe, chiar nelegate de tema evenimentului la care venisem, sorry... :)

Vedete la Plafar - adică eu şi Simina, în plan îndepărtat, desigur! 

Pe scurt, accentul a fost pus pe importanţa unui mic-dejun sănătos, a unei hidratări care să asigure vitaminizare şi mineralizare, precum şi pe importanţa folosirii produselor de protecţie solară.

Vara este anotimpul prieten, pentru că ne permite să ne bucurăm de efectele pozitive ale soarelui - care stimulează imunitatea, omoară diferite bacterii şi virusuri, calmează durerile articulare, stimulează producerea de vitamina D la nivelul pielii, înlătură depresia, tonifică şi energizează - a afirmat Dr. Ruxandra Constantina, medic de familie, competenţă apifitoterapie şi reflexoterapie. Dar - tot sfatul medicului spune -  trebuie să avem totodată grijă să micşorăm efectele negative, pentru că o expunere prelungită poate duce la îmbătrânirea prematură a pielii, apariţia ridurilor şi cancerului de piele.

Tot vara este acea perioadă când putem consuma mai multe fructe şi legume proaspete - adică surse naturale de vitamine, minerale, fibre, enzime, apă.

A fost subliniată, în cadrul prezentării, şi importanţa micului dejun al copiilor, deoarece acesta trebuie să furnizeze energia fizică şi psihică necesară pentru desfăşurarea activităţilor şcolare. Aşadar, spune dr. Ruxandra Constantina, micul dejun trebuie să conţină toate principiile alimentare: proteine de calitate, lipide sănătoase, glucide cu eliberare lentă, fibre, enzime, vitamine şi minerale. Câteva exemple de astfel de mic dejun sănătos: ou de ţară (eco sau de prepeliţă, fiert moale sau ochiuri în apă), sau o felie de somon, sau caşcaval, brânză, cu 2-3 felii de pâine integrală unse cu unt bio, însoţite de roşie, ardei gras, măsline, castravete, la sfârşit un iaurt, sana, kefir sau 1 cană cu lapte.

Trebuie să recunosc că nu ştiam cât de multe produse potrivite pentru prepararea micului dejun, câte suplimente alimentare, ceaiuri, produse pentru aromoterapie şi chiar cosmetice şi cărţi din domeniu pot găsi în cele 31 de magazine pe care le operează Plafar în Bucureşti şi în ţară! Eu, una, am găsit şi unele pe care le-am botezat "ronţănele sănătoase", pentru că le mă gândesc că le pot mânca la televizor sau la o carte, pe terasă, la soare, fără probleme: migdale, goji, sâmburi de caise... din acestea.

"Plafar nu este doar un magazin, este un stil de viaţă, este un statement împotriva produselor care alterează ingredientele naturale sau au conţinut de natură chimică. Natura îţi dă tot ce e mai bun, alege un regim alimentar sănătos şi îngrijeşte-te cu produse naturale, este cel mai firesc şi mai benefic lucru. Un regim de viaţă sănătos este soluţia longevităţii", este de părere Ioana Mihuţ, Director Marketing Plafar Retail.

Evenimentul a fost organizat de Replica Vedetelor, în colaborare cu Mămica Urbană - mulţumesc încă o dată pentru invitaţie, Ana!

The show must go on!

*post salvat din drafts, unde l-am scris acum vreo 3 zile. mai precis, vineri 10 mai, după ce am văzut rezultatul mai prost decât până acum la analizele pentru dozarea anticoagulantului.

Nu ştiu ce să scriu, cu ce să încep...

Ce să spun?
Că m-am făcut bine? Nu e chiar aşa. O voi duce cu mine toată viaţa.
Că sunt foarte bolnavă? Din fericire, nici aşa nu e.
Că mi-e frică în permanenţă? Că trăiesc un fel de atac de panică extins pe zile şi săptămâni în şir? Da, e mai aproape de adevăr.
Am momente când reuşesc să zâmbesc, să râd, să mă bucur că trăiesc, să îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să trec de acel moment de cumpănă din viaţă. Şi momente când mi se pare că toată zbaterea mea e în zadar, că doar mă prefac că duc o viaţă normală, când în realitate numai normală nu e. Şi mă doare că îmi doresc mult, enorm de mult, să petrec clipe fericite cu copiii mei, dar simt că deşi sunt fizic lângă ele, nu sunt de fapt cu ele.
Ştiu, sună egoist şi meschin să pomenensc de (micile) eforturi pe care trebuie să le fac.

Partea proastă e că nu găseşti decât frânturi de răspunsuri la întrebările medicale.

Văd că ultima postare aici este de pe 25 martie, când spuneam că am fost la control la spital. Atunci, medicul de la spital a propus să facem nişte analize mai amanunţite de hematologie să vedem de ce merge aşa greu vindecarea. Numai că nu s-a mai concretizat nimic. Mi-a zis să-l sun marţi. Marţi mi-a zis să-l sun miercuri că e după gardă şi nu a avut timp să ia legătura cu nutştiuce medic. Miercuri mi-a zis că pot să vin vineri la spital? Şi să-l mai sun joi. Joi nu mi-a răspuns la telefon. Iar eu am hotărât că nu pot lăsa timpul să treacă aşa, fără să fac nimic altceva decât să dau telefoane unui medic ocupat. Aşa că marţea următoare am mers la alt medic, un profesor chirurg cardio-vascular. Care m-a trimis la angio-CT şi analize de hematologie referitoare la hipercoagulabilitate, m-a pus să port ciorapi de compresie şi mi-a modificat uşor tratamentul (nu şi anticoagulantul, care era bun).

Ciorapii de compresie - ca să încep cu cea mai uşoară parte - costă (2 perechi, ca să le port alternativ) cam cât un salariu de român normal perechea. Dar despre ei sper să mă adun şi să scriu într-o bună zi mai multe, despre compresie şi cum funcţioneazăp, căci am citit mult de-atunci şi consider că trebuie să se afle şi pe la noi ce alţii ştiu de mult.

Angio-CT - adică o tomografie computerizată cu substanţă de contrast pe venă, costă şi asta mult (mult de tot), dar e utilă, n-o faci în fiecare zi, dacă am decis că merg pe mâna medicului, trebuia s-o fac şi aşa mai departe.  Şi investigaţia (una dureroasă, by the way) a demonstrat că am avut un mare noroc: am avut embolie pulmonară - adică un cheag de sânge format într-o vena din abdomen a migrat până în zona pulmonară. Dar din fericire, marele meu noroc e că nu a obturat complet, ba chiar s-a retras (după acele zile şi nopţi de dureri crâncene, pe care mi le amintesc şi acum până în cea mai mică celulă) într-o zonă nepericuloasă, într-un lob "calm". Pe venele membrului inferior cheagurile se resorb şi ele treptat pe pereţii venelor, nu dispar de la sine. Iar "treptatul" ăsta durează mult, nu ştiu încă cât de mult.

Analizele de hematologie - am făcut o parte, câte am găsit într-o primă fază. Marţi, pe 14 mai, o să le vadă medicul, însă am înţeles că nu sunt aşa de concludente acum, cât sunt sub tratament cu anticoagulant.

Doctorul acesta la care m-am transferat mi-a spus o vorbă la prima consultaţie la el. A spus: asta e o boală pe care o tratează multe discipline medicale, şi niciuna nu o tratează bine.
Citind eu mai apoi tot ce mi-a picat în mână despre ce înseamnă coagularea sângelui, şi mergând şi la medicul de familie, şi la ginecologul cu care am născut-o pe Ilinca, am înţeles că are mare dreptate să afirme asta!
Cardio-vasculare - da, are legătură, că pe vene vine sângele care alimentează inima.
Obstetrica - da, are legătură, că în sarcini se declanşează de obicei efectele mutaţiilor genetice de factori de coagulare - există un întreg pomelnic cu acestea, care se descoperă (sau nu, depinde peste ce obstetrician dai) în sarcini.
Hematologia - da, are legătură, căci de compoziţia chimică a sângelui depinde coagularea lui mai lentă sau mai rapidă.

La mine se pare că se coagulează foarte repede sângele pe vene, există o tendinţă de hipercoagulabilitate. E normal să se coaguleze, e o tendinţă naturală a corpului de a coagula sângele care curge şi asta ajută la vindecarea rănilor. Însă normal e să se coaguleze cu o anumită viteză. Dacă la mine această tendinţă e genetică sau nu, încă nu ştiu.
Dar după părerea celor doi medici (cardio-vascular şi ginecolog), s-ar părea că nu este genetic, pentru că s-ar fi "deconspirat" la prima sarcină, sau dacă nu la prima, măcar la a doua. Dar eu nu am avut niciun fel de problemă cu edeme, tensiune de sarcină, flebite sau altceva în sarcini.
La mine se poate să fie o hipercoagulabilitate dobândită şi TEP-ul (în termenii lor, medicali, prescurtarea de la Trombo-embolie pulmonară) să se fi declanşat din cauza unui cumul de factori:
- stază pe picior, din cauza compresiei clăparului la schi (greşeală de începător, dar la 37 de ani costă!)
- stat în picioare mult, tensionată (tot de începător)
- frig la altitudine
- hidratare insuficientă şi necorespunzătoare
- anticoncepţionale (deşi doza de estrogeni era foarte mică la ce luam eu)
- fumat (deşi la 3-4 ţigări pe zi medicii nu prea te socotesc fumător, dar asociat cu restul factorilor, a fost destul)
- supărare mare (în venă se produce un fenomen al cărui nume îmi scapă acum atunci când intervine o supărare mare, cum ar fi o veste proastă, o ceartă cu cineva, sau faptul că te abţii să-i spui cuiva că te-a supărat, oboseală şi stres etc)
- poate şi alţi factori la care nu m-am gândit până acum

Medicul spunea că dacă se repetă fenomenul, tromboza, embolia, orice, intervine chirurgical şi îmi pune un filtru pe vena cavă, ca să nu mai ajungă cheagul spre organele vitale.

Teama pe care o simt des este de genul: ok, dacă mai fac o dată, dar cum va fi? oare va fi la fel, ca să ştiu să recunosc simptomele? dacă vor fi altele? dacă se va duce cheagul direct la cap şi voi cădea secerată fără să ştiu ce m-a lovit?

Şi nu mai ştiu ce să scriu. Oricum, am scris ca să mă eliberez, în parte...

*Şi gata, închei postarea scrisă într-o (altă) cădere depresivă vineri şi mă pregătesc să merg la controlul lunar. Wish me luck!

Update la sănătate

Ieri, duminică, am ajuns în sfârşit la control la medicul de la spitalul Floreasca, unde am fost internată - am povestit eu aici.

INR-urile, adică monitorizarea acelei valori date de anticoagulant vitezei sângelui, sunt bune, în sensul că anticoagulantul nu m-a făcut să dau în extrema cealaltă, să am sângerări masive etc.

Însă ecografia doppler de membru inferior (cel care fusese afectat de tromboză până sus, la vena iliacă şi cavă), ecografie pe care am făcut-o acum vreo 10 zile, arată că vindecarea mea este lentă. Eu adăugam, optimistă, celor care mă întrebau, că mă vindec lent, dar bine, cu accentul pe a doua parte. Doctorul însă se pare că nu îmi împărtăşeşte neapărat optimismul, el pune accentul pe "lent". Şi anume, mai lent decât trebuie, mai încet decât se aştepta să fie după aproape 2 luni de la internare.
Tromboza există încă, trombii există încă, anticoagulantul îşi face el treaba, potenţat şi de restul medicaţiei, însă se pare că tot e mult prea lent, pericolul nu a fost înlăturat cu totul.

Asta înseamnă:
1. că vindecarea cu totul va dura mai mult decât estimase iniţial (6-12 luni, mi-au spus la externare)
2. că s-ar putea să rămân dependentă de anticoagulant cam toată viaţa
3. că trebuie să fac nişte investigaţii de hemofilie ca să vedem care e de fapt cauza întregului proces, iar dacă se va dovedi (cel mai probabil aşa este) că am o problemă de coagulare moştenită genetic, să fim pregătiţi, că avem copii, ba încă fete, care vor moşteni predispoziţia mea.

Aşadar, vorba poveştii, înainte mult mai este.

Bipedă iar

Vineri am sărbătorit faptul că mă simt mai bine, că pot să mă mişc fără (prea mari) dureri prin casă şi că pot să stau chiar în picioare câteva minute ... am marcat momentul, ziceam, făcând mâncare. Am fost atât de harnică încât m-am riscat să fac şi felul 1 (supă de pui cu găluşte de griş), şi felul 2 (pilaf cu carne de pui), ba chiar şi desert (prăjitură negresă). Toate, preferatele fetelor - dar nu numai ale lor, căci mâncare făcută vineri peste zi (cu momentele de odihnă pentru picior aferente), azi, luni, nu mai e niciun strop.

By the way - sunt deschisă la sugestii de feluri de mâncare care să nu necesite stat mult în picioare pentru pregătire.

Iar azi am chiar tupeul să plec de-acasă cu maşina! Am făcut ieri proba, am făcut o mică plimbare prin cartier, printre case, pe străduţe, şi m-a ţinut bine piciorul pe acceleraţie şi frână. Aşa că azi plec să iau copilu de la şcoală şi mai încolo, şi pe grădinar de la grădiniţă.

Aşa-i că nu v-am povestit de maşina mea cea nouă? E albă, că nu mai aveau roşie modelul ăsta, şi are 3 luni. Iar numărul de înmatriculare l-am luat "la rând" (după o coadă de vreo 5 orela serviciul de înmatriculări auto, dar asta e altă poveste). Însă i-am găsit ulterior semnificaţii numărului TLP:
Tulip, adică ea este The White Tulip
Sau mai bine The Little Prince, sau mai degrabă, Princesses, adică noi, fetele care mergem cu ea.
Hahaha, ce potriveală!!! :)

LE: Da' cine-a pus gropanu-n drum??? Că în cele vreo 3 săptămâni cât nu le-am văzut, mari s-au mai făcut gropile de pe drumurile noastre toate! Slalom, frate, tre' să faci printre ele!

Poveste de salon

Aceasta nu este o poveste din salonul Contesei de Pompadour, şi nici din salonul de înfrumuseţare. Ci doar răzleţe impresii şi reflecţii din salonul de spital, salon cu patru paturi, secţia de cardiologie, specializarea boli cardio-vasculare. Patul de la geam, vecină, pentru vreo săptămână, cu porumbeii şi pescăruşii. Şi cu Şoseaua Ştefan cel Mare. Asta după o campare de vreo trei nopţi la terapie intensivă, vecină doar cu perfuzorul, injectomatul şi monitorul pentru inimă.

• Na, că am fost şi eu o dată la modă! La momentul la care televiziunile dezbăteau scandalul opririi de la comercializare, în Franţa, a unei mărci de anticoncepţionale pe motivul decesului a 4 utilizatoare şi îmbolnăvirii altora de diferite tromboze, eu mă internam în spitalul de Urgenţă... din cauză de tromboză venoasă profundă, provocată, cel mai probabil (căci n-au găsit alte cauze în afară de aceşti factori favorizanţi), de anticoncepţionale, în combinaţia complet lipsită de inspiraţie cu fumat.

Mai precis, tromboză venoasă profundă (adică trombi, cheaguri de sânge) pe venele de pe axul ilio-femural drept, fiind prinsă un pic şi vena cavă şi ceva material trombotic prezent în plămânul drept (1,2 cm).
Cum ar veni, d-aia mă durea pe dreapta tot trunchiul, zona lombară, abdomenul şi mai jos, pe picior, de nu mai ştiam de mine de câteva zile. Nu era nicidecum contractură musculară de schior începător (cum mi-a zis medicul la care am mers după primele 2-3 zile şi mai ales nopţi nedormite de durere), nici scolioză, nici mialgie, nici lombo-sciatică, nici febră musculară... Nici alifie, nici antiinflamator, nici supozitor nu ajuta. Nici din vreo alergie medicamentoasă nu mi s-a umflat piciorul ca butucul. Însă datele erau insuficiente înainte de umflarea piciorului, aşa că trebuie să-i mulţumesc Celui de Sus că s-a umflat, pentru că, deşi neplăcut, lucrul ăsta a ajutat la stabilirea diagnosticului şi am purces la tratament imediat (heparină intravenos în perfuzie), scurtând căutările evaizve.

• Acum, am schimbat pe telefonul mobil reminderul zilnic pentru anticoncepţionale, cu cel pentru anticoagulante. Mişto, nu?

Mereu m-am lăudat cu auto-responsabilitatea mea. Prevenţia e mama mamei vindecării, ziceam. Făceam ecografii de sân încă de la primele chisturi minuscule apărute, test Babeş-Papanicolau o dată pe an, suflam şi-n iaurt... Dar am uitat un mic amănunt: am "uitat" să-mi fac analizele de sânge pentru că luam (de câteva luni) anticoncepţionale. How stupid of me! - ca să mă mai învinovăţesc puţin, chiar dacă nu ajută la nimic acum şi chiar dacă vina, înţeleg, nu-mi aparţine chiar în totalitate, poate tot făceam asta şi cu analizele la zi.

• Anyway... what's done is done! Urmează un drum lung al refacerii, tratament cu anticoagulante pe 6-12 luni, cu mai multe analize de sânge pentru dozarea INR-ului, ecografii doppler şi tomografii computerizate în intervalul ăsta. Însă deja se face o săptămână de când am venit acasă de la spital şi viaţa mea începe să reintre pe un făgaş (cât de cât) normal - un normal pe care îl definim zilele astea. Pe alocuri, nu prea mai rezonez cu micile însemnări de la faţa locului, pe care mi le-am făcut cu pixul pe hârtie. Însă scriu ca să închei cumva capitolul, să ştiu că a trecut, e gata. În plus, mă gândesc că poate mai învaţă cineva din experienţa mea...

Ieri (scriam în spital), pe pervazul geamului de lângă patul meu s-a oprit câteva clipe un pescăruş. Mare, alb, mândru. Mai ales mare, ocupa tot pervazul pe care altminteri iau masa vreo douăzeci de porumbei. Doar câteva clipe a rămas, m-a privit şi a zburat în treaba lui.

• Să nu spui niciodată "mai rău de-atâta nu se poate". Pentru că se poate! Mereu se poate mai rău!

Lângă mine, o doamnă de 78 de ani nu ştie carte. Ca să glumesc puţin, mă gândesc, nu puteam să am şi eu "noroc" de-o vecină de pat o filosoafă ceva? O fană Patapievici, o profesoară de vioară, o expertă în comunicare... ceva? Sau poate astea nu se îmbolnăvesc de inimă. Revenind, referitor la doamna analfabetă (scuze pentru termenul dur, dar aşa se numeşte o persoană care nu ştie carte, nu?), stau şi mă întreb: cum o fi (de goală) o viaţă în care nu ai citit nicio carte, nici măcar o revistă, nicio pagină, niciun rând, nu ai corectat temele copiilor la şcoală, nu ai scris nicio scrisoare, nicio lucrare de diplomă, nicio lucrare de control... Şi mie la ce-mi folosesc acum cei 20 de ani de şcoală? Căci, în final, suntem vecine de pat...

• "Noroc" că am aşa mult timp liber să mă pun la curent cu tehnologia! În 2 ani de când am Kindle-ul, nu am avut niciodată timp (sau nu mi-am făcut timp) să-i citesc ghidul de utilizare. Ştiţi câte lucruri ştie să facă - în afară de găzduit cărţile pe care le citesc eu, incusiv pe patul de spital? 

Am ezitat mult la internare. De fapt, ce mai încoace şi-ncolo, nu am vrut să mă internez la stat. Nu am vrut să mă internez deloc, nu de aceea plecasem de-acasă doar cu hainele de pe mine. Când m-au aunţat că nu mai plec acasă, mi se părea o glumă. Apoi mă gândeam ce-o să facă fetele? Cum or să se descurce fără mami? Cât de dor le va fi (şi le-a fost foarte dor!) de mami? Doar faptul că viaţa mea era în pericol real, ce n-ar fi putut fi depăşit fără spitalizare şi chiar fără spitalizare la Floreasca, şi că bolnavă n-aş fi putut nicidecum să le ajut pe fete, m-au convins. Experienţa din spital a fost una destul de bună (în sensul că se putea şi mai rău). Iar ca să nu lungesc mult povestea, pot să o descriu într-o singură expresie: profesionalism rece. Depinde pe ce pui accent, pe prima sau pe a doua parte.

• N-au fost aşa multe zile de internare (vreo 8 cu totul), dar par aşa de lungi când stai întins în pat legat de perfuzor! Aşa că am ajuns să-mi fie dor de lucruri altădată greu de înghiţit. Mi-era dor să conduc în aglomeraţia din Bucureşti. Mi-era dor de certurile dintre fete şi să negociem ora de culcare. Mi-era dor să strâng jucăriile aruncate prin toată casa, să le iau de la şcoală şi grădiniţă, să le citesc seara. Mi-era dor să gătesc, să bag rufe şi vase la spălat... Şi toate celelalte lucruri de care mă plângeam că m-am săturat, că le fac numai eu... Na, că le-au făcut şi alţii o vreme. Şi au recunoscut că nu le-a fost uşor.

Ştii cum se spune, ai grijă ce-ţi doreşti... Aveam nevoie de ceva timp, îmi doream timp pentru mine. Acum nu vă miraţi că am toată ziua la dispoziţie. Mă uit la televizor la filme pentru casnice, ascult muzică, citesc, tricotez şi vorbesc la telefon... Tot ce se poate face la orizontală şi ce n-am mai apucat să fac de mult. Fac chiar şi ordine în calculator (dar mai puţin cu calculatorul căci n-am voie şi nici nu pot încă să stau la birou, iar laptopul îmi presează zona afectată). Fireşte că nu vroiam timpul ăsta pentru mine din motiv de convalescenţă, dar hai să nu fiu nemulţumită. Bine că nu e mai rău, bine că am mers la spital la timp, bine că am împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură - nu-mi mai trebuie nici ţigări, nici anticoncepţionale!
O să fie totul bine!

Sănătate tuturor şi aveţi grijă de voi, bucuraţi-vă de tot ce aveţi şi nu cârcotiţi, că se poate şi mai rău! Aveţi grijă ce vă doriţi!

Ingrediente noi: febră cu tuse

Ce-mi lipsea din meniul de alergat la şcoală, grădiniţă, lecţii, engleză, înot, dansuri... nu mereu cu maşina, ci şi cu autobuze şi tramvaie?

Siiiiigur! Lipsea doar ca mezina să facă febră - mai precis, să o las bine de dimineaţă la grădiniţă şi să o găsesc cu febră după-amiază - şi să tuşească ca măgăruşul!

Dar nu mă plâng, ştiu că se poate şi mai rău! Bine că mi-a trecut mie răceala cobză şi că restul din casă sunt sănătoşi!

Skirt Bike: Să pedalăm frumos

Standul Skirt Bike de la Bike Fest toamna 2012

 La ediţia de toamnă anul ăsta m-am numărat şi eu printre multele bicicliste de Skirt Bike. Multe multe, eu am avut numărul 186 "pe tricou", dar am văzut şi fete cu numere peste 200. Deci, logica mea zice că au fost peste 200 de participante.

Ştiam de mult de la Oana de evenimentul pe care îl organizează împreună cu Andreea şi alţi inimoşi, dar până acum nu am reuşit să ajung. Nici nu aveam bicicletă şi mi se părea complicat să împrumut sau să închiriez.
Acum mi-am luat şi bicicletă, e şi frumoasă, e şi cochetă - şi nu ştiu cum se face că ne urmăreşte Ungaria asta, dom'le, peste tot! Şi bicicleta e tot ungurească, după cum se poate citi şi pe inscripţiile pe care le-am pozat pe ea.

Dar să revenim la Skirt Bike. Deci, pe lângă că aveam acum şi bicicletă, am mai aflat şi că în week-end este permis accesul la metrou cu bicicleta, deci puteam ajunge mai uşor de aici, "de la ţară", de la capătul metroului Republica, până la Izvor, locul de pornire în traseu. Aşa că am purces.

Ei, dacă mă veţi vedea prin pozele făcute de muuuulţii băieţi care alergau sau pedalau pe lângă noi, să ştiţi că este o pură întâmplare. Nu, nu eu eram vizată în acea poză, apar şi eu acolo, la "în alte roluri", sau "backing vocals". Probabil m-ar fi prins mai mult în poze dacă şi-ar fi propus să exemplifice că "uite, se poate şi la bătrâneţe cu bicicleta", sau că "unele fete nu au fost aşa de elegante cum trebuia" (paranteză - da, mi-am lăsat tocurile şi fardurile acasă aşa cum fac tot timpul, adică, dacă nu port tocuri "on a regular basis", de ce mi le-aş fi pus pe bicicletă?).

Voiala, de par-examplă, o poză cu mine pedalând. Credit foto: Bogdan Tudor.

Dar o să mai găsiţi pe net poze cu jupâniţe frumuşele, elegante, poze cu tocuri, farduri, gene, decolteuri, biciclete aranjate cu floricele, ursuleţi şi abţipilduri cu cireşe sau fluturaşi... - după cum se vede şi în pozele mele, în ilustraţiile de mai jos (credit foto: @AncaIlie)

Inainte de pornire

Toculete

Un alt fel de ... mobile

Cirese pe bicicleta

Pegas reloaded

View peste Dâmboviţa

Tri-cicletă

Una peste alta, Oana şi Andreea au făcut treabă bună, tot mai multă lume conştientizează avantajele mersului pe două roţi. Data viitoare aş vrea să le iau şi pe copile, să pedaleze şi ele.

Oana de la organizare a pedalat graviduţă în 7 luni. 

Bicicleta Andreei, cea mai colorată şi înflorită.

Nu e bal, e chiar spital

2004, gimnastică specifică pentru femei însărcinate: o cămăruţă din podul maternităţii Giuleşti
2005, urmărirea sarcinii: cabinetele Regina Maria (pe-atunci Centrul Medical Unirea)
august 2005, naştere prin operaţie cezariană: maternitatea spitalului Universitar
2007, urmărirea sarcinii: cabinetele Regina Maria, slesh, ambulatoriul spitalului Universitar
mai 2007, amniocenteză: spitalul judeţean Ilfov
iulie 2007, naştere prin operaţie cezariană: maternitatea spitalului Elias, în parteneriat cu Regina Maria
... plus consultaţii pediatrie, specialităţi medicale, câte o ecografie de şold şi fontelă de copil la Medlife, cu investigaţii suplimentare la al doilea copil la alţi medici de ortopedie pediatrică...
şi aşa mai departe.

Şi totuşi, cazul nostru este unul foarte fericit: întâlnirile cu spitalele nu au fost neapărat nefericite. Dar chiar şi limitându-se doar la cele enumerate mai sus, şi tot consider că am făcut ceva drumuri în timpul celor două sarcini şi după naşteri.

Mâine, 2 octombrie 2012 are loc inaugurarea oficială - deşi "neoficial" funcţionează deja - a spitalul Regina Maria unde se pot găsi la un loc toate aceste specializări medicale şi multe altele- la un loc, în aceeaşi locaţie!

(Foto: Regina Maria. Noi, atente la toate explicaţiile)

Am avut plăcerea să mă număr printre cele câteva invitate să vizităm spitalul înainte de aceast inaugurare oficială de mâine. Poveştile auzite şi condiţiile pe care le-am văzut cu ochii noştri nu încap în nicio comparaţie. Şi mă refer aici la curăţenie, la promptitudine, la spiritul de echipă al medicilor în folosul pacientelor... spitalul Regina Maria fiind unul dedicat sănătăţii femeii şi copilului, în integralitatea nevoilor lor.

Inimosul director al spitalului Regina Maria, dr. Hadi Rahimian, ne-a arătat cel mai performant aparat pentru ecografii. (Foto: Anca Ilie)

Doctorul Hadi Rahimian ne-a însoţit pe parcursul vizite, ne-a deschis uşi "interzise", ne-a arătat cum poţi să "suferi plăcut". Să nu fie nevoie de spital, dar dacă este, să ştii că se poate şi "altfel".
(Foto Regina Maria)

Apus de soare de pe terasa spitalului. Pentru tăticii care-şi aşteaptă nerăbdători urmaşii , să zicem :)
(Foto: Anca Ilie)

În curând vor fi anunţate şi rezultatele sondajului "Ce-şi doresc femeile". Dacă nu aţi completat chestionarul, mai aveţi încă timp să o faceţi aici.

Ce-şi doresc femeile?

Ooo, eterna întrebare! Dacă bărbaţii ar şti ce-şi doresc femeile...

Câteva răspunsuri posibile ar putea fi: femeile îşi doresc să arate bine, să placă. Îşi mai doresc şi confort, siguranţă, securitate.

Dar îşi mai doresc sănătate, pentru ele şi copiii lor. Îşi doresc să nu se teamă pentru siguranţa copilului atunci când merg la spital. Îşi doresc să fie tratate de un medic ce este în primul rând Om. Îşi doresc să afle cel mai bun tratament pentru ele şi copilul lor, nu scoase din context şi fără nicio legătură cu istoricul medical de până atunci. Îşi doresc aparatură modernă şi un mediu plăcut.

Din fericire, cel puţin până acum, noi n-am avut evenimente cu adevărat neplăcute, nici adulţii, nici copiii. De aceea, contactul nostru cu spitalele până acum s-au limitat la naşteri. Şi am mai scris despre diferenţa pe care am simţit-o pe pielea mea, între naşterea la spital de stat şi cu multele chestiuni aferente, şi naşterea la spital tot de stat, dar în parteneriat cu Regina Maria - pe atunci CMU (Centrul Medical Unirea). Acum se poate ocoli cu totul spitalul de stat, pentru că există chiar maternitatea privată. În plus, Regina Maria dispune de un foarte bun centrul de imagistică (unde îmi fac şi eu investigaţiile anuale preventive) şi altele.

Voi ştiţi ce-şi doresc femeile, în privinţa sănătăţii?
Puneţi o întrebare, formulaţi o dorinţă. Le voi transmite mai departe din partea voastră către reprezentanţii şi conducerea noului spital pentru femei şi copii Regina Maria, la turul căruia am fost invitată să particip.


Alte posibile răspunsuri - aflaţi urmărind filmuleţul de aici.
Şi ca să ajutăm la înţelegerea mai completă şi complexă a ceea ce-şi doresc femeile, completaţi chestionarul acesta. Rezultatele chestionarului vor fi afişate şi aici, pe blog.