Idei creative la reducere

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu mă pot abţine să cumpăr câte o cărticică din seria Idei Creative, publicate de Editura Casa, ori de câte ori am ocazia. Fie că e vorba despre avioane de hârtie sau idei de decoraţiuni de Paşte, fie Quilling - tehnica spiralării hârtiei sau Flori şi Zâne din panglicuţe, dar şi multe altele, eu le-am încercat. Cu mai mult sau mai puţin succes, dar aici e chestie de aptitudini artistice personale, sau mai bine zis, de lipsa lor uneori, în ce mă priveşte :)

Luna aceasta, cărţile din serie se vând cu 30% reducere. Cred că vă interesează.

Cum să mănânci sănătos vara

Acum câteva zile am participat la un eveniment constând în degustare de mic dejun sănătos, marca Plafar. Degustare e cam impropriu spus în cazul meu, pentru că veneam de la stomatolog, cu interdicţie de mâncare pentru vreo două ore. Anyway, nu m-am împiedicat de acest lucru ca să observ agitaţia creată în jurul mâncării sănătoase şi să ascult sfaturile mai mult sau mai puţin medicale referitoare la un trai sănătos, pe de-a-ntregul. Şi să mă bucur de reîntâlnirea cu bloggeriţele mele dragi, cu care am schimbat mai multe vorbe, chiar nelegate de tema evenimentului la care venisem, sorry... :)

Vedete la Plafar - adică eu şi Simina, în plan îndepărtat, desigur! 

Pe scurt, accentul a fost pus pe importanţa unui mic-dejun sănătos, a unei hidratări care să asigure vitaminizare şi mineralizare, precum şi pe importanţa folosirii produselor de protecţie solară.

Vara este anotimpul prieten, pentru că ne permite să ne bucurăm de efectele pozitive ale soarelui - care stimulează imunitatea, omoară diferite bacterii şi virusuri, calmează durerile articulare, stimulează producerea de vitamina D la nivelul pielii, înlătură depresia, tonifică şi energizează - a afirmat Dr. Ruxandra Constantina, medic de familie, competenţă apifitoterapie şi reflexoterapie. Dar - tot sfatul medicului spune -  trebuie să avem totodată grijă să micşorăm efectele negative, pentru că o expunere prelungită poate duce la îmbătrânirea prematură a pielii, apariţia ridurilor şi cancerului de piele.

Tot vara este acea perioadă când putem consuma mai multe fructe şi legume proaspete - adică surse naturale de vitamine, minerale, fibre, enzime, apă.

A fost subliniată, în cadrul prezentării, şi importanţa micului dejun al copiilor, deoarece acesta trebuie să furnizeze energia fizică şi psihică necesară pentru desfăşurarea activităţilor şcolare. Aşadar, spune dr. Ruxandra Constantina, micul dejun trebuie să conţină toate principiile alimentare: proteine de calitate, lipide sănătoase, glucide cu eliberare lentă, fibre, enzime, vitamine şi minerale. Câteva exemple de astfel de mic dejun sănătos: ou de ţară (eco sau de prepeliţă, fiert moale sau ochiuri în apă), sau o felie de somon, sau caşcaval, brânză, cu 2-3 felii de pâine integrală unse cu unt bio, însoţite de roşie, ardei gras, măsline, castravete, la sfârşit un iaurt, sana, kefir sau 1 cană cu lapte.

Trebuie să recunosc că nu ştiam cât de multe produse potrivite pentru prepararea micului dejun, câte suplimente alimentare, ceaiuri, produse pentru aromoterapie şi chiar cosmetice şi cărţi din domeniu pot găsi în cele 31 de magazine pe care le operează Plafar în Bucureşti şi în ţară! Eu, una, am găsit şi unele pe care le-am botezat "ronţănele sănătoase", pentru că le mă gândesc că le pot mânca la televizor sau la o carte, pe terasă, la soare, fără probleme: migdale, goji, sâmburi de caise... din acestea.

"Plafar nu este doar un magazin, este un stil de viaţă, este un statement împotriva produselor care alterează ingredientele naturale sau au conţinut de natură chimică. Natura îţi dă tot ce e mai bun, alege un regim alimentar sănătos şi îngrijeşte-te cu produse naturale, este cel mai firesc şi mai benefic lucru. Un regim de viaţă sănătos este soluţia longevităţii", este de părere Ioana Mihuţ, Director Marketing Plafar Retail.

Evenimentul a fost organizat de Replica Vedetelor, în colaborare cu Mămica Urbană - mulţumesc încă o dată pentru invitaţie, Ana!

Telegramă 2

Sună telefonul:
- Ce faci?
- Ce să fac? La birou... - zic, ştergându-mi mâinile pe şorţ în timp ce ieşeam din bucătărie :)

Ca să nu se spună că doar mă plâng atunci când mi-e greu, când sunt în culmea depresiei, vă anunţ că azi nu sunt deloc deprimată, mă bucur de tot ce mi se oferă, mă bucur de cartea pe care am putut s-o citesc azi-dimineaţă la uşă la dentist, sunt fericită că îmi iau eu însămi copiii de la şcoală şi grădiniţă, mă consider fericită că pot să fac ciorbă şi o prăjitură pentru familie, eu, cu mâinile mele, în bucătăria mea, la ora 14.00, iar nu noaptea, după o zi lungă petrecută în stresul vreunui birou!

Şi nici măcar nu am refăcut analizele, mâine mă gândesc să merg să le fac pe cele uzuale, ca să văd dacă e ok după ce mi-a mărit doctorul doza de anticoagulant. De analizele celelalte, mai complexe, încă nu m-am ocupat.

Cât de ciufută mai sunt şi eu! Cine să-mi mai intre în voie?!

Telegramă 1 (presimt că vor fi mai multe)

În zile ca azi, mă bucur că nu mai fumez: cred că aş fi terminat un pachet în 2-3 ore!

stuff

Care-i diferenţa dintre acceptare şi nesimţire?
Adică, până unde spui că accepţi tot ce vezi în jur şi de unde nu te mai interesează, nu îţi pasă de ce e în jur?
Unde pot să învăţ şi eu să fiu nesimţită? Se ţin cursuri de nesimţire pe undeva? Că m-aş înscrie...
Să nu îmi pese, pur şi simplu, de părerea celorlalţi despre mine, chiar dacă sunt oameni la care ţin.
Şi cum identifici depresia? Cum o combaţi? Când te opreşti din plâns? Şi cum? Ce te face să te opreşti din plâns şi să nu te porneşti din nou la primul impuls?

The show must go on!

*post salvat din drafts, unde l-am scris acum vreo 3 zile. mai precis, vineri 10 mai, după ce am văzut rezultatul mai prost decât până acum la analizele pentru dozarea anticoagulantului.

Nu ştiu ce să scriu, cu ce să încep...

Ce să spun?
Că m-am făcut bine? Nu e chiar aşa. O voi duce cu mine toată viaţa.
Că sunt foarte bolnavă? Din fericire, nici aşa nu e.
Că mi-e frică în permanenţă? Că trăiesc un fel de atac de panică extins pe zile şi săptămâni în şir? Da, e mai aproape de adevăr.
Am momente când reuşesc să zâmbesc, să râd, să mă bucur că trăiesc, să îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să trec de acel moment de cumpănă din viaţă. Şi momente când mi se pare că toată zbaterea mea e în zadar, că doar mă prefac că duc o viaţă normală, când în realitate numai normală nu e. Şi mă doare că îmi doresc mult, enorm de mult, să petrec clipe fericite cu copiii mei, dar simt că deşi sunt fizic lângă ele, nu sunt de fapt cu ele.
Ştiu, sună egoist şi meschin să pomenensc de (micile) eforturi pe care trebuie să le fac.

Partea proastă e că nu găseşti decât frânturi de răspunsuri la întrebările medicale.

Văd că ultima postare aici este de pe 25 martie, când spuneam că am fost la control la spital. Atunci, medicul de la spital a propus să facem nişte analize mai amanunţite de hematologie să vedem de ce merge aşa greu vindecarea. Numai că nu s-a mai concretizat nimic. Mi-a zis să-l sun marţi. Marţi mi-a zis să-l sun miercuri că e după gardă şi nu a avut timp să ia legătura cu nutştiuce medic. Miercuri mi-a zis că pot să vin vineri la spital? Şi să-l mai sun joi. Joi nu mi-a răspuns la telefon. Iar eu am hotărât că nu pot lăsa timpul să treacă aşa, fără să fac nimic altceva decât să dau telefoane unui medic ocupat. Aşa că marţea următoare am mers la alt medic, un profesor chirurg cardio-vascular. Care m-a trimis la angio-CT şi analize de hematologie referitoare la hipercoagulabilitate, m-a pus să port ciorapi de compresie şi mi-a modificat uşor tratamentul (nu şi anticoagulantul, care era bun).

Ciorapii de compresie - ca să încep cu cea mai uşoară parte - costă (2 perechi, ca să le port alternativ) cam cât un salariu de român normal perechea. Dar despre ei sper să mă adun şi să scriu într-o bună zi mai multe, despre compresie şi cum funcţioneazăp, căci am citit mult de-atunci şi consider că trebuie să se afle şi pe la noi ce alţii ştiu de mult.

Angio-CT - adică o tomografie computerizată cu substanţă de contrast pe venă, costă şi asta mult (mult de tot), dar e utilă, n-o faci în fiecare zi, dacă am decis că merg pe mâna medicului, trebuia s-o fac şi aşa mai departe.  Şi investigaţia (una dureroasă, by the way) a demonstrat că am avut un mare noroc: am avut embolie pulmonară - adică un cheag de sânge format într-o vena din abdomen a migrat până în zona pulmonară. Dar din fericire, marele meu noroc e că nu a obturat complet, ba chiar s-a retras (după acele zile şi nopţi de dureri crâncene, pe care mi le amintesc şi acum până în cea mai mică celulă) într-o zonă nepericuloasă, într-un lob "calm". Pe venele membrului inferior cheagurile se resorb şi ele treptat pe pereţii venelor, nu dispar de la sine. Iar "treptatul" ăsta durează mult, nu ştiu încă cât de mult.

Analizele de hematologie - am făcut o parte, câte am găsit într-o primă fază. Marţi, pe 14 mai, o să le vadă medicul, însă am înţeles că nu sunt aşa de concludente acum, cât sunt sub tratament cu anticoagulant.

Doctorul acesta la care m-am transferat mi-a spus o vorbă la prima consultaţie la el. A spus: asta e o boală pe care o tratează multe discipline medicale, şi niciuna nu o tratează bine.
Citind eu mai apoi tot ce mi-a picat în mână despre ce înseamnă coagularea sângelui, şi mergând şi la medicul de familie, şi la ginecologul cu care am născut-o pe Ilinca, am înţeles că are mare dreptate să afirme asta!
Cardio-vasculare - da, are legătură, că pe vene vine sângele care alimentează inima.
Obstetrica - da, are legătură, că în sarcini se declanşează de obicei efectele mutaţiilor genetice de factori de coagulare - există un întreg pomelnic cu acestea, care se descoperă (sau nu, depinde peste ce obstetrician dai) în sarcini.
Hematologia - da, are legătură, căci de compoziţia chimică a sângelui depinde coagularea lui mai lentă sau mai rapidă.

La mine se pare că se coagulează foarte repede sângele pe vene, există o tendinţă de hipercoagulabilitate. E normal să se coaguleze, e o tendinţă naturală a corpului de a coagula sângele care curge şi asta ajută la vindecarea rănilor. Însă normal e să se coaguleze cu o anumită viteză. Dacă la mine această tendinţă e genetică sau nu, încă nu ştiu.
Dar după părerea celor doi medici (cardio-vascular şi ginecolog), s-ar părea că nu este genetic, pentru că s-ar fi "deconspirat" la prima sarcină, sau dacă nu la prima, măcar la a doua. Dar eu nu am avut niciun fel de problemă cu edeme, tensiune de sarcină, flebite sau altceva în sarcini.
La mine se poate să fie o hipercoagulabilitate dobândită şi TEP-ul (în termenii lor, medicali, prescurtarea de la Trombo-embolie pulmonară) să se fi declanşat din cauza unui cumul de factori:
- stază pe picior, din cauza compresiei clăparului la schi (greşeală de începător, dar la 37 de ani costă!)
- stat în picioare mult, tensionată (tot de începător)
- frig la altitudine
- hidratare insuficientă şi necorespunzătoare
- anticoncepţionale (deşi doza de estrogeni era foarte mică la ce luam eu)
- fumat (deşi la 3-4 ţigări pe zi medicii nu prea te socotesc fumător, dar asociat cu restul factorilor, a fost destul)
- supărare mare (în venă se produce un fenomen al cărui nume îmi scapă acum atunci când intervine o supărare mare, cum ar fi o veste proastă, o ceartă cu cineva, sau faptul că te abţii să-i spui cuiva că te-a supărat, oboseală şi stres etc)
- poate şi alţi factori la care nu m-am gândit până acum

Medicul spunea că dacă se repetă fenomenul, tromboza, embolia, orice, intervine chirurgical şi îmi pune un filtru pe vena cavă, ca să nu mai ajungă cheagul spre organele vitale.

Teama pe care o simt des este de genul: ok, dacă mai fac o dată, dar cum va fi? oare va fi la fel, ca să ştiu să recunosc simptomele? dacă vor fi altele? dacă se va duce cheagul direct la cap şi voi cădea secerată fără să ştiu ce m-a lovit?

Şi nu mai ştiu ce să scriu. Oricum, am scris ca să mă eliberez, în parte...

*Şi gata, închei postarea scrisă într-o (altă) cădere depresivă vineri şi mă pregătesc să merg la controlul lunar. Wish me luck!

Update la sănătate

Ieri, duminică, am ajuns în sfârşit la control la medicul de la spitalul Floreasca, unde am fost internată - am povestit eu aici.

INR-urile, adică monitorizarea acelei valori date de anticoagulant vitezei sângelui, sunt bune, în sensul că anticoagulantul nu m-a făcut să dau în extrema cealaltă, să am sângerări masive etc.

Însă ecografia doppler de membru inferior (cel care fusese afectat de tromboză până sus, la vena iliacă şi cavă), ecografie pe care am făcut-o acum vreo 10 zile, arată că vindecarea mea este lentă. Eu adăugam, optimistă, celor care mă întrebau, că mă vindec lent, dar bine, cu accentul pe a doua parte. Doctorul însă se pare că nu îmi împărtăşeşte neapărat optimismul, el pune accentul pe "lent". Şi anume, mai lent decât trebuie, mai încet decât se aştepta să fie după aproape 2 luni de la internare.
Tromboza există încă, trombii există încă, anticoagulantul îşi face el treaba, potenţat şi de restul medicaţiei, însă se pare că tot e mult prea lent, pericolul nu a fost înlăturat cu totul.

Asta înseamnă:
1. că vindecarea cu totul va dura mai mult decât estimase iniţial (6-12 luni, mi-au spus la externare)
2. că s-ar putea să rămân dependentă de anticoagulant cam toată viaţa
3. că trebuie să fac nişte investigaţii de hemofilie ca să vedem care e de fapt cauza întregului proces, iar dacă se va dovedi (cel mai probabil aşa este) că am o problemă de coagulare moştenită genetic, să fim pregătiţi, că avem copii, ba încă fete, care vor moşteni predispoziţia mea.

Aşadar, vorba poveştii, înainte mult mai este.

Cum să slăbeşti... în flashuri

Fac parte din categoria (destul de subţire, cred) femeilor care nu şi-au pus niciodată problema unei liposucţii. Nu sunt vreo slăbănoagă, nici pe departe, am destule zone care ar necesita ceva ajustări, ca să spun doar atât. Deşi mi-ar plăcea să scap de câteva kilograme în plus, deşi ţin cântarul aproape şi îl folosesc periodic pentru a mă asigura că nu am depăşit nişte limite auto-impuse, totuşi mă simt destul de bine în pielea mea. Iar acolo unde nu mă simt bine în pielea mea, nu grăsimea e de vină, ci totul mi se trage de la cap, de la auto-cunoaştere, de la auto-valorizare, auto-control ş.a.m.d.

Am avut şi ceva noroc, cred. La prima sarcină am luat 13 kilograme, din care am dat jos 7 la naştere. La a doua sarcină am luat doar aceste 7 kilograme din nou, şi le-am dat jos la naştere. Deci am şi acum cele 6 kilograme în plus faţă de cum eram înainte de sarcini. Cât despre centimetri - da, şi aici ar fi ceva de lucru.

Am ţinut şi eu diverse variante (mai light, e drept) de regim alimentar. Nu diete drastice de înfometare, ci doar regim de mâncare mai sănătoasă, mai fără carbohidraţi. Dar nefinalizate şi repede abandonate. Am încercat să fac sport, deşi nu sunt de felul meu prea sportivă - cu Aqua Gym continui încă, dar alandala, fără un program strict, iar de alergat m-am lăsat după prima săptămână (acum mă bate gândul să mă reapuc, pentru că mă simţeam foarte bine după alergat, dar să vedem dacă mă ţine şi piciorul recent bolnav).

Aşa că una peste alta şi ca să scurtez povestea, am fost foarte bucuroasă (şi curioasă, recunosc) să onorez invitaţia Anei de la Mamica Urbană care a organizat, împreună cu Replica Vedetelor Events, o întâlnire cu mămicile bloggeriţe. De data asta, subiectul s-a pliat pe tema modelării corporale şi am asistat la lansarea tehnicii Liposonix, la Silhouette, Centre de Slăbit şi Înfrumuseţare. Pe scurt, aparatul ce foloseşte această tehnică emite nişte flashuri speciale de ultrasunete pe zonele delimitate ca necesare a fi spuse micşorării în centimetri.

La Silhouette am asistat la o demonstraţie live pentru a vedea cum funcţionează Liposonix.

Dacă e dureroasă tehnica? Da, dar depinde de zona pe care se lucrează şi de pragul de durere al fiecăruia.

Dacă are contraindicaţii? Da. Eu, de pildă, nu pot beneficia de această tehnologie pentru că tratamentele cu anticoagulante, alături de sarcină, alăptare, şi încă vreo 2-3 lucruri, fac această tehnică contraidicată în situaţiile respective.

Dacă este scumpă? Nu ştiu să zic, pentru mine e scumpă, dar poate că pentru alte doamne, beneficiare de ţesut adipos încăpăţânat, merită. Cât? 75 de euro per flash.

Potrivit reprezentanţilor Silhouette, tratamentul efectuat cu acest aparat este echivalentul unei liposucţii nechirurgicale, ce elimină grăsimea fără a fi nevoie de bisturiu, ci doar de o singură şedinţă!

"1 tratament - 1 ora - 1 măsură mai puţin", aceasta este deviza Liposonix, care acţionează prin ultrasunete de mare intensitate, HIFU (high intensity focused ultrasounds), cu efect de distrugere a celulei adipoase.

Lili Ţicu, Managerul Silhouette, Centre de Slăbit şi Înfrumuseţare, a fost alături de invitatele bloggeriţe pe tot parcursul evenimentului şi ne-a spus că în timpul tratamentului nu se folosesc alte produse. Aparatul are rolul de a distruge definitiv celulele grase şi obţinem o scădere de 1-2 măsuri la haine.

În plus, potrivit doamnei Lili Ţicu, tratamentul stimulează şi producerea de colagen nou. După şedinţa cu Liposonix, ţesutul de la suprafaţă capătă cu 30% mai multă fermitate datorită ultrasunetelor. Efectul final se va vedea după 8-12 săptămâni de la şedinţă (de atât timp are nevoie corpul pentru a metaboliza grăsimile distruse), iar lunar se va face o evaluare la medicul specialist Silhouette pentru constatarea rezultaltelor. Pe aceeaşi zonă se poate lucra după 3 luni, dacă mai este cazul. Aparatul are capacitatea de a distruge până la doi centimetri de ţesut adipos. Tratamentul Liposonix se aplică pe zonele în care ţesutul adipos (încăpăţânt) nu cedează altor metode de slăbit şi remodelare corporală.

Mulţumiri partenerilor evenimentului Vavian Pharma şi Top Line pentru cadouri. 

Fiică-mea Roxana a observat că pe ceasul primit cadou cifra 4 roman este indicată IIII, în loc de IV. Aşa că mi-a dat o temă, trebuie să studiez fenomenul, presupun că aceasta e o practică la ceasuri, căci am mai observat şi la alte ceasuri cu cifre romane că folosesc această notare.

Fericirea mâinilor murdare

Din seria, ce pot face două mâini dibace, azi am plantat primele mele muşcate în jardiniera de la geam!

Le-am achiziţionat în tăviţă de 10 bucăţi (erau 9, nu le-am numărat la magazin şi am luat ţeapă) de la un magazin de specialitate - unde una vezi în pliantul de prezentare, şi anume multe multe tipuri din cele mai frumoase flori, şi alta găseşti la faţa locului, şi anume doar 2-3 chestii uscate, neînflorite sau deja trecute, şi unde doar cele mai scumpe erau mai bine reprezentate.

Nici ale mele nu au avut flori, doar una singură, de fapt, dar sper să înflorească şi celelalte.

Cine practică grădinăritul ăsta de ghiveci, măcar, dacă nu la scară mai mare, ştie că nu e mare lucru să scoţi din tăviţă câteva flori şi să le plantezi în ghiveci sau jardinieră, să pui pământ şi să le uzi. N-o fi mare lucru când faci asta natural. Dar când mereu mi se usucă plantele, sau se îneacă, ale mele nu înfloresc, nu ştiu ce sol şi ce lumină le trebuie, când eşti începător şi nu ştii dacă ai ales pământul care trebuie, dacă le-ai udat suficient, e mare lucru să pui 3-5 fire de muşcate!




Însă altceva vroiam să vă povestesc - despre senzaţia pe care o ai când îţi îndeşi mâinile în ghiveci, când aşezi tu pământul pe lângă floare, când îl plămădeşti... senzaţia aceea a lucrului făcut de tine, a murdăriei de pe sub unghii (data viitoare voi folosi mănuşi, totuşi). Care vine la pachet cu senzaţia că ţi se goleşte mintea, nu mai există probleme, nu mai există temeri şi tot ce ai de gândit este cum să aşezi floricica aia cât mai corect, să-i fie ei cât mai bine, să se prindă şi să înflorească. Priceless, credeţi-mă!

Nu ştiu cât grădinărit o să fac eu la viaţa mea, dar măcar pentru senzaţia asta o să mă mai vedeţi cu mâinile murdare de pământ din când în când.

Foto: primele mele "opere de artă": Kalanchoe şi Muşcată albă, Muşcată roşie şi Gardenia (acum fără flori, dar plină de bobocei) adusă din Grecia (am şi o Hortensie adusă tot din Grecia, a suferit mult săraca, era mare-mare, cum n-am văzut la noi nicăieri, dar s-au uscat 2 din cele 3 fire, nici al treilea nu mai are floare, dar sper să înflorească afară), şi jardiniera cu muşcate mici de la fereastră.

Recomandare: workshop de dans contemporan pentru neprofesionişti

Am primit o recomandare din partea Teatrului Odeon, pe care mă grăbesc să v-o împărtăşesc, ca pe o frumoasă posibilă activitate, de data asta, pentru mămici, poate şi tătici: workshop intensiv de dans contemporan pentru neprofesionişti ai dansului, susţinut de Răzvan Mazilu - guest teacher Nadar Rosano (Israel). Anunţul respectiv sună cam aşa: 

Nu trebuie să fii dansator profesionist ca să îţi placă dansul contemporan şi să vrei să-l practici. Nu contează nici limita de vârstă, nici dacă ai dansat vreodată în faţa oglinzii, deşi ştim că ai făcut-o. E de ajuns să vrei să încerci, să experimentezi şi să-ţi depăşeşti limitele şi vei vedea că dansul te ajută să gândeşti liber, să comunici, să îţi descoperi şi să-ţi iubeşti corpul şi să te orientezi în spaţiu.

Ce poate fi mai frumos decât să te joci, să îţi îmbogăţeşti fantezia şi starea ludică, sporindu-ţi încrederea în tine şi în capacităţile tale, cunoscând în acelaşi timp oameni pasionaţi şi dornici de exprimare la fel ca tine?

Vino în lumea dansului contemporan şi ai grijă, s-ar putea să te placem şi să te vrem cât mai mult alături de noi. Într-un spectacol de dans!

Perioada: 31 martie – 6 aprilie 2013
31 martie – 2 aprilie : Nadar Rosano
3 – 6 aprilie : Răzvan Mazilu
Orele: 20:00 – 22:00
Locaţia: The Ark (Str. Uranus, nr. 150)
Cost curs: 450 lei

Înscrierea devine validă numai după achitarea taxei de curs.
Informaţii şi înscrieri: ralucaelena.rogoz@tailoredpr.ro / 0732.806.298

Răzvan Mazilu este artistul complet care a impus şi popularizat dansul contemporan şi teatrul - dans, în rândul marelui public, pe scenele din România. De la dans contemporan la teatru, de la musical la clasici, de la cabaret la tango, regizor, dansator, coregraf sau scenarist, Răzvan Mazilu alternează stiluri şi ipostaze diverse, rămânând însa loial propriei sale naturi - aceea a unui artist autentic.

Coregraful Nadar Rosano (Israel), guest techer al acestui workshop, este prezent în România pentru realizarea, alături de Răzvan Mazilu, a unui proiect ce va vedea lumina rampei la sfârşitul lunii aprilie.
Nadar Rosano este dansator şi coregraf independent, stabilit în Israel. Creaţiile sale au fost prezentate în Spania, Lituania, Cirpu, Israel, Coreea, Portugalia, Germania, Polonia, Olanda, Bulgaria și Serbia. 

Ca pedagog, predă workshopuri de tehnici speciale și de dans contemporan în Israel, Spania, Lituania, Elveția, Portugalia, Cipru, Germania, Statele Unite și Polonia.

O dimineaţă de sâmbătă la Miko Kids

Sâmbăta trecută am fost cu copiii la o dimineaţă de veselie la Miko Kids, împreună cu alte mămici bloggeriţe şi copiii lor. A fost o bună ocazie pentru mine să mai socializez cu fetele pe care pe unele le cunoşteam deja şi în viaţa reală, pe altele doar în online, iar pe altele deloc până acum. Ba mai mult chiar, le-am cunoscut pe toate în frumoasa ipostază de mămici de bebei mai micuţi şi mai măricuţi.

Copiii au fost împărţiţi în două grupe, după vârstă: de la 8 luni la 3 ani, şi respectiv, de la 3 ani la peste 5 ani, unde au intrat şi preşcolăriţa Ilinca, dar şi şcolăriţa Roxana. 

Fetele mele - mai mult Ilinca, ea e mai aplecată spre activităţile astea de decupat şi lipit - au fost bucuroase să decoreze o broscuţă ţestoasă. Dar alţi copilaşi au realizat şi leuţi, crocodili... Este vorba de cursul de Arts&Crafts, oferit de Miko Kids, o activitate ce se întinde pe 30 de minute. În cadrul acesteia, copiii sunt iniţiaţi în arta decorării cu hârtie creponată sau texturată, bile, aţe, autocolante, frunze, pene, boabe, seminţe. Acest curs include diverse activităţi ce presupun folosirea hârtiei, a creioanelor colorate, a pensulei şi a tuburilor de pictură etc. Prin participarea la acest program, copilul îşi dezvoltă simţul frumosului, al bunului gust, vedere artistică asupra creaţiei, în general. 

În partea a doua, fetele au intrat într-o "horă" de dans şi joc colorat. Pentru a-şi elibera energia, copiii au trecut apoi la Disney Creative Dance. Sub îndrumarea unui profesor, copiii au dansat pe teme specifice pentru vârsta lor, cu ajutorul diferitelor materiale - eşarfe, pampoane etc. 

În acelaşi timp, pentru grupa mică, distracţia a început cu Learn with Music, un program special adus din Statele Unite ale Americii, care oferă copilaşilor şi părinţilor lor un curs de limba engleză prin muzică, joc şi mişcare. Programul Learn With Music a fost adus din SUA de Daisy (Dana Toma). La Miko Kids, ora de muzică are loc o dată pe săptămână şi se desfăşoară pe parcursul a 10 săptămâni. Orele se desfăşoară pe grupe de vârste, de la 3 luni la 4 ani. Copii participă împreună cu părinţii la cursuri. Mai multe detalii despre Learn with Music puteţi afla de aici. 

Pentru cei mici, dimineaţa de sâmbătă a continuat cu ora de Gym. Miko Kids oferă ore de sport pentru copii, începând de la vârsta de 18 luni până la 7 ani. Acestea includ exerciţii speciale spre dezvoltarea interacţiunii de grup, coordonării, încrederii în propria persoană, echilibru şi spirit de echipă. Programul de gym se împarte în trei categorii: 1. Jocuri de mişcare şi dezvoltare a echilibrului, pentru copii cu vârsta între 1,8 luni şi 3 ani; 2. Mişcări de combat, pentru copii cu vârsta de 3 -7 ani; 3. Gimnastică, pentru copii cu vârste între 3 şi 7 ani.

Cam aşa arată o dimineaţă la Miko Kids.
Cadourile au fost oferite de Vavian Pharma, Orly, La Roche-Posay, Acvatic Bebe Club, iar băuturile răcoritoare de către Soda Stream.

Alături găsiţi câteva fotografii realizate la faţa locului de Cristian Şuţu – Foto Union. Iniţial vroiam să pun şi poze făcute de mine, dar după ce le-am văzut pe ale profesionistului, am zis că pot să mă fac de râs cu pozele mele lipsite de calitate cu altă ocazie, acum vi le prezint doar pe ale lui - dintre care le-am selectat doar pe cele cu noi, eu şi fetele.

Mulţumesc Anei de la Mămica Urbană pentru invitaţie, Miko Kids pentru dimineaţa plăcută, tuturor pentru cadouri - din care mare parte le dau mai departe, unor copii mai mici.