Nu tot ce zboară e Malev

Nici măcar avionul nostru de la ora 18.10. L-au anulat aşa, „ungureşte”, cum se exprima total contrariată o româncă în aeroport: „numai la ei se poate întâmpla aşa ceva”. Aşa că am mai petrecut cinci ore pe tărâm unguresc – printre Internet şi Duty Free, cina de 3.000 de forinţi plătită de Malev şi nişte copilaşi foarte agitaţi şi deci foarte plângători – a fost momentul în care n-am mai regretat că nu-s şi fetele cu noi.
Am ajuns în Otopeni pe la 2.30 noaptea.
Cam aşa a fost vacanţa noastră singuri 4 zile la Budapesta.
Când am povestit unei prietene că ne cam plictisisem acolo şi abia aşteptam să ajungem la fete, că mi-era dor de ele, a părut rupt dintr-un alt film.