Tipul de la cablu

În versiune scurt-metraj, tres jolie. Enjoy!

Mama e numai una

Mai ştiţi bancul ăla de pe vremea împuşcatului?

Bulă primeşte la şcoală, împreună cu colegii lui, tema: "Scrieţi o compunere cu titlul Mama e numai una".

Bulă merge acasă, scrie, iar a doua zi citeşte compunerea în faţa clasei:

"Aseară mama m-a trimis să iau două banane pe care le păstra ea în cămară. Dar eu am venit înapoi ţipând: Mama, e numai una!"

Fără nicio legătură cu bancul, am dat peste chestia asta pe net, şi mi-a plăcut:

"How we love our mothers"

At 6 years old: "Mommy, I love you!"

At 10 years old: "Mom, whatever!"

At 16 years old: "My Mom is so annoying!"

At 18 years old: "I wanna leave this house!"

At 25 years old: "Mom, you were right!"

At 30 years old: "I wanna go to Mom's house!"

At 50 years old: "I don't wanna lose my Mom!"

At 70 years old: "I would give up everything for my Mom to be here with me!"

Alte poziţii pentru nopţile în familie

Simina ne povestea mai dăunăzi despre 6 poziţii (găsite şi pe net) pentru nopţile în familie. Cum i-am şi spus de altfel, nu e bine, imaginile acestea sunt defecte! :)

Aseară dau să merg şi eu, într-un final, la culcare. Copiii nu se mai auzeau, semn că soţul făcuse treabă bună ducându-se să îi culce. În schimb, iată peste ce dau în patul conjugal, cum i se mai spune:

Ei, unde se încadrează imaginea asta în lista de mai sus?

Sâmbăta, ocupaţi parcările!

Acum câteva minute, fază pe fereastră, gen. Claxoane în spatele blocului. În spatele blocului nostru nu e stradă, nici măcar străduţă. E doar o alee pietonală, câteva locuri de parcare şi gata, se înfundă. Ergo, orice claxon se aude din această zonă dorsală a blocului nu poate desemna decât o maşină blocată în parcare de altă maşină parcată în faţa ei. Ceea ce se şi întâmpla.

Ca o ţaţă, ies la geam să-l cert pe claxonator că-mi trezeşte copiii dorminzi. Dar îi dau o sugestie în schimb:

- Încercaţi şi în casa aceea, la firmă.

Atât, o sugestie de rezolvare a problemei. Hai că am fost diplomată, nu m-am certat ca la uşa cortului. La care şoferul zice:

- Păi nu ştiu dacă e cineva la firmă sâmbăta...

Îmi venea să-i zic: "Păi dacă vreţi să plecaţi de-aici sâmbătă (adică mâine), de ce claxonaţi de azi?"

În schimb, l-am lămurit pe bietul şofer:

- Păi azi e vineri, nu sâmbătă!

Şi cu superioritatea etajului la care mă aflam faţă de el, care era afară în stradă, închid geamul. Q.E.D.

Omul rămâne năucit de realitatea faptului că e vineri, nu sâmbătă, probabil că se gândea "damn! iar am lipsit de la serviciu şi n-o să mă creadă şeful când o să-i spun că eu credeam că-i sâmbătă!" Apoi intră la firma indicată, de unde iese în câteva secunde cu şoferul blocator.

Q.E.D. again! Şi se uită recunoscător spre geamul meu!

Ne-a ajuns blestemul Bulgariei

Maşini în şiruri nesfârşite pe autostrăzi blocate, oameni care aşteaptă şi nimeni nu le spune nimic (ce-ar putea să le spună?), maşini care caută rute ocolitoare, şosele înzăpezite, tiruri răsturnate etc etc etc... Este sud-estul României, dar ar putea la fel de bine să fie (cum de altfel au şi fost) românii plecaţi la schi în Bulgaria în frumoasa zi de 7 ianuarie!

Sofia era asediată, nu se putea ajunge nicicum într-acolo (dacă m-oi mobiliza într-o bună zi, poate vă povestesc şi filmul ăsta). Şi într-un moment de haz de necaz am scos-o:

- Da' ce mare capitală europeană e Sofia de nu ne lasă să ajungem acolo?

Ei, s-a întors roata şi a venit timpul să spunem:

- Da' ce mare capitală europeană e Bucureştiul de arată aşa apocaliptică situaţia pe drumurile din estul României?

Foto: Un TIR făcând manevre îndrăzneţe de întoarcere pe şoselele Bulgariei. În final a reuşit să blocheze şi drumul ăsta, care era al treilea, cred, de pe care ne întorceam ca să căutăm rute ocolitoare. Şi nu a fost ultimul! Bref, am făcut drumul de 6 ore şi jumătate în 16!  (D-aia zic, mai bine aşteptaţi filmul pe micile ecrane ale calculatoarelor.)

PDL şi Băsescu au pile la Meteo

Cică e cod portocaliu în toată ţara.

Fix în plin avânt al protestelor anti-guvernamentale şi anti-presidenţiale din Piaţa Universităţii, ce soluţie pentru risipirea manifestanţilor mai bună se putea găsi? Fix portocaliu, culoarea PDL-ului!

Păi să nu crezi că Băsescu şi PDL-ul au pile la meteo?

Cârpitul la români

sursa foto: bookfunny.com

- Ia vezi, că dacă nu vorbeşti frumos, îţi cârpesc una!

- Mami, ce înseamnă "cârpesc"? Îţi cârpesc una... ce?

Şi pe bună dreptate, stimaţi cititori! Cine mai cârpeşte în ziua de azi? Şi în ce fel?

sursa foto: sewfunpatterns.com

Cf. DEX, mai precis Webdex, verbul tranzitiv de conjugarea a IV-a a cârpi desemnează acţiunea de a petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. Abia la sensul figurativ înseamnă a pălmui pe cineva. Dar contrar părerii (mele iniţiale, cel puţin), acest din urmă sens nu are nicio legătură cu a cârpi o palmă, ca şi cum ai repara un obraz sau aşa ceva, nu este o alunecare de sens de la sensul iniţial. Ci se înrudeşte cu slavul krupiti - dovadă, multele limbi slave (l-am găsit în bulgară, în sârbă) care au derivate ale lui.

În limba latină există (potrivit G.Guţu, Dicţionar Latin-Român), verbul de conjugarea I colaphizo, a lovi cu palma sau pumnii, şi mai ales colaphus, lovitura de pumn, ambele moştenite evident din greacă, vezi substantivul κóλαφος, pumn, lovitură, şi verbul κολαφιζω, a pălmui (cf. A. Bailly, Dictionnaire Grec-Francaise).

Din DEX_Online mai aflăm că familia lui colaphus, bine reprezentată în limbile romanice, a dispărut din limba română. Această pierdere importantă (după Puşcariu) ajunge totală, dată fiind confuzia acestui unic rezultat românesc (vă ziceam la început, şi eu am făcut această confuzie iniţial) cu a cârpi - a petici.

Actualmente se confundă a cârpi - a petici, cu a cârpi - a bate.

sursa foto: businessinsider.com

Sondaj:

Cine mai cârpeşte în ziua de azi? Şi în ce fel?

A. Cu acul şi aţa (şosete, bluze etc)

B. Cu palma

Am început şcoala cu stângul

Ca să scap de gura cunoscuţilor care deja au fost pe la şcoli să-şi pre-înscrie copiii de 6 şi 7 ani pentru anul şcolar următor şi mă tot întrebau şi pe mine dacă am bifat această îndatorire, iaca, am fost ieri. Am ajuns acolo pe la 10.30 dimineaţa. Am ajuns la poartă şi... am ocolit intrarea elevilor, pe unde am intrat de atâtea sute de ori în cei 8 ani (şcolari) de şcoală generală, zi de zi, în toate cele trei schimburi în care am învăţat, după caz.

Şi am mers la intrarea profesorilor, intrarea oficială. Unde mă aştepta un gardian (era să zic jandarm, sub impulsul vremilor ce le traversăm) şi nişte afişe lămuritoare lipite pe geamul gheretei lui: program cu publicul - aşa, acte necesare - aşa, înscrieri în perioada - aşa... şi pe aici nu se trece! Veniţi voi mai încolo, când s-or deschide listele oficiale! N-am reuşit cu niciun chip să-l îmbunez pe gardian, să-l fac să mă lase să intru ca să vorbesc cu secretara (mică) !

Acuma, s-avem pardon! Pe geam scria negru pe alb: inscrierile încep pe 20 februarie. Eu şpagă nu (prea) dau. Mi-a transmis o altă mămică, de la directorul şcolii citire, că dacă aparţinem de şcoală putem veni şi în august.

Aşa că ce-oi fi căutat eu la şcoală pe 23 ianuarie, vă întreb?

Nicoleta Luciu le are. Mari

sursa foto: libertatea.ro

Aflu că proaspăta mămică de tripleţi Nicoleta Luciu şi-a pus ţâţe (mă scuzaţi!) noi, de 570 de grame bucata. În acelaşi timp, fata a reuşit performanţa să slăbească 22 de kilograme deja! (cine a născut în urmă cu 6 şi, respectiv, 4 ani şi tot se chinuie cu câteva kilograme în plus ştie ce spun şi de ce mi se pare chiar o performanţă!)

Mă întreb, cum o să facă de-acum încolo ca să vadă cât a mai slăbit? Se suie pe cântar şi după ce vede cât arată, zice: de scăzut 1,140 kg de la sâni?

Aut lingua, aut nihil

sursa foto: Hotnews.ro

În Bravehart se instituie la un moment dat "legea Prima Noctes" - zice traducerea.

Acuma, nu-i acuz pe americani, vorbitorii de limbi anglo-saxone nu le au cu accentul şi basta! Mereu am spus (consultant la Hollywood tre' să mă fac când oi fi mare!) că atunci când vrei să bagi citate latineşti într-un film, mai bine înregistrează-le citite de un vorbitor de limbă latină, romanică, altfel rişti să nu se înţeleagă ce se spune.

Da' vezi tu? D-aia tre' să fie câte un filolog în fiece post (de traducere), ca să cunoască realia din spatele cuvintelor, să nu traduci aşa, struţo-cămilă, ceva ce nu se încadrează în nicio declinare!

Este vorba de "ius primae noctis" (cu diftong ae, da?, citit în Latina restituta a-i), care înseamnă ce zice Wikipedia aici.

Şi cum îi zboară omului gândul de la una la alta, mi-am dat seama că atâta imaginaţie şi ingeniozitate la românii spirituali ca la protestele astea n-am mai văzut, însă slogan în limba latină n-am citit pe nicio pancardă!

Păi noi, care de la paşopt, şi chiar mai 'nainte, noi care ne tragem din daci şi din romani, o pancardă în latină să n-avem şi noi?

Idei:

Vox populi, vox Dei. (Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu)

Ad unum omnes. (Toţi ca unul)

Aut vincere aut mori. (Ori învingem ori murim)

Veni, vidi, vici. (Am venit, am văzut, am învins)

incitantul: Vade mecum. (Vino cu mine) că doar Una hirundo non facit ver. (Cu o rândunică nu se face vară)

...et caetera. (şi aşa mai departe)

că vorba aia, verba volant, scripta manent!

Jurnal de bord: Varicela

La sugestia celor de la Qbebe.ro, reiau o temă pe care o abordam acum ceva vreme, în vechiul meu jurnal de mămică. Mai precis, este vorba de bolile copilăriei, iar eu vă povesteam atunci despre varicela noastră cea de toate copilăriile, varicela Roxanei şi Ilincăi, cu introspecţii şi în trecutul meu copilăresc.

Varicela, episodul 1 (Ziua 1: miercuri, 24 martie)

Acţiune!

Obiectivul surprinde un copil plecând la grădiniţă de dimineaţă, încă o zi la grădi fără prietena A., care "e absentă pentru că a făcut varicelă". Da, e epidemie în grădiniţă, am aflat într-un târziu, când condicele de prezenţă înregistrau tot mai puţini copii. Vedem apoi copil plecând de la grădi după-amiază, copil venind seara acasă, aşezat la masă, la nelipsita porţie de "lapte cu ţereale" (copil peltic în dotare, se ştie). Alături, mamă povestind despre una alta cu soţul (doar cina e mai mult un moment de socializare în familie), îi cad ochii pe o bubiţă pe pleoapa copilului. Mama continuă să mănânce dar îi cam stă mâncarea în gât când ochii îi descoperă încă o bubiţă pe gât, alta pe mână... De care mână mama paranoică apucă copilul încă nemâncat şi-l târâie la baie, la lumină, unde-l cercetează la piele. Şi mai descoperă... câteva "aluniţe".

Bubiţele apar treptat, dar fără febră (la noi)

O vedem apoi pe mamă înşfăcând telefonul mobil şi chemând-o pe prietena rezident pediatru să confirme presupunerile ei, de mamă atentă, deh! Medicul pediatrul în devenire caută şi alte semne (de pojar, de exemplu), să nu cumva să lase neinterpretat corect simptomatologia, dar la vederea uneia dintre bube, care deja aduna lichid, confirmă: epidemia din grădiniţă a mai luat o victimă. Copilul are varicelă.

Copilul se bucură de venirea medicului şi-i arată mândră bubiţele. Dar mai mult decât atât, medicul devine brusc cea mai bună prietenă a ei în momentul când instituie carantină: stat în casă înseamnă că nu mai merge la grădi, stă cu sora mai mică, se joacă şi dansează, dar mai ales înseamnă desene animate. Sirene, tinkerbelle, cenuşărese şi dalmaţieni, iupii, sunteţi aşteptaţi!

Şi, eventual, mai înseamnă că sora mai mică va face şi ea varicela, dar asta nu-l preocupă pe copil, poate doar pe mamă. Care se gândeşte cum să vadă doar partea bună a lucrurilor, aşa că decide: foarte bine! Mai bine acum decât altădată. Măcar scăpăm, o bifăm, devenim imuni şi putem să pufnim pe nas atoateştiutori, când vom vedea o mamă îngrijorată de varicela copilului sau, vai!, de posibiltiatea de a o contacta cumva de la altul. Noi vom fi ştiut deja că grijile nu-şi au locul, că bolile copilăriei îşi merită numele, că, da, e şi asta o metodă de maturizare a părinţilor: datul cu mixtură pe bube se găseşte în "job description"-ul de părinte.

Se instituie tratament: antitermice pentru febră mai mare (nu e cazul, e o varicelă atipică, nu şi-a anunţat venirea prin febră, cum scrie la carte). Dar mai aflăm şi că nu trebuie să dăm antitermice la febră mică şi în timpul zilei, pentru că acest răspuns al organismului la infectarea cu virusul varicelei are "darul" să lupte cu el, să-l bage-n turnir şi să-l facă knock-out! În plus, lichide, sucuri, ceaiuri, regim alimentar lactat, bazat pe cât mai puţine (chiar spre zero) alimente care să solicite ficatul, care şi el în perioada asta e ocupat cu înlăturarea efectelor nicive ale virusului din organism. Şi local mixtură mentolată care să ajute la uscarea şi vindecarea bubelor şi, să sperăm, la uşurarea senzaţiei de mâncărime.

Pentru aceasta avem şi varianta homeopată Rhus Toxicodendron (mama de copil are mare încredere în homeopatie şi pe bună dreptate, căci şi-a arătat eficienţa în multe cazuri până acum).

Dar deocamdată a venit noaptea, la culcare, copii! Noapte bună!

Varicela, episodul 2 (Ziua 2: joi, 25 martie)

Dalmaţian, dar cu pete albe

Ziua a debutat cu achiziţionarea nepreţioaselor leacuri interne - homeopate, şi externe - mixtură mentolată. Cu care am început pictarea petelor dalmaţianului pe invers, pete albe pe copil... tot alb, dar bubos.

Sora copilului varicelos urlă:
- Vleau si eu damatiaaaan!
- Moment, să nu anticipăm, îţi va veni rândul cât de curând!

Optimismul nu ne părăseşte, zâmbesc ironic la bubele care se iţesc peste tot, pe fond tot fără febră.

Pe seară se instalează însă ceva oboseală la mine, care am stat toată ziua în casă cu ambii plozi, isterizată de cea mică ce n-a servit somn la prânz de nicio culoare, alergată cu laptopul în braţe să prind un pic de timp de lucru - mai mult de 5 minute nu cred că am stat într-un loc, ce poţi să apuci să faci în 5 minute? Să deschizi un mesaj? Să lansezi o aplicaţie? Să prinzi un ataşament de un mail şi după o oră, când mai prinzi 5 min, să scrii mesajul şi dă arunci un "send" cu copiii agăţaţi de picioare? Nu e exact genul de "home office" ideal.

Dar parcă era un jurnal de varicelă, aşa că revenim: numărătoarea bubelor dă... cu zecimale, pe seară am pierdut şirul.

Varicela, episodul 3 (Ziua 3: vineri 26 martie)

Optimismul parcă mai scade din intensitate, o dată cu ridicarea mercurului în termometru (metaforic vorbind, căci cine mai foloseşte termometru cu mercur în ziua de azi?).
(Poate sunt mai puţin optimistă şi pentru că am acumulat ceva oboseală, dar nu despre mine e vorba aici, nu?)

Erupţia devine mai iritantă, bubele mai multe şi încep s-o mănânce. Îmi petrec ziua urmărind-o să nu le scarpine. Şi culmea! Cele mai urâte sunt în zona feţei, a gâtului şi a frunţii. Şi am epuizat argumentele! Nu vreau să se ascundă de mine ca să le scarpine fără s-o văd, ci să înţeleagă că dacă le rupe, se va face urâtă "ca Baba Cloanţa", cum zice ea.

Abia pe seară îi dau ceva de febră pentru ca pe parcursul zilei să las febra (nu mare oricum) să lupte cu balaurul, şi totuşi să nu se culce seara cu febră. Azi face şi baie - încercăm să împiedicăm infectarea bubiţelor cu jeg. Dar separat, azi nu se joacă cu sora ei la baie. Amândouă sunt triste, baia n-are niciun farmec fără să scoată jumătate din apă pe podeaua de la baie în timpul jocului de-a clăbucii.

Varicela, episodul 4 (zilele următoare, la grămadă)

Ofertă specială, 4 zile într-un singur episod.

Ziua a 4-a, sâmbătă: Cam aşa a trecut ziua. Mai o scânceală că eu de ce nu merg la Cora, pentru că ai varicelă şi nu vrem să-i molipsim pe toţi cumpărătorii (sau poate vrem, ce-ar fi o zi de cumpărături fără cumpărători?, dar nu se cade), mai un desen... a mai trecut o zi.

Ziua a 5-a, duminică: o dată cu trecerea la ora de vară, Roxi a dormit vreo... 12 (sau 11, reale) ore în acea noapte! Şi s-a trezit duminică parcă alt om. Un om tot cu varicelă, dar fără mâncărimi, (aproape) toate bubiţele uscate, un tonus excelent, niciun pic de febră.

Şi tot aşa au continuat şi zilele a 6-a (ieri, luni), şi a 7-a (azi, marţi) de varicelă. Recuperarea este lentă, nu dispar peste noapte bubiţele, însă se pare că nici nu mai apar altele atât de violente, doar câte una mică pe câte-o încheietură de mână, sau pe câte-un dos de pulpană, aşa, parşiv. Tonusul continuă să fie bun, febra nu mai apare deloc. Sunt convinsă că şihomeopatele au avut un cuvânt de spus în povestea asta!

Oare face şi Ilinca sau nu? Aceasta-i întrebarea la acest moment!

Varicela, episodul 4 (9 aprilie - varicela loveşte din nou!)

Taman când ne gândeam aseară că oare se poate aşa ceva, la cât de contagioasă e varicela, să stai bot în bot cu sora mai mare dalmaţiană şi să nu faci şi tu?

Dar nu! Ei bine, la nici o oră după discuţia asta, a venit vestea.
Suntem la varicelă, tura a doua.
Poze n-avem, din cauză de copil plecat în deplasare în vacanţă.
De fapt, tot ce ştiu eu, ca mamă "remote" de copil nr. 2 bolnav de varicelă, e că are câteva (2-3) bubiţe pe trunchi şi cam tot atâtea pe spate, şi că se bucură să fie dalmaţianul nr. 2 din familie.

Parcursul varicelei prin familie a fost cam aşa: mai întâi a făcut Roxi varicela, apoi în vacanţa de primăvară toţi cei 4 nepoţi (2 ai mei, 2 ai soră-mii) s-au întâlnit la ţară. Unul din nepoţi o făcuse când era şi el la grădi, dar fratele lui nu, aşa că mai întâi a luat acesta varicela de la Roxi, şi apoi, de la el, şi Ilinca. Deci, cumva, prin ricoşeu :)

Am luat-o acasă după primele zile de varicelă şi am constatat că are o versiune atât de "diluată" de toate aceste "pasări" ale bolii de la un copil la următorul, încât nu a făcut niciun pic de febră, iar bubiţele le puteai număra pe degetele de la o mână, hai, cu indulgenţă, poate treceai şi la următoarea, şi niciuna nu a fost gravă şi nu a lăsat semne.

Epilog - varicela mea acum 30 de ani

Amintirile mi se învălmăşesc în cap, apar doar nişte sublinieri evidente, dar detaliile se pierd în ceaţa anilor.

Varicela mea, acum 30 de ani: stăteam în casă, cu tata. E una din puţinele amintiri pe care le am cu tata, ştiu că mama trebuia să meargă la serviciu, dar tata îşi lucra pozele în laboratorul de-acasă. Îmi amintesc că mi-a întins un pat pliant "ca la grădiniţă" în sufragerie, unde am zăcut toată perioada de convalescenţă, pe timpul zilei. Nu mai ştiu cât a fost perioada... Dar parcă nu se mai termina, în mintea mea e o eternitate... Şi ştiu că eram plină de mixtură pe tot corpul, albă ca un om de zăpadă, că mă durea şi în gură şi nu mâncam mai nimic, că îmi ardeau ochii de febră, că alunecam din somn în trezie şi invers întruna...

Şi că a trecut! Acum sunt imună şi pot să-mi îngrijesc copiii fără teama că aş putea să o fac acum, "la bătrâneţe", cum s-au văzut cazuri de părinţi de copii de la grădi, care au suferit, la propriu, alături de copiii lor. Aşadar, cea mai bună imunizare o dă boala!