Mulţumesc, Disney!

Mulţumesc, Disney, pentru că filmele de desene animate durează fix cât îmi ia să fac o mâncare. Sau o curăţenie (aşa, mai de ochii soacrei), sau un spălat sau călcat de rufe... Te-ai gândit la toate, aşa-i? :D

Peste 1 milion criza

Curiozitate: La o căutare pe Google după cuvântul "criza" am dat de peste un milion de rezultate. Plus adiacentele "criza economica", "criza financiara" etc.

Susţin Mozart Rocks

Teo (alias Constantin Teodorescu) pregăteşte şi anul acesta o nouă ediţie de Mozart Rocks. Mai multe detalii - pe grupul pe care l-a creat pe Facebook aici.

Am fost în sală la ediţia din 2008 şi susţin ediţia din acest an.

Dare de seamă - despre copii şi cumpene

Când mă uit la fetele mele cu un ochi detaşat, le văd atât de diferite! Una atât de serioasă, pornită să dezăpezească căile vieţii, matură şi atentă să nu supere, să facă totul ca la carte (şi poate tocmai de aceea calcă atât de des pe de-alături, e încăpăţânată); cealaltă ca o sfârlează, te face să râzi doar dacă o priveşti, fuge pe poteca bătătorită de sora mai mare, nu se chinuie să descopere ea roata, doar zâmbeşte când o primeşte gata descoperită (dar ţipă mai tare de nedreptăţi şi "se scoate" imediat din încurcătură, băgându-l pe altul în loc).

Se zice că nu e bine să faci comparaţii între copii. Sper că reuşesc să nu le compar în faţă una alteia. Dar în sinea mea nu mă pot abţine să nu fac nişte constatări, măcar.

Uneori mă simt atât de... ruptă între ele! O vreme am avut grijă să-i răspund la dorinţe celei mici, cea mare a început să se bâlbâie (la propriu). Mi-am dat seama de problema aceasta şi i-am acordat ceva mai multă atenţie ei, a trecut bâlbâiala (ea spunea că-i e frică de mine, de aceea se bâlbâia), dar cea mică a reînceput să facă pipi în pampers, deşi de luni bune folosea numai oliţa. Încet-încet, am lăsat din nou pamperşii şi folosim deja wc-ul, nu oliţa, "ca Losana". Dar cea mare parcă nu mai înţelege limba română (nu că alta ar înţelege-o), are "probleme" şi cu auzul, parcă vorbesc singură. Din nou merg doar cu ea la patinoar cu metroul, ne ţinem de mână pe stradă şi chicotim complice, suntem prietene. Cea mică face febră "de ciudă".

Şi tot aşa! Parcă aş fi tot timpul într-o balanţă pe care nu reuşesc să o echilibrez.

În acelaşi timp însă, ele sunt cele mai bune prietene, se iubesc şi cel mai bine se joacă împreună. Ca dovadă - la ziua unei prietene, unde veniseră cel puţin 12 copii acasă, ele două se jucau împreună într-o parte, fără să-i deranjeze nimic în jurul lor, se jucau cum erau obişnuite de acasă.

O fi bine, o fi rău... Tot ce ştiu (şi ce mă mai consolează puţin) este că şi alţi părinţi de doi copii trec prin aceleaşi dileme, situaţii, crize, sisteme... etc.

Nutresc ideea că al treilea copil ar putea rupe simetria şi echilibra balanţa. Dacă o fi aşa sau nu o să am curând ocazia să constat la două cupluri de prieteni, fiecare cu câte 2 fete şi aşteptând al treilea copil.

Până atunci, rămân campion la citit viteză cărţi de educaţie, parenting, psihologia copiilor şi altele asemenea. Cel mai mult am învăţat din toate aceste lucrări că trebuie să ne schimbăm noi, ca părinţi, ca să le putem da un bun exemplu. Cel mai mult trebuie să "lucrăm" cu noi înşine. Cel mai mult cărţile acestea mi-au scos în evidenţă (sau mi-au scos ochii) cu ce nu facem bine, ce carenţe de educaţie sau cultură (psihologică) etc avem noi, ca părinţi.

Şi e cam deprimant, la drept vorbind...

Ilincisme - la zăpadă

Şi azi am ieşit la zăpadă cu fetele. Ilinca, la un moment dat:
- Am obosit, mami. Ia-mă-n braţe.
O iau în braţe şi zic, mai mult pentru mine:
- Să nu cad, că e gheaţă pe jos, şi cu tine în braţe...
La care Ilinca mă apucă de haină, la nivelul umerilor, unde ajungea ea din braţe, şi-mi dă asigurări liniştitoare:
- Te ţin eu, mami!

Mai mergem puţin, o repun jos pe Ilinca, şi dăm de o maşină care făcea manevre de resuscitare prin zăpadă, dar nu reuşea decât să învârtă roţile pe loc într-un val de zăpadă şi să scoată un zgomot monoton-repetitiv. Iar Roxana râde şi zice:
- Parcă e motocicleta lui Crisu! (văr-su are o motocicletă mică de jucărie care se învârte pe loc şi scoate zgomote de raliu)

Ilincisme - învăţând poezii

Dialog între Ilinca şi bunică-sa maternă, fost cadru didactic continuând să-şi exercite profesia cu propriii nepoţi:

Coca: - Tica tica tica...
Ilinca: - M-a bătut mămica.
Coca: - C-a mâncat pisica...
Ilinca: - Toată mântnica.
Coca: - Şi-am plecat la şcoală...
Ilinca: - Într-o zi.

Inutil să vă mai descriu hohotele de râs ce au urmat acestei lecţii. Ilinca s-a considerat satisfăcută că din nou a fost mascota tuturor, participanţi la lecţie şi public involuntar, şi a plecat triumfătoare din "sala de curs" direct la joacă.

Ilincisme

Ilinca (2 ani jumate):
- Ala (păpuşa ei nedespărţită) este pinţesa, şi el (ursuleţul soră-sii) este pinţul.
Adult, aşteptând continuarea poveştii:
- Şi ce fac prinţul şi prinţesa?
- Se ubesc!

O fi ştiind că se apropie sărbătoarea aia anglofoniza(n)tă de valentine?

De-aia! De-aia nu citesc ziare, De-aia nu mă uit la televizor...

Mi-am adus amintirile acasă.
Omnia mecum porto.
Pickup Tesla de lemn, boxe (una nu merge, trebuie să văd cum o repar), şi vreo câteva zeci, spre suta de viniluri şi-au găsit locul în sufrageria mea.
Televizorule, ţi-am pus gând rău! Televiziunilor, zilele voastre pentru mine sunt numărate! Vorba lui Andrieş: "Zece ziarişti, pe spinarea mea se-mbogăţesc..."
Momentele vesele cu Nea Mărin, muzica uşoară românească a copilăriei mele, Pheonixul, piesele de teatru radiofonic, poveştile pentru copii...

Ce-are muntele şi n-are oraşul?

De când am revenit în Bucureşti, parcă trăiesc într-o altă dimensiune. Trăiesc din amintirea vacanţei la munte.

La munte nu aveam calculator, internet, televizor... Nici chiar semnal la telefonul mobil.
Aşa că la munte:
1. am citit. Am terminat o carte începută de multişor - despre căutările de sine şi prin Grecia antică şi contemporană ale unui grec stabilit la Paris; aşa, pre sufletul meu... filo-elen. Şi am început (adică ras dintr-o suflare jumătate de carte) o alta - despre alte aventuri, prin India, ale altui autor - carte care zace aproape în acelaşi punct "ever since", căci acasă am dat de internet, calculator, televizor...
2. am stat de vorbă om la om, cu vorbe, nu cu degetele pe tastele messenger-ului, şi am jucat mimă, Activity şi Scrabble. Progresele mele într-ale cuvintelor "încrucişate", la propriu şi figurat, stau şi ele aproape în acelaşi punct, căci acasă am dat de messenger, telefon mobil şi alte progrese ale ştiinţei (alienării)...

Ce ziceţi, am vreo şansă să mă mai fac bine?

Compunere despre munte

În vacanţa de după vacanţă am fost la munte.
La munte era zăpadă. Multă şi frumoasă zăpadă. La munte se schiază. Roxana a făcut cunoştinţă cu schiatul şi mai vrea. Ilinca a făcut şi ea cunoştinţă cu singurul petic de astfalt din faţa casei şi şi-a julit nasul.
La munte era linişte. Foarte linişte. Seara nu se auzea nimic de tot! Doar transformarea apei în gheaţă şi agăţarea stelelor pe cer.
În prima seară la munte ne-a vizitat o vulpe. Pur şi simplu a trecut pe drum, pe lângă noi. Sau poate doar ne întâmpina, noi eram în vizită la ea, în sălbăticie.
La munte lumea nu prea vorbea, mai mult beszeleau în magyar nyelv.
La munte era o cabană. În cabană nu era nici ţipenie de televizor. Doar un radio pe lămpi care spunea ştiri şi, într-o seară, a cântat rock bun, bun ca vinul fiert, până pe la 2 A.M. Sau atunci ne-am oprit noi din ascultat.

Ce bine a fost la munte!

La mulţi ani!

Tutu-uri roz, urechi de iepuraşi, tombola de anul nou versiune improvizată în casă, costum de pirat în paşi de Michael Jackson, poc-poc şampania pentru copii, poc-poc de prin vecini, fâs-fâs artificiile noastre steluţe pe stil vechi, s-a fâsâit anul vechi... La mulţi ani, 2010!