Curent dis-continuu. De tot!

M-am trezit la 6.30 ... doar ca să constat că e oprit curentul. Nu pot să pregătesc sucul de fructe al copiilor pentru că storcătorul merge cu curent. Nu pot să fac nimic pentru că nu văd. Am găsit prin beci o lanternă d-aia de miner, care se prinde pe cap. Suficient cât să le fac un sandvici fetelor, să le îmbrac pe întuneric - sper că nu ajung la şcoală şi grădi cu o şosetă de-o culoare şi alta de altă culoare. Şi i-am pornit pe toţi la ziua lor de muncă. Pentru ziua mea de muncă nu e suficientă lumină. Şi nici baterie la laptop nu prea mai e (mi se şopteşte din marginea din dreapta jos 12 minutes remaining). Nici nu-mi trebuie mai mult ca să frunzăresc puţin netul cât timp îmi termin ceaiul - ce noroc că avem plita cu gaze, nu electrică!
Şi apoi... ce-aş mai putea să fac? A, da, poate să mă culc la loc?!

Despre ţepe

Mai precis, ţepele luate de oameni de bună credinţă, să zicem, traducători, redactori... D-ăştia... (Free-lanceri o fi traducerea în engleză pentru fraieri, mă-ntreb?)

Treaba stă cam aşa:

Se apucă ei şi-şi deschid o firmuliţă, ca să fie treaba corectă. Încheie contracte cu beneficiarii (firme de PR, edituri, reviste offline şi online... etc). Respectă termenele de predare a articolelor şi traducerilor pe care le muncesc - ei ştiu cum. Să zicem, între un spălat şi un călcat, sau după ce duc copiii la grădiniţă, înainte să le facă mâncarea pentru seară, sau după ce fac curăţenie şi înainte de piaţă. Chiar nu contează cum, e treaba lor. Altfel, cine i-ar pune să muncească dacă nu ar putea, nu? Adică, parcă faptul că nu mă lasă sufletul să mă declar casnică la recensământ e vreo scuză pentru mine chiar să muncesc? Şi ce dacă simt că pot mai mult de-atât, mai mult decât curăţenie şi piaţă, după fix 20 de ani de şcoală? Şi ce dacă simt că Doamne-Doamne m-a înzestrat cu ceva creier? Şi ce dacă eu consider că e oarecum de datoria mea să nu-mi risipesc în van, în aspirator şi-n cârpa de praf, aptitudinile? Toate astea nu-s decât vorbe goale, my friend!

Căci vine şi data predării, respectată cu sfinţenie, cum ziceam. Şi vine şi facturarea. Şi trec zilele, săptămânile, lunile. Firma ta, de contribuabil onest, plăteşte TVA şi impozit pe facturile emise. Dar de unde, dacă nu ai încasat bani? Din celălalt buzunar, adică din munca consortului, al perechii tale care te susţine, şi care ţi-a zis el să stai cuminte, mai bine citeşti, te plimbi, te duci la muzee, la sala de gimnastică, decât să produci... ce? În final nu produci decât facturi de plătit taxe la stat din salariul lui, are şi el dreptate!

Şi începi să suni datornicii, cu jenă: Nu vă supăraţi, ştiţi, nu vreau să deranjez prea tare, dar am şi eu de încasat suma de... Da, ştiu, poate e o sumă meschină pentru dvs., dar e munca mea... Nu cer de pomană, cer doar plata serviciilor mele, ca să pot să acopăr măcar gaura din bugetul familiei pentru taxele firmei către stat.

Stau şi-mi fac tot soiul de auto-analize şi mă gândesc de noi fi chiar eu de vină că mi se întâmplă asta. Pentru că e o practică ce se tot repetă, nu e prima oară când mi se întâmplă. (poate sunt de vină doar că nu mă învăţ minte şi am în continuare încredere în oameni)

Recunosc, am avut şi beneficiari cu care am lucrat foarte frumos. Cu unul aveam plata la 30 de zile. Chiar dacă sumele erau mici, unele chiar mai mici decât o alocaţie lunară de copil, dar măcar ştiam că la 30 de zile primeam banii în cont şi gata. Altul nu a fost pe deplin mulţumit de o treabă punctuală şi mi-am asumat critica, însă mi-a plătit ireproşabil cât ne înţelesesem la început. Altul vroia doar traduceri punctuale, pe care le plătea la final de lună, prompt, după ce-i emiteam factura. Şi tot aşa.

Dar sunt şi din cei de la care n-am mai văzut deloc banii - cum ar fi, contravaloarea serviciilor prestate în decurs de o  lună întreaga la un beneficiar care a intrat în imposibilitate de plată, ce puteam să mai iau de la el? praful de pe tobă?
Sau altul de care am tras ani de zile, timp în care "am fraternizat cu inamicul" şi am achiziţionat produse (pe care le-am oferit cadou prietenilor sau îmi umplu mie casa acum) în contra-partidă şi în final am lichidat datoria.

Dar una peste alta, m-am săturat! Azi încă nu îi numesc pe cei care continuă să-mi facă asta (deh, speranţa moare ultima, mai trag nădejde să-mi recuperez banii mei, adică munciţi de mine, sume agreate de comun acord, contractual, nu cer nimic de pomană).
Dar cât de curând încep să-i arăt cu degetul. Nu de alta, dar să se ferească şi alţii, şi mai ales, să ştie lumea că ceea ce se vede din producţia lor este doar partea frumoasă a lucrurilor. Dincolo de care, sunt şi aspecte urâte. Foarte urâte!

Later Edit: s-a achitat!

Teatrul vieţii

- Sunt onest, integru...
- Onest? Integru? Şi ce cauţi, domnule, aici? Eu caut o lichea!!

Nu, nu e profilul vreunul candidat la preşedinţie, sau la orice funcţie politică, for that matter. E un dialog din piesa de teatru: "Aceşti nebuni făţarnici", de Teodor Mazilu, pe care o ascult (cred că am mai pomenit aici că îmi place să ascult teatru în timp ce calc maldăre de rufe. de altfel, o piesă din teatrul prea absurd după gustul meu).

Depinde în ce cheie (sau moment istoric) asculţi şi piesele astea de teatru :)))

Păzea, cei mai răi infractori parchează neregulamentar!

sursa foto: Newsy.ro

Din seria văzute cu ochii mei, doar că n-aveam camera la mine să vă demonstrez video, azi pe la prânz mă întorceam cu familia de la bazin (cică să ne energizăm puţin după atâtea porcării de Crăciun). Doar ce parcăm în faţa blocului şi trec pe lângă noi trei (3, da!!) maşini de poliţie (din care 1 era o dubă) şi se opresc puţin mai în faţă. Curiozitatea a omorât pisica, or so they say, aşa că am mai făcut câţiva paşi de la intrarea în scară ca să vedem motivul poliţienesc.

Mare infracţiune! Un tip nu găsise loc de parcare regulamentar, că n-am auzit să creeze musiu Onţanu şi locuri de parcare, ci doar să ridice maşinile parcate neregulamentar. Acum maşina lui - un WV negru vechi, număr IF 07 RBA - era sus pe platforma Supercomului şi omu' ţipa şi se agita să i-o dea jos, că achită pe loc amenda, dar să nu i-o mai ducă la Voluntari.

Şi pentru asta, stimaţi telespectatori, 3 maşini de poliţie se deplasaseră la faţa locului! Mare infracţiune mai săvârşise omu'! Să vă mai spun că în final, pentru proteste, omu' a fost ridicat şi el şi luat cu duba din stradă?

Deci banii noştri din impozite plătesc bugetarii de poliţişti care vin în forţă să lichideze un mârşav cuib de infractori care parchează neregulamentar! Nu m-am putut abţine şi, cu tot cu cei doi copii agăţaţi de mine, am ţipat la poliţişti că de ce au venit doar cu 3 echipaje? Că trebuia să aducă şi mascaţii pentru aşa mare crimă! Noroc că m-a potolit soţul, că altfel probabil aş fi scris postul acesta din duba poliţiei.

A-ţi citit bine

Am citit, ai citit, a citit, am citit, aţi citit, au citit. Conjugare de clase primare. Gramatică de limba română.

Dar oamenii ăştia de la care am selectat grşeala îşi oferă serviciile de promovare, nu de învăţare, n-am ce zice! Pentru promovare apelaţi la ei. Pentru Bac, nu. Pentru titlularizare, nici atât.

Ale cui sunt parcările nimănui?

Lângă recent renovata şi data în folosinţă piaţă agro-alimentară (ioi, ce frumos vorbesc!) Bucur Obor se află mai multe locuri unde îţi poţi lăsa maşina, atunci când vii cu ea, pe durata efectuării cumpărăturilor. Unele locuri sunt legale, altele nu. Unele sunt cu plată, altele nu. Din motive ce nu mai au nevoie de explicaţii, personal prefer locurile legale fără plată. Când se poate. Pe locul 2 în topul preferinţelor sunt locurile cu plată. Şi pe niciun loc locurile de unde hinghierii de maşini de la Supercom îţi saltă maşina.

Unul din spaţiile astea fără plată are vreo 10-15 locuri, care se eliberează repede, pentru că sunt oameni care vin şi pleacă, la fel ca mine, la fiecare aproximativ 30 de minute, în funcţie de lungimea listei de cumpărături. Doar că la intrarea în această parcare şade şi dirijează un nenea cu vestă reflectorizantă pe el, dar numai la Oha, căci nu deserveşte nicio companie de luat banii pe parcare, după cum îţi dai repede seama, căci îţi cere bani "de-o cafeluţă". Din principiu, eu nu (prea) dau bani inşilor de genul ăsta. Aşa că nici săptămâna trecută, nici azi, nu i-am dat nici la venire, nici la plecare. Data trecută poate că spera pe o dată viitoare. Azi însă, m-a înjurat de mama focului când am lăsat maşina în parcare, iar la plecare m-a blestemat, m-a ameninţat că îmi lasă maşina pe butuci dacă mă mai prinde pe acolo. Pur şi simplu!

Îi ştiţi cu siguranţă, sunt tot ei, cei care se înfiinţează şi în parcările cu plată, după terminarea programului "de plată" şi te "dirijează" să îţi ia ei banii.

Eu azi am avut de gând să mă opresc la Primărie să întreb, sau la poliţia de peste drum, sau la Administraţia pieţei Obor. Însă sunt convinsă că m-ar fi pasat de la unii la alţii, că la noi se poate să nu fie atribuţia nimănui să administreze o parcare neplătită. Nu e delict, deci nu ţine de poliţie; piaţa se termină câţiva metri mai încolo, aşa că nici de paza pieţei nu e; iar Primăria a făcut parcarea, vrei s-o mai şi păzească de alde nenici d-ăştia cu veste verzi? Hmm!

La (tele)vizor

Din ciclul: trăim în România, şi asta ne ia toate minţile, azi episod cu drogaţi. Şi cu Ambulanţa. Şi cu Ambulanţa pentru drogaţi.
Am mai găsit eu seringi pe scară, la parter şi pe la lift, le-am dat vânt cu piciorul în ghenă când m-au întrebat copiii ce sunt.
Dar azi dimineaţă m-am trezit cu tămbălău pe scară. Bag un ochi la vizor, ca babele, şi ce să vezi? Un costum alb-portocaliu de pe salvarea română se ruga de un drogat în sevraj să meargă la Urgenţă la Floreasca. Pe banii noştri! Adică, cum ar veni, nu vă supăraţi, domnu drogat, binevoiţi să urcaţi în Ambulanţă, vă rog eu frumos, pentru că aţi consumat ceva stricat?! Ce? N-aveţi asigurare de sănătate? A, nicio problemă, că doar pentru dvs găsim noi bani de la fraierii care îşi plătesc asigurările. Da' de ce nu vreţi? Hai, vă rog eu frumos! Hai că vă facem frumos şi vă trimitem iar la drogat.

Acuma, am pierdut un pic şiru' întâmplării că nah, urmăream de pe vizor, şi nu părea să fi început chiar atunci tevatura. Da' când am dat fuga la geam, am zărit în faţa intrării în bloc Ambulanţa, în care infipseseră un ins pe targă strâns legat, iar alţi doi cu ochii roşii dădeau ceva lămuriri... Sau cereau lămuriri... Nu auzeam până acolo şi nu ştiu care e "uzanţa". Poate că de fapt pe ăşia îi ruga să meargă, că celălalt nu mai era de rugat, îl umflaseră cu tot cu fulgi.

Poate dacă dau drumul la televizor pe ProTV văd continuarea şi vin să vă spun şi dvs.

Corupţia, o frază de dânşii inventată?

Aveam vreo 12-13 ani cred, atunci când eram într-o zi în vizită cu mama şi sora mea la nişte prieteni de familie. Iar fata lor, care era deja la facultate, ne povestea cum a vrut să intre la o instituţie - nu-mi amintesc ce era, institut de cercetare, sau chiar facultate, sau bibliotecă, sau pur şi simplu într-un parc de pe lângă acestea. Dar era închis, nu erau orele de program, era închis pentru public, sau aşa ceva. Portarul - persoană cu prestanţă şi autoritate, mi se părea mie pe-atunci - i-a cerut buletinul, iar fata a strecurat o bancnotă - iarăşi nu-mi amintesc valoarea ei - între filele buletinului (mai ştiţi buletinele acelea vechi, cu file galbene?) Portarul apoi i-a înapoiat buletinul din care dispăruse bancnota. Însă poarta instituţiei unde era închis s-a deschis. Cu o bancnotă. Acum, întoarsă acasă, fata povestea mândră  de ea isprava, bucuroasă că a avut inspiraţia să găsească o soluţie în fond atât de facilă şi să intre unde avea treabă.

Nu am prea multe amintiri din perioada aceea, însă pe asta mi-o amintesc destul de bine. Cred că e unul din primele mele contacte cu corupţia. Probabil că fata de 12-13 ani care eram eu atunci a judecat "ia uite cum se încalcă legea la noi! păi cum, dacă era închis, trebuia să vină acasă şi să se ducă altădată, când e deschis!" Pentru că şi acum eu cam asta fac, plec de unde e închis decât să strecor o bancnotă în buletin portarului. Vorba psihologului din serialului In Treatment: " We unconsciously repeat patterns that we met in childhood".

Foarte rar şi foarte greu dau şpagă. Nu ştiu de ce, nu pot pur şi simplu. La maternitate la prima naştere la Municipal am dat asistentelor - dar începutul a fost foarte greu, la internare anestezista a "trebuit" să mă întrebe ea de la obraz, că eu nu mai aduceam vorba, stăteam cu plicul în mână pierdută şi puneam întrebări de gravidă speriată, idioată, după părerea ei, cred. Noroc că la a doua naştere la privat n-a trebuit să dau nimic nicăieri, totul era pe factură! D-aia sunt fericită că suntem arondaţi la o clinică privată: plăteşti, dar nu mai trebuie să "bagi bancnote în buletin", sau plicuri în buzunarele halatelor. Însă pe la frumoasele noastre instituţii de stat, cam asta e practica, din păcate... Trebuie să se facă un curs "Cum să dai şpagă fără să te doară" sau "Corupţia pe gustul tuturor" sau aşa ceva.

Linişte în stradă

Fază ieri, în ţigănia (atenţie! nu am folosit cuvântul ţigănie în sens periorativ! sunt pentru integrarea romilor!!!) de pe Măgura Vulturului, aripa spre Pantelimon - pe la casele acelea unde se încing bairame la tot cartierul şi unde nu ştii câte familii locuiesc, cu câte 4 generaţii unele peste altele: o femeie în vârstă ieşise din curte cu un bebeluş în braţe afară. Pesemne că, în zgomotele străzii, pe trotuarul pe lângă care treceau maşini, cu motoare, cu fum, cu claxoane, cu copii care veneau de la şcoală şi ţipau... etc., numai aşa, bebeluşul de vreo 2 luni putea să doarmă liniştit în braţele bunicii! Era poate mai linişte decât în casă şi curte.

Nu e păcăleală de 1 aprilie!

Mulţumesc, hoţule anonim, vandalule, care poate, zic doar poate, o să-ţi cumperi o doză de drog din vânzarea detectorului de radar pe care l-ai furat din maşina noastră! Pentru ce îţi mulţumesc? Păi să vedem:

- Pentru că am avut ocazia să mă conversez cu 112 (povestit, prima rundă), cu operatoarea de la secţie când am primit legătura (povestit, runda doi), cu echipajul trimis la faţa locului (povestit, runda trei, dar ei au "constatat", acesta e rolul poliţiei din România: să constate. Şi pe urmă a trebuit să aştepte şi agentul cu noi să vină echipa operativă, pentru că avea "de închis o fişă!" Săracul, aproape că mi-e milă de el că a trebuit să se deplaseze şi să scrie o fişă! Sau de impozitele care se duc din munca mea, pe salariul lui? Că nu mai ştiu clar!
Povestit echipei operative - runda patru. De fapt, stat la taclale cu Cel-Care-Fuma, căci colegul era ocupat să ne dea cu cârmâz negru prin maşină în căutare de amprente (de unde o fi ştiind care sunt ale noastre şi care ale hoţului, nu m-am prins). De la criminalist am mai învăţat câteva trucuri şi şpiluri, printre care să nu mai mergem la asigurare, că dacă avem şi franciză plătim mai mult decât face, pierdem şi timp etc. Se ştia cu tot cartierul, bag seamă că fiecare a fost victimă a delicvenţilor de vreun fel, la un moment dat.

- Pentru că mi-ai dat ocazia să mă bucur că nu a fost mai rău. Unui vecin câteva maşini mai încolo i-au luat laptopul din portbagaj. În fond, un geam spart la maşină, un pic de mizerie (chiar trebuia să te urci cu noroi pe picioare pe scaune? şi ce-ai avut cu scaunele copiilor de le-ai răsturnat aşa cu ură?) e mult mai bine decât să ne fi furat ceva mai de valoare sau chiar maşina cu totul! Pe bune, chiar ajungi să apreciezi ce ai şi ce ai fi putut să pierzi în momente d-astea!

- Pentru că n-am rămas în Ungaria, cum am fi putut, când am fi putut. Unui amic român care lucra la Budapesta chiar i-au furat maşina cu totul din parcarea firmei internaţionale la care lucra).

- Pentru că, totuşi, dacă tot ai răscolit chiar şi sub scaune, am găsit şi eu astfel şoseta pierdută acum vreo lună de Roxi şi nişte piese de puzzle, cu care se joacă fetele la drumurile lungi.

- Pentru că fix în zi de grevă spontană la RATB, am făcut drumul până la secţia de poliţie pe jos, aşa că am avut ocazia să mai fac şi eu mişcare, căci varicela Roxanei a avut şi efecte secundare: după o săptămână de stat în casă, mă simţeam cam anchilozată, iar cântarul nu mai ţine cu mine! (deşi, sincer, aş fi preferat motive mai fericite de plimbare, nu la secţie).

- Pentru că la secţia de poliţie, unde am depus plângerea, nu am căzut cu scaunul cu fundul desfundat pe care am fost poftită să iau loc - nu, nu, nu era cel mai rău scaun, era poate cel mai bun de-acolo. Oricum, mai bun decât faptul că am scris cu pixul din poşetă, căci nu au aşa ceva (chiar m-am mirat că aveau coli de scris), mai bun decât aspectul general al biroului, al etajului, al secţiei, al oamenilor...

- Pentru că... de fapt, pot să zic: noi să fim sănătoşi! Dacă tu chiar aveai nevoie de satisfacţia de a sparge un geam, de a face mizerie şi a găsi aproape nimic, atunci mă bucur şi eu pentru tine! Sper că eşti fericit şi stai potolit! La puşcărie înţeleg că oricum nu-s şanse să ajungi, că dacă, şi numai dacă, te prinde cineva în flagrant, atunci eşti bun de plată, şi oricum, faptele tale sunt "găinării" pentru procurori, nu se deranjează pentru d-astea.

Şi mă opresc aici cu mulţumirile, că s-ar putea să mă creadă omu'.

PS: Evident că nu-mi imaginez că citeşte blogul meu! Folosirea persoanei a doua e doar chestie de retorică, v-aţi prins.

Pachet de salvare economică

Primit pe email:

Să presupunem că guvernul acordă fiecăruia dintre noi cam 100.000 de roni.
. Dacă cheltuim aceşti bani prin hypermarketuri, ei vor ajunge în China.
. Dacă cumpărăm benzină, vor ajunge la Arabi.
. Dacă cumpărăm calculatoare, vor ajunge în India şi Hong Kong.
. Dacă cumpărăm fructe şi legume, vor ajunge în Turcia, Spania, Italia, Egipt sau Iran.
. Dacă cumpărăm autoturisme mici şi economice, vor ajunge în Japonia sau Germania.
. Dacă cumpărăm unul din multele gadgeturi electronice, vor ajunge în Taiwan
şi nu vor ajuta cu NIMIC economia română.

Singura posibilitate de a păstra aceşti bani acasă în România este de a-i cheltui pe curve, gustosul vin românesc sau pe ţuică, deoarece acestea sunt garantat produse autohtone.
Eu aşa încerc să fac!
Dar e cam greu de convins soţia că fac aceste lucruri numai din patriotism!

În direct, pe vizor

Şi ca să continui în nota de gospodină a postului anterior, transmit de pe DDTV-ul care este vizorul uşii mele de la intrare. Acum câteva zile am asistat la o arestare în direct, pe holul de pe palierul nostru, în direct pe vizor, adică. Dar poliţiştii erau la fel de în civil ca şi delicvenţii, aşa că până la apariţia uniformelor cu cătuşe chiar mi-a fost greu să-mi dau seama, prin orificiul vizorului şi cu sonorul acoperit de zgomotele din casă, care erau victimele şi care călăii.

Se întâmplă în România. Pe holul blocului în care locuiţi. În direct. Andreea, ai legătura.

Ce căuta frigiderul în copac?

Din ciclul "Ce mi-a făcut mie România s-o urăsc?", sau "Misiune imposibilă: Cum scoţi ecologişti din nişte neamuri-proaste", prezentăm azi imagini din copacii de la geamul apartamentului meu.



Prima imagine: cutie de Zuzu aruncată pe geam de consumator şi înfixată în copacul care se afla în drum. Imagine intitulată "Frigiderul din copac". Sau "Eşti Zuzu? De coş de gunoi n-ai auzit?" - chiar şi gunoi neselectiv, la grămadă, dar o grămadă de la ghenă, nu din copac!



A doua imagine: zdreanţă considerată nefolositoare şi aruncată pe geam de fostul utilizator - presupun că acelaşi cu cel de mai sus, vreau să cred (sunt idealistă, nu?) că deţinem doar un singur asemenea element în bloc. Imagine intitulată: "Şifonierul din copac". Sau "Încă una şi-s gol puşcă".

Şi-atunci mă întreb, cum pot fi educate elementele astea? Cum le poţi explica de deşeuri selective când ei nu au un elementar coş de gunoi în casă? Sau un elementar bun simţ?

Iar în spiritul crăciunului, să vedem câţi brazi vor ateriza direct de pe geamuri în grădina din spatele blocului!

Later edit: imaginile prezentate sunt doar de azi, dar pe parcursul celor cinci ani de când locuiesc aici au mai zburat prin faţa geamului şi s-au fixat sau nu în copaci, după cum funcţiona gravitaţia, următoarele:
- mâncare pentru pisici, multă, multă mâncare pentru pisici şi câini, care odată ajunsă la nasul lor, devine ne-mâncabilă (se împrăştie în patru zări, de exemplu), dar se şi împute (şi la etajul 1, vara, chiar se simte, credeţi-mă!)
- un preş
- cârpe şi zdrenţe de diverse provenienţe (la geamul camerei copiilor mei a stat o izmană şi-un sutien până a venit toamna şi au căzut odată cu frunzele! le-o fi aruncat un soţ înşelat, nervos că şi-a prins nevasta cu amantul, nu ştiu. să zic merci că nu i-a aruncat pe ei pe geam, nu?)
- pachete goale de ţigări (Pall Mall mentolat, cel mai des, aveţi vreun profil de utilizator?)
- o cutie de medicamente (am studiat chiar la ce boală sunt folosite respective, crezând că astfel îl prind pe aruncător, dar n-am avut destul har de detectiv)

...şi nu le mai ţin minte câte altele!