Scurte, de seară

1. Mindfullness... unde ai fost până acum? E atât de ... complet și complex conceptul! Poate o să povestesc într-o zi, dar acum abia descopăr.

2. Îi spuneam mai demult mamei că ea nu trăiește în prezent, ci mai mult în trecut sau în condiţional-optativ. În ultima vreme, așa fac eu! Mai rău e că îmi dau seama cumva brusc, că fie îmi amintesc lucruri - cu nostalgie aproape plângăcioasă, fie fac planuri pentru mâine, pentru săptămâna viitoare, pentru vacanţa următoare... Dar azi? Acum? De ce nu mă bucur de ACUM!

3. Gata. Vreau să scap de balast. Azi am decis să fac asta eliberându-mă de griji care nu sunt de fapt ale mele. Pe rând, pe măsură ce le conştientizez.

Exemplu: apartamentul de la bloc, nu mai detaliez de câte ori şi cât timp ne-a dus socră-miu cu vorba şi ne-a ţinut încurcaţi! Cert e că eu, de ani de zile, alerg printre multele mele treburi, să iau de la cutia poştală de acolo diverse, facturile de utilităţi, să ţin minte când trebuie plătite, trimişi indecşii, vorbit cu administratorul pentru schimbare apometre.... să caut chiriași, să nu mai caut chiriași, să caut din nou chiriași.... etc etc etc.

Decizia mea acum a venit la 3 ani de când fac asta ca proasta, că altfel nu pot să mă numesc. Şi a fost o decizie atât de simplă, că nici nu ştiu cum de nu am văzut-o până acum: NU MĂ MAI INTERESEAZĂ. Treaba altora! soțul, socrul... apartamentul lor, banii lor pierduţi, timpul lor...
Și nici nu mai judec. Este chiar treaba lor, cu bune sau rele!

So... mă simt eliberată de o grijă pe care mi-am asumat-o absolut inutil și nenecesar!!!

Alta la rând! Ia să vezi cum îmi fac eu timp și devin mindfull în ritmul ăsta!!! :))))

Nimic

Ia uiteee... Uite ce am eu şi tu nu aaaiii. Heeeiii, e al meeeu! Dar eu l-am găsiiiittt... Lasă-măăăă...

Lângă mine. Tot timpul. Mă agasează, îmi scrijelesc timpanele cu arţagul lor. Nu mă simt în stare să le zic nimic. Să mă bag? Să le despart? Ce-aş putea să le zic? Tehnici de parenting? Lasă, mamă, ştiu că o urăşti pe sora ta mai mică, e normal, nu te-am întrebat pe tine dacă o vrei atunci când am născut-o, dar noi o iubim, aşa cum te iubim şi pe tine. Sau lasă, mamă, ştiu că te simţi mică şi neputincioasă, aşa e când eşti cel mai mic din casă, dar nu e vina ta... Nici nu îmi amintesc măcar tehnici de parenting, când sunt aşa...

Am nevoie mai întâi eu de ajutor ca să le pot ajuta pe ele. Am nevoie de ajutor...

Lacrimile mi se rostogolesc pe obraji fără să le pot opri. Mi-a dispărut voința de a mai vrea să le opresc...

Să facem ceva împreună. Să le ofer timp de calitate. Eu le ofer tot timpul meu, dar fără calitate. Nu mă pot aduna şi concentra, nu înţeleg de ce trebuie să mă joc cu ele, nu înţeleg cum de mă jucam atât de mult cu ele mai demult şi de ce nu îmi mai place acum... Nu înţeleg regulile jocurilor şi nu am chef să mă supun lor...

Facem câteva teme. O las pe cea mare să lucreze singură şi mă aşez la birou lângă cea mică. Citeşte greu, abia silabiseşte. Nu ştie lunile anului pe anotimpuri, nu ştie în ce anotimp suntem, nu ştie când începe şcoala - e un exerciţiu cu aceste întrebări. Aia mare nu se spală pe mâini când vine de la baie și nu îi place să se pieptene. Plânge când o pieptăn eu, o doare. Plâng şi eu, nu înţeleg de ce nu înţelege cât de mult o iubesc, că ţin la igiena şi sănătatea ei! Nu ştiu cum să îi arăt că o iubesc. Îmi şi spune de altfel că nu ştie de ce o critic întruna şi nu îmi place nimic din ce face...

Mă simt dintr-o dată fără rost: ce am făcut eu în ultimii ani cu copiii mei? De ce aia mare nu înțelege şi nu vrea să respecte igiena, deși îi repet de câteva zeci de ori pe zi? Cum de aia mică nu ştie încă anotimpurile? Cum să găsesc în mine energia să le explic încă o dată, a suta oară?

Ce energie să mai găsesc de fapt în mine, când mă simt stoarsă de vlagă, mâhnită până în străfundul sufletului?! Tristă de-o tristeţe care mă apasă pe cap şi mă face să izbucnesc în plâns întruna! Simt un bolovan în piept în loc de suflet...

Mă văd pe mine, închisă în mine de unde strig fără sunet: Ajutor!!! Şi nu vine ajutorul de nicăieri... Nici nu ştiu la cine sau la ce aş putea apela pentru ajutor: adultul din viaţa mea, soţul meu, declară că nici el nu știe ce să-mi mai facă, că are bunăvoinţa, dar eu văd că nu înţelege, mi-a demonstrat din nou, a câta oară, că vedem lucrurile atât de diferit... Cel puțin așa simt eu acum, că nu mă înțelege. Că nimeni nu mă înțelege. Nu nu, nu am cu cine să vorbesc... Nu aştept ajutor de nicăieri...

Stau pe pat chircită şi plâng. Cu nuştiuce forţă reuşesc, după vreo jumătate de oră, să mă ridic. Mă apuc să deretic prin casă. Pun lucruri în ordine ca să-mi pun gânduri în ordine. Dar nu reușesc decât să le încurc și mai tare. Parcă toate lucrurile din casă sunt în alte părți decât trebuie să fie, le adun, și ele mi se risipesc printre degete... Nu reușesc să pun nimic în ordine, parcă vine mereu un uragan după mine... Mi se pare că sunt singura din casă care ține la ordine, în vreme ce ceilalți 4 locuitori ai casei: 2 copii împrăștie lucruri și nu le mai pun la loc, 1 soțul cam la fel, 1 socrul nu vede mizeria, după părerea lui e curat și oricum nu îi pasă.

Așa că mă aşez cu o piersică în mână... şi mă pufneşte iar plânsul. Piersica e amară, are gustul lacrimilor mele şi gustul tristeţii pe care o simt. Ajutor!!

Cum faci să te ridici? Cum faci să mergi mai departe? Mai departe, unde? De ce? Ce rost are totul?

Orice cuvânt le spun copiilor, soţului... are iz de reproș și critică, de morală, cum mi se spune, că fac morală întruna, tuturor. Nu mai știu să vorbesc altfel?!
Îi critic pe toţi pentru că mă critic pe mine.
Nu mai am încredere în mine. Mi se pare că fac prea multe greşeli.
Nu ştiu să fac nimic. Tot ce am ştiut vreodată e istorie.
Nu am nimic.
Nu vreau nimic.
Nimic!!

Fiică-mea cea mică se joacă frumos lângă mine, e atât de drăgălașă! Cea mare și-a strâns singură niște haine aruncate. Nu e vina ei că mă calcă pe nervi întrebările ei naive... E normal să fie copilărești și naive, doar e un copil! Are cele mai bune intenții și nu pricepe ce am cu ea, doar e copilul meu și trebuie să mă port frumos cu ea.

Problema e la mine și numai la mine! Sunt dusă cu capul!

Eu singură sunt de vină că nu mă ocup de mine, că nu mă mobilizez să ies la alergat, sau la mers, sau la biciclit, sau la sală... la orice pentru mine, și las orice alte treburi să mi se pună în cale. Da, e de spălat, de călcat, de făcut piața... și așa mai departe. Dar astea vor fi mereu, fie că le fac, fie că nu!

Și-n timpul ăsta îmi trec prin cap gânduri de timp pierdut, că îmi trece ziua în bocit și n-am făcut nimic nici azi... că îmi trece viața în bocit și nu am trăit nimic... Că nu știu să mă bucur de ce am (așa e!), că o să mă trezesc odată bătrână și tot nefericită :(

Off! Depresii am mai avut, toți avem, știu, am mai citit eu pe aici și pe la alte mămici. Dar în ultima vreme sunt tot mai dese ale mele... Și nu reușesc să le mai depășesc... Ce să fac?

Social Media for Parents, sesiunea a treia

Cea de-a treia sesiune a conferinţei Social Media for Parents 2015 se anunţă un pic mai tehnică, dacă e să judecăm după funcţiile şi firmele reprezentate de vorbitorii din program. Astfel, Adina Dondorici, Managing Partner la Parenting ADS, spune că sunt circa 1.130.000 de mămici online, cu copii sub 14 ani, în România, şi că 22% dintre părinţi deţin un smartphone.
Potrivit reprezentantei Parenting ADS, se pot distinge dintre mămici 3 "ecosisteme":
1. mămicile pe bloguri - care caută contactul personal
2. mămicile pe forumuri - caută răspunsuri legate de creşterea ş dezvoltarea copilului şi
3. mămicile pe facebook - îşi "promovează" copiii
Atunci când cauţi să vinzi ceva (de exemplu, reclamă pe un blog) - Selling Stuff înseamnă emoţie plus plăcere plus încredere, care să ducă la identificarea cu un brand. Brandul este percepţia imediată a unei persoane bazată pe o emoţie. Un blog ce devine carismatic este asemenea unui produs de neînlocuit. Orice blog poate fi carismatic. Trebuie să ai în vedere 5 lucruri în construcţia lui:
1. diferenţiază-te
2. colaborează - ieşi, cunoaşte-ţi cititorii, implică-te
3. inovează - creativitate
4. validează - dialog permanent cu clientul, agenţiile de media şi PR
5. cultivă - fă schimbări când e cazul

Secțiunea a treia a conferinţei este moderată de Mihai Dragomirescu, fondator UrbanKid.ro, care ține să specifice rolul important pe care îl are agenția în susținerea strategiei pentru creativitatea pe care o reprezintă blogul fiecăruia.

Urmează o prezentare susţinută de Oana Bulexa, Managing Partner la The Practice, om de PR care lucrează cu brandurile, cum se auto-anunţă. Ea dorește să fie acum, aici, pentru noi "agenția noastră", consultantul de care avem nevoie.
În opinia Oanei Bulexa, mamele sunt publicul cel mai coagulat şi cel mai greu de convins din online. Despre posturile pe blog plătite, Oana este de părere că este o muncă, iar munca este cea care se plăteşte, nu ceea ce se scrie în acel post.
Dar ce înseamnă o relaţie win-win între un brand şi un blog:
- brandul câştigă o bună interacţiune, reacţii pozitive şi recomandarea produsului
- aşa-numitele "social moms" căştigă creşterea reputaţiei în cercul de prieteni, conţinut interesant şi relevant pentru cititori, recompensă pentru efort
Sunt însă şi nişte riscuri:
- brandul se poate alege cu nişte reacţii negative
- însă blogul poate pierde reputaţia în cercul de prieteni ("peers")
Oana Bulexa oferă 10 recomandări utile:
1. alegeţi cu atenţie brandurile prietene, cu care împărtăşiţi aceleaşi valori şi principii
2. fiţi selectivi - nu acceptaţi orice fel de colaborare vi se propune
3. cântăriţi bine - informaţi-vă ce înseamnă efortul presupus din partea voastră
4. clarifică ce ai de făcut - solicită toate detaliile tehnice
5. setaţi cât mai corect aşteptările - evaluaţi ce puteţi face şi ce nu, poate tocmai plecaţi în concediu şi nu veţi putea duce la bun sfârşit taskul
6. păstrează-ţi stilul - poate una dintre cele mai importante recomandări, dar care ajung să îngrădească libertatea de exprimare, şi rezultatul este că cititorii sancţionează
7. documentează-te
8. fii onestă - dacă nu ţi-a plăcut, fii deschis şi recunoaşte. Nu fi drăguţ, doar pentru că primeşti o recompensă
9. nu uita de rezultate - măsoară rezultatele campaniei, faceţi un mic portofoliu cu cele mai de succes campanii, te vor ajuta pe viitor, veţi avea şanse mai mari să fiţi implicaţi în noi campanii
10. învăţaţi să spuneţi nu - dacă nu te simţi confortabil cu o campanie, refuză să te implici

Alexandru Negrea, consultant Social Media, se declară un pasionat al domeniului. El susţine cursuri pentru companii pe tema Social Media, perspectivă din care vorbeşte despre promovarea blogurilor pe Facebook.
Prima recomandare: aceea de a merge mai mult în zona de clipuri video - conţinutul video este foarte promovat în această perioadă de cei de la Facebook. Un grafic luat din Google Trends arată, de exemplu, care sunt expresiile care generează cel mai mare trafic. Apoi Negrea dă exemple de instrumente necesare - opţional, pentru cei care doresc să creeze conţinut video gen filmuleţe cu copii: selfie stick, diverse device-uri de filmat slow motion etc.
A doua recomandare: conţinut educaţional. Adică acele "how to...". Prin comparaţie, penru România "cum să..." lucrurile stau la fel (anecdotică - pe limba română, în topul traficului este "cum să slăbeşti"). Menţiuni: "Am fost în vacanţă şi m-am distrat" - nu e de pus pe blog, ci pe facebook, de hrănit orgoliul. Pentru blog ar fi mai indicat să pui (şi din titlu încă) un articol cu "cele mai family friendly staţiuni". Nu vă feriţi de titlurile lungi, dacă ele exprimă bine ce trebuie spus (exemplu: în loc de "Bagajul minimalist", mai bine scrii "10 recomandări pentru un bagaj minimalist")
A treia recomandare: usability. Textul şi fotografiile trebuie să fie foarte uşor vizibile.


LiveBlogging de la celelalte 2 sesiuni ale Conferinţei Social Media for Parents:
- prima sesiune
- a doua sesiune

LE: Înregistrarea întregii conferinţe de către organizatori se găseşte aici (josul paginii)

Social Media for Parents, sesiunea a doua

Ana Maria Mitruş, blogger pe Meseria de părinte, moderează cea de-a doua sesiune a întâlnirii din acest an Social Media for Parents. Iar primul vorbitor este Mămica urbană, adică Ana Nicolescu. Ea este cea care a strâns într-un grup mămicile bloggeriţe. Nu chiar pe toate, spune ea, deşi şi-ar dori asta.
Scrisul pe blog, pentru Ana Nicolescu, a venit după 13 ani de scris la reviste de sănătate, frumuseţe şi life-style, precum şi participare la diverse campanii umanitare. Blogul ei, spune Ana, a trecut prin 5 luni de la stadiul de proiect până la primul articol. Dorinţa ei cea mai mare: să fie sinceră şi autentică. Pentru a creşte copii sănătoşi emoţional, este nevoie să fim părinţi sănătoşi emoţional - spune Ana, citându-l pe terapeutul ei, Gaspar Gyorgy.

Ana Nicolescu

Ana povesteşte despre primele ei articole pe blog, dar şi despre evoluţia acestora, despre colaborarea cu Salvaţi copiii şi primul articol plătit (Ana "dă din casă" şi precizează că a lucrat doar cu agenţii, nu direct cu clienţi). A urmat apoi implicarea în campanii umanitare şi de responsabilitate socială, în care se implica nu numai cu conţinut pe blog, ci şi cu acţiuni - este important să ai contact cu realitatea, scrisul e mult mai autentic dacă spui exact ce ai trăit.
"Nu scriu cu suflet ca să am trafic, ci scriu ca să mă eliberez pe mine, iar restul vine de la sine", spune Ana. Câteva dintre principiile şi valorile ei sunt:
- Recomandă tuturor să scrie doar despre ce rezonează cu fiecare, altfel, totul sună fals.
- Acceptă să promoveze doar produse sau servicii în care crede.
- Spune de fiecare dată o poveste, nu lasă articolele fără suflet
- Nu minte cititorii, nu vrea să pară mai mult decât este
- Scrie despre realitate, spune şi când îi este greu.
Câteva sfaturi despre ce să nu faci atunci când ai un blog:
- nu fura teste şi poze
- nu uita de gramatica limbii române
- nu încerca să fii mai bun decât altul, e loc pentru toată lumea, singura competiţie e cu tine însuţi
- nu te lăuda
- nu scrie articole nedocumentate

Siguranţa pe Internet, o temă mereu de actualitate, reprezintă subiectul următoarei prezentări, susţinută de Veronica Dogaru, Corporate Communication Manager la Orange, şi Adelina Ţintariu, Coordonator Slavaţi copiii: "Nativii digitali", provocări şi oportunităţi.
Vorbim despre control parental pe Internet, această şosea cu multe benzi. Părinţii sunt primii care au nevoie de informaţii despre pericolele care îi pândesc pe copiii lor pe Internet. Primele reguli şi cele mai "de bază" sunt expuse sub forma unui filmuleţ: copiii trebuie să acceseze Internetul, jocurile pe orice consolă şi TV-ul doar în sufragerie, nu în camera lor; doar un timp limitat de către părinţi; să discute cu părinţii despre ceea ce văd şi se joacă.
Din perspectiva specialistului în siguranţă online, reprezentanţii Orange şi Salvaţi copiii aduc în prim plan părerea copiilor despre Internet: ei îl consideră foarte util, sursă de informare etc. Datoria noastră, ca părinţi, însă este să înţelegem riscurile din spatele lui şi să le oferim protecţia corespunzătoare. Şi iată câteva sfaturi: amintiţi-le copiilor că nu tot ce întâlnesc pe Internet este întotdeauna adevărat, putem să le propunem surse de sprijn; încurajaţi copiii să folosească Internetul şi ca sursă de studiu, nu doar în căutare de jocuri etc.
Mai multe sfaturi puteţi găsi pe www.sigur.info şi un help-line, linie de consiliere, precum şi suport tehnic pentru programele utilizate.

Urania Cremene

Trainer, speaker şi coach, organizatoare a conferinţelor care-i poartă numele - Urania Cremene. "Inside out" se numeşte prezentarea ei despre - cum altfel? - emoţii şi gestionarea acestora. Făcând evident referire la filmul cu acelaşi nume (un film musai de văzut, subliniază Urania), prezentatoarea vorbeşte despre importanţa înţelegerii şi gesionării emoţiilor la copii. Ce emoţie preia controlul? Ce fac cu această emoţie? Dar copiii nu au capacitatea de a-şi gestiona emoţiile. Cum nu o au nici o (mare) parte dintre adulţi. La fel e cu gestionarea timpului, a conflictelor interioare etc. - la adulţi. Motivul pentru care aceste aptitudini, abilităţi, cunoştinţe sunt atât de greu de învăţat este că nu se văd - Urania recunoaşte că ajungerea la această concluzie a fost "aha!"-ul ei, la un moment dat: "Fă-ţi gândirea vizibilă!"
Urania Cremene povesteşte apoi despre conferinţele pe care le ţine în întreaga ţară şi unde întâlneşte părinţi informaţi (şi) prin intermediul blogurilor de parenting. Ea mai anunţă că a lansat un program de parenting online numit All About Parenting (www.allaboutparenting.ro), cu sfaturi şi instrumente pentru părinţi în diverse situaţii în care se găsesc la un moment dat, cu copiii lor.


LiveBlogging de la celelalte 2 sesiuni ale Conferinţei Social Media for Parents:
- prima sesiune
- a treia sesiune

Social Media for Parents, ediţia 2015: Start!

Bună dimineaţa! A început Social Media for Parents 2015, conferința dedicată părinților activi în mediul online și tendințelor lansate de mamele care scriu pe bloguri. Eveniment organizat de Evensys.

Aşa a fost la ediţia 2014

Ediția din acest an este transmisă live, pentru cei care nu au putut veni în sală. Puteți urmări așadar conferința pe site-ul dedicat, aici

Dar, verba volant, scripta manent! Aşa că eu, pe de altă parte, voi încerca aici să subliniez câteva din ideile conferinţei. Ca să rămână şi după, cum ar veni :)

Cristian China Birta, moderatorul primei sesiuni, a făcut rapid introducerea şi deja Otilia Mantelers, Parenting Connection Instructor, ne povesteşte... nu despre Parenting, aşa cum ne-a obişnuit, ci despre ea, ca scriitoare pe blog: cum a început să scrie pe blog şi de ce. Otilia vorbește despre scris, ca terapie, și precizează că ea a început să scrie pentru cei care nu pot ajunge la cursurile ei, pentru a procesa emoții și experiențe. Pe blogul ei, numit "Joc şi emoţii", Otilia spune că scrie despre diverse teme, în funcţie de preocupările din acel moment: temeri personale, feminitate, unul sau altul dintre cei trei copii ai ei etc. Otilia îşi promovează blogul pe Facebook şi a acordat ocazional interviuri la câteva bloguri (Laura Frunză, Ana de la Mămica Urbană şi Ioana de la Prinţesa Urbană). Otilia consideră că secretul succesului unui blog constă în autenticitate.
Otilia pomeneşte despre FOMO - fear of missing out, ca "boală a secolului": ne dorim să ştim ce se mai întâmplă, să nu cumva să se întâmple ceva fără să ştim.

Primul moment al sponsorului: Banca Transilvania susține conferința Social Media for Parents, vorbește Virginia Gugiuman, șef agenție, părinte la rândul ei și absolvent de studii superioare de psihologie a copilului. Noutatea ediției SMforParents2015 este că puteți folosi #btkidcont astăzi, pe parcursul conferinței, iar cel mai activ utilizator al hashtag-ului poate câștiga un cont kid de la Banca Transilvania în valoare de 1.000 de lei. Reprezentanta băncii prezintă produsul bancar Kid Cont.

Mihaela Feodorof, Managing Partner Yourway Life and Career Counseling, vorbeşte despre "potenţialul copiilor" - ne spune Cristian China Birta. Acum 6 ani ea, ajutată de Dragoş Bucurenci, şi-a lansat un site şi a început să scrie. De curând, cele scrise de ea au fost publicate într-o carte. Ea însăşi mamă de trei copii, acum deja mari, Mihaela oferă câteva sfaturi pentru părinţi: să ne jucăm alături de copii, să ne uităm cu ei la desene animate, să facem sport împreună cu ei, căci sportul educă... etc. Concluzii: 1. lăsaţi copiii să fie ei înşişi, nu le impuneţi alegerile voastre; 2. respectaţi-le etapele de dezvoltare.

Sănătatea nu se caută pe google, ci la medic - aşa o introduce Cristian China Birta pe următoarea vorbitoare, Maria Eremia, medic primar pediatru şi specialist medicină de familie. Domnia sa vorbeşte despre necesitatea unor cursuri de comunicare cu pacienţii copii, şi mai ales cu părinţii acestora. Mamă de 3 copii, şi bunică de 3 nepoţi, dna Maria Eremia a ales să povestească astăzi despre alimentaţia raţională a copilului sănătos: alăptare, diversificare corectă, prin comunicare cu medicul pediatru etc. Medicul atrage atenţia asupra obezităţii la copii, datorată supraalimentaţiei copiilor la patiserie şi fastfood. Domnia sa punctează câteva probleme de patologie care pot apărea vara: diareea, alergenii (alergiile alimentare, din mediu etc).

La finalul prezentării dnei medic pediatru, din public, binecunoscuta moaşă Vania Limban a punctat pe scrut experienţa sa când, mergând cu o bursă de specializare în Anglia, primul curs pe care l-a făcut acolo a fost unul de... comunicare! Se pare că acolo este binecunoscută importanţa acestei abilităţi care este comunicarea - spre deosebire de cabinetele medicale de la noi (ca să vorbim doar despre ele)!

Prima sesiune a luat sfârşit. Ne revedem după pauză!

... şi aşa a fost la ediţia 2015

Live Blogging de la celelalte două sesiuni ale conferinţei:
- sesiunea a doua
- sesiunea a treia

Otilia şi Gaspar, conferință despre "Puterea relațiilor"

Aş putea începe articolul de faţă povestindu-vă despre ultima mea "criză" de plâns şi tristeţe nemăsurată, nepotolită şi (aparent) inexplicabilă; despre cum răscoleam eu apoi Internetul în căutarea de mai multe informaţii despre anxietate şi depresie; despre cum am dat de o înregistrare audio cu o doamnă din SUA care a ajuns la concluzia că aceste neplăceri sunt în special feminine şi materne; despre cum, tot citind descrieri de simptome psihice, m-am auto-diagnosticat cu anxietate generalizată; despre cum am început (doar am început, nu am avut curajul să merg mai departe) să caut un psiholog specializat pe ce mă doare pe mine: anxietate, tristețe, depresie... Şi cum am abandonat căutarea, încă o dată, abandonându-mă pe mine, mie. Am greşit, ştiu deja asta, încă de-acum, înainte să mi se declanşeze următoarea "criză" (sper să corectez lucrurile).

Dar mă tem că dacă v-aş povesti toate astea, articolul meu ar deveni prea personal :) - Glumesc, desigur, deja aţi prins ideea și povestea este cât se poate de personală!

Aşa că m-am bucurat mult atunci când am aflat că draga mea prietenă Otilia Mantelers, de la care am învăţat atât de multe despre a fi mamă de copii echilibraţi psihic, va susţine împreună cu psihologul pe care îl apreciez şi respect, Gaspar Gyorgy, o conferinţă ... pentru mine! :) Glumesc eu, însă tema conferinţei mi se pare că se potriveşte mănuşă: Să înțelegem "Puterea relațiilor" în secolul perfecționalismului!

Pentru că, analizându-mă eu așa, de una singură, dar și cu ajutorul prietenului meu cel mai bun, partenerul meu de viaţă şi tatăl copiilor mei, am înţeles că măcar parţial, anxietatea pe care o resimt - dacă fac sau nu bine ceva, în special legat de creşterea copiilor - provine din frica mea de a nu face cumva ceva greșit. Credeam că doar eu sunt așa, însă aflu că e "boală" generală: este un perfecţionism al secolului - şi asta vom afla şi la conferinţă, de la cei care o susţin. Iată și câteva informații despre eveniment:

Otilia Mantelers este expert în parenting, iar Gaspar Gyorgy - psiholog clinician. Ei vor susţine în tandem prima conferință din România despre "Puterea relațiilor. Călătoria de la vină către vulnerabilitate și vindecare"! 

Evenimentul, la care sunt așteptați 400 de părinți și specialiști din toată țara, are loc pe 10 octombrie 2015, în București.
În contextul în care perfecționismul este, în zilele noastre, foarte apreciat și orice formă de vulnerabilitate este pedepsită, criticată, judecată sau respinsă, este extrem de dificil pentru orice persoană să rămână echilibrată. Mai mult, orice semn de frică, ezitare, greșeală sau neputință este aspru sancționată de cei din jur. S-a ajuns astfel ca, la nivel mondial, 4 din 15 persoane adulte, să sufere de anxietate sau orice forma de depresie, în timp ce peste 760.000 de copii români, din aproximativ 3,8 milioane, au o tulburare de sănătate mintală.

Conferința "Puterea relațiilor" va demonstra că vindecarea de vină este posibilă prin traversarea procesului de vulnerabilitate. 

Filosofia noastră este aceea de a porni de la propria persoană atunci când ne este greu și a descoperi rănile care s-au activat în noi înșine. Această perspectivă este valabilă și dacă apar probleme în relația de cuplu sau relația parentală. Este timpul să îndrăznim să fim vulnerabili să ne acceptăm limitările, durerea, traumele, momentele de imaturitate și să alegem să ne cultivăm lumea interioară prin tehnicile vindecării sufletești, spune Gaspar Gyorgy, președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Acest proces de vindecare propus de cei doi vorbitori ai conferinței pornește de la reflectarea asupra trecutului fiecăruia dintre noi, pentru a scoate la suprafață durerile nespunse ale copilăriei. 

Când suntem mici, în funcție de perspectivele care vin din partea adulților responsabili din jurul nostru, învățăm ce este acceptabil și ce este de ascuns. Ajungem astfel să avem un <sine fals>, să fim ceea ce vor ceilalți să fim, fără să îndrăznim să ne asumăm ceea ce suntem sau simțim cu adevărat. Iar pentru a depăși aceste limitari psihologice avem nevoie să le înțelegem de unde vin și cum ne-au afectat. Acesta este demersul prin care începem să ne cultivăm prețuirea autentică de sine, să vedem de unde am pornit și unde am ajuns, completează Otilia Mantelers, Pareting by Connection Instructor, trainer de Playful Parenting, psiholog în formare și specialist în joaca terapeutică cu copiii de la 0 la 10 ani.

Conferința durează 4 ore si este structurată în două părți. Toate detaliile se găsesc pe http://paginadepsihologie.ro/.
Otilia Mantelers și Gaspar Gyorgy sunt curatorii conferințelor internaționale susținute în România de specialiști renumiți la nivel mondial: Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, dr. Daniel Siegel și Michael Thompson. Până acum, peste 2.500 de părinți români și peste 1.000 de experți au beneficiat, prin participări la conferințe și cursuri de parenting, de expertiza celor doi.

Ce spune Gaspar despre Otilia:

Otilia Mantelers este considerată una dintre cele mai apreciate experte naționale în parenting și sănătate relațională. Specializată în tehnici de lucru focusate pe joc și conectare emoțională, Otilia a reșit să readucă echilibrul în multe familii din România, iar conferințele sale au devenit o sursă de inspirație pentru numeroși specialiști în educație, psihologie și psihoterapie. Soție și mamă implicată, reușește să îmbine într-o manieră excelentă echilibrul dintre viața de familie și cariera profesională, iar cei trei copii îi sunt o sursă inepuizabilă de creativitate și reinventare personală.

Ce crede Otilia despre Gaspar:

Gaspar Gyorgy, fondatorul și președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, este apreciat drept unul din cei mai de renume psihologi și psihoterapeuti de familie din România, care pornește noi trenduri în sănătatea relațională la noi în țară. Munca lui vindecatoare cu persoanele și familiile pe care le-a călăuzit în procesul terapeutic, studiile sale neîncetate în domeniul relațiilor interpersonale, conferințele cu specialiști internaționali pe care le-a organizat, l-au făcut să fie specialistul de referință în domeniul psihologiei în România. Gaspar este unul din cei mai ardenți promotori ai mindfulness-ului relațional, al terapiei IMAGO de familie și crede cu tărie în puterea relațiilor interumane de a vindeca ființa umană și de a crea o lume mai bună.

Vă invităm să construim împreună sănătatea relațională în România!

Să creștem împreună

Cea mai recent citită carte de Parenting - și, de fapt, de orice fel - este cartea lui Naomi Aldort, "Creştem împreună". Recent apărută la Editura Herald, cartea poartă şi subtitlul: "Libertate şi bucurie în relaţia părinte-copil", dar şi recomandarea sub-sub-titlu: "Pentru părinţi de copii mici şi de adolescenţi".

Chiar ideea de bază pe care se întemeiază "filosofia" lui Naomi Aldort, aceea că şi noi, părinţii, evoluăm şi ne transformăm odată cu copiii noştri (În limba engleză în original lucrarea poartă titlul "Raising our children, raising ourselves". Deci... e clar!) este una pe cât de simplă şi de bun simţ, pe atât de revoluţionară - şi la fel de greu de înţeles şi de "pus în practică", să spunem aşa. Pentru că autoarea propune de fapt o "strategie" - prescurtată cu iniţialele S.A.L.V.E. În limba engleză, formula lui Naomi Aldort SALVE constă în următorii paşi:

S-Separate the self and inquire 
A-Attention on the child 
L-Listen 
V-Validate without dramatizing 
E-Empower  

S - mi se pare cel mai dificil de realizat pentru că presupune să ne separăm de propriile probleme, dorinţe, sentimente, temeri, şi să renunţăm la impulsul de a deţine mereu controlul sau de a oferi o soluţie. Dar este şi cel mai important pas, pentru că ne permite să fim disponibili din punct de vedere emoţional şi autentici cu copilul.

Separaţi-vă emoţiile de comportamentul copilului printr-un discurs interior. Analizaţi-vă gândurile. Daţi la o parte acea primă reacţie care ne vine tuturor instinctiv (aceea este reacţia "greşită", cea întipărită în ADN-ul nostru, pe care am moştenit-o de la părinţii noştri, aceştia de la părinţii lor, aceia de la părinţii lor... şi tot aşa, într-un vârtej trans-generaţional fără sfârşit!). Îndemnul autoarei este să ne analizăm gândurile conștient, să vedem în ce stare ne aduc acestea și mai ales (iar aceasta a fost revelația mea, personal!) ce fel de persoană am fi dacă nu am avea deloc acele gânduri!

A: Atenție îndreptată către copil.

L: Listen - ascultaţi copilul, ce are el de spus, ce are pe suflet, ce îl deranjează. Ascultaţi fără să întrerupeţi.

V: Validaţi emoţiile, fără să le filtraţi deloc prin propriile voastre emoţii! Această etapă poate părea foarte dificil de făcut, pentru că sună oarecum mecanic: nu trebuie nici să dai prea mare amploare, dramatizând "ghinionul" copilului, nici să oferi soluţii, nici ... nimic. Doar să repeţi oarecum mecanic constatarea, faptul sec. Este un pas important mai ales la nivel "lingvistic", pentru că trebuie să ai mare grijă cum îţi alegi cuvintele, ce spui şi pe ce ton. Nu e nevoie de dramatizare, uneori nu e nevoie de cuvinte deloc, poţi valida şi în tăcere. Copiii au o mare capacitate de a trece mai departe, odată ce se simt ascultaţi şi auziţi.

E: oferiţi încurajare, încredere în capacitatea copilului de a ieşi singur dintr-o situaţie dificilă sau care iniţial părea fără ieşire.

Practic, cel mai dificil de departe este pasul de separare de propriile emoţii.
Iar mie, personal, mi se pare aproape imposibil de făcut! Probabil că e nevoie de multă, multă practică pentru a putea deveni disponibil din punct de vedere emoţional.

Autoarea însăși spune, la un moment dat: După ce generaţii întregi au crescut ascultându-şi din teamă părinţii, în cele din urmă, ne propunem să ne tratăm copiii cu aceeaşi demnitate pe care ne-o dorim pentru noi înşine. Încercăm să renunţăm cu totul la vechea idee de a aştepta ca un copil să facă tot ce îi cere părintele, dar nu e o sarcină uşoară. Este nevoie de dedicaţie, practică consecventă şi autocontrol. Un exerciţiu util ar fi să vă gândiţi un moment înainte să îi cereţi unui copil să facă ceva şi să vă întrebaţi: "Oare cum i-aş cere asta unui prieten adult?"

În această nouă paradigmă de creştere a copilului, ei nu sunt obligaţi să ne împlinească nouă nevoile. Sunt liberi să îşi exprime propriile alegere, precum şi răspunsurile la cererile noastre, iar noi am face bine să le respectăm alegerile şi să ţinem seama de limitele şi de aspiraţiile lor. (pag. 37)

Şi mai încolo spune:

Sigur, nu e deoc uşor să ne schimbăm obiceiurile şi revenim, fără să vrem, la vechile tipare de comportament. A te transforma dintr-o persoană care "neagă" într-una care "validează" necesită practică şi timp. (pag. 39)

Apoi lucrarea se structurează pe capitole urmărind ceea ce autoarea consideră "cele mai importante cinci nevoi ale copilului", care sunt, potrivit autoarei, "motorul limbajului comportamental al copilului":

1. Iubirea 
Câteva dintre ideile exprimate aici: "Nu udăm o plantă dacă înfloreşte, ci pentru a o vedea înflorind"; iubirea nu este o recompensă

2. Libertatea de exprimare
Despre izbucnirile emoţionale ale copilului tău şi câteva erori pe care le facem inconştient - distragerea atenţiei, evitarea, inducerea temerii, oprirea plânsului etc.

3. Siguranţa emoţională
Despre viaţa alături de un copil care acţionează cu bunătate, nu din teamă, ci pentru că aşa alege, din proprie voinţă ("Scopul nostru nu e să creştem un copil lipsit de spaime - ceea ce ar fi imposibil, ci să ne asigurăm că anxietăţile fireşti îşi vor găsi o poritiţă de ieşire, aşa încât copilul să îşi păstreze echilibrul emoţional" - pag. 174), ura exprimată într-un mediu sigur, ura între copii, ura faţă de părinţi etc.

4. Autonomia şi puterea
Copiii au nevoie de părinţi cooperanţi: "Ca şi în cazul altor privaţiuni emoţionale, un copil care se luptă cu sentimentul de neputinţă sau e lipsit de sentimentul că îşi controlează viaţa poate deveni furios, agresiv, deprimat" - pag. 208). Apoi despre jocurile de putere şi cum dezvoltăm autonomia copiilor.

5. Stima de sine
"Sunteţi oglinda în care copilul îşi vede reflexia valorii" (pag. 236).

Trecând peste stângăciile de traducere - mă iertaţi, defect profesional, nu pot trece cu vederea traduceri care în limba sursă sună pe alocuri neinspirat, prin abuz de infinitive, de exemplu -, cartea a fost pentru mine cel puţin o revelaţie. Înţeleg perfect de ce Otilia Mantelers o găseşte inspiraţională: chiar este!

Închei cu ideea pe care am auzit-o de la Naomi Aldort în persoană într-un filmuleţ pe Youtube: familia trebuie să fie "a court of love", nu "a court of law"

Cartea poate fi comandată şi de pe site-ul Editurii Herald, de aici

Sport, sănătate... şi ce mai facem noi

Nu dați banii pe prostii, luați... de faceți sport. Că n-am găsit altă rimă.

Luni (ieri, adicătălea) n-am avut chef să bat o oră drum până la ora de Aqua Gym de la Worldclass. Am ales nişte... saună. Combinată cu abdomene. Adică, am făcut - în sfârşit!! - ordine în pod! Că se tot adunaseră de-a valma cutii pline, cutii goale, praf, un pick-up, praf, discuri de vinil, saltele de joacă, praf, haine de copii rămase mici, praf, cărţi, dosare cu actele firmei... etc.
Nu-i vorbă, mare parte din toate astea sunt încă acolo. Dar într-o dezordine... ordonată! :) Ce e de dat şi cui, cu etichetă, ce e de păstrat şi în ce stare, cu etichetă.
Comportament "obssesive-compulsive", aş zice eu!
Şi încă sub acoperişul fierbinte, de curgeau apele pe mine! Vreo 3-4 ore mi-a luat toată treaba, în 2 reprize, dimineaţă şi după-amiază.
Dacă e mai scump ca la Gym? Ieftin! O sticlă de 2 litri de apă per repriza de ordine şi vreo 2 piese de teatru radiofonic audiate în paralel! Nu la pick-up, din păcate pick-up-ul meu, care mi-a sădit sămânţa teatrului radiofonic, a fost detronat de "Youtube plus o boxă wireless", cu care mă plimb prin toată casa, oriunde am treabă.
Cât o să ţină ordinea din pod? Om vedea. Că uitai să vă zic: am re-amenajat şi colţul de joacă al copiilor... care prevăd că se va extinde treptat-treptat şi va acapara tot podul! :))

Marţi (azi, adicătălea) după un drum la spital (despre care zic mai jos), a urmat ora de... haltere. Sau ridicare greutăţi. Plus duşuri irlandezo-chinezeşti. Adică, piaţa, de! Prin ploaie! Cu maşina parcată depărtişor, şi sacoşele pline de tot ce se terminase sau aveam poftă pe-acasă: cireşe, piersici, mere, roşii, castraveţi, varză, morcovi, cartofi...
Cât a costat ora de fitness cu greutăţi? 1,5 lei parcarea, că restul e priceless! :)
Acuma serios, la câţi bani se duc pe alte prostii, piaţa asta, clasică, cu legume şi fructe, chiar nu e scumpă. Mă rog, probabil că şi pentru că merg la Obor, că de ce preţuri am auzit în alte pieţe, jale!

Dar ce am căutat la spital, întrebați? Iaca, am scurtat aşteptarea vacanţei mari de către copilul cel mare, să zicem aşa. Sau a început vacanţa cu un concediu medical. Că tocmai ce întocmise ea frumos acum câteva săptămâni chiar, un AMR cu zilele până la vacanţă, când, tronc! Azi la ora 5.45 (dimineaţa, da!) a venit la părinţii ei care dormeau liniştiţi şi a început să plângă că o doare rău gâtul şi nu mai poate să doarmă! Febrilă tare, 39,1 grade celsius termometrul. Şi gâtul - roşu foc, cu pete albe! Şi eu care credeam că ieri a cerut la somn de prânz că a ajuns-o oboseala după concursul de înot din weekend!

Ştii cum s-a activat adrenalina în mine? Ce somn să-mi mai fie? Pe loc mi-am amintit episodul din iarnă, când am ţinut eu copilu', cu simptome similare ca acu', pe antitermice şi tantum verde până a făcut temperatură 40 şi gâtul plin de puroi, care coborâse până la plămâni!

Apoi partea practică din mine a decis: drumul spre spital e mai liber la ora 6 dimineața decât la 8. Așa că hai, trage o țoală pe tine și hai în Băneasa, la Regina Maria, la camera de gardă de la pediatrie.

Control pediatric, test rapid, exudat... Streptococ betahemolitic de grup A prezent, reţetă de Ospen 10 zile... Vacanță! Dar forțată, că mai avea mititica niște "larevederi" de luat de la colegi, că mai vroia să meargă cu chitara la școală să le cânte în ultima zi de școală, că la engleză nu ar fi vrut să lipsească nici cu 39 temperatura...

Dar asta e! A început antibioticul şi sperăm să poată participa, căci îşi doreşte mult, la Cupa Camelia Potec din weekendul ce vine - da, da, ăsta cu 20-21 iunie!

Sănătate!

Povestea cu somnul meu de prânz... și cărțile copilăriei

A fost odată ca niciodată. A fost odată o fetiţă, căreia bunica îi spunea Acriţa. Pentru că fetiţa aceasta îşi petrecea vacanţele de vară la ţară, la bunici, în cea mai frumoasă dintre lumi: lumea copilăriei.

Împreună cu ea venea la ţară şi sora mai mică, iar uneori mai veneau şi două verişoare, un pic mai mari ca ele, verişoare care locuiau în satul vecin cu al bunicilor.

Toată vara, bunicii aveau multe treburi prin curte şi la câmp. Fetele îi ajutau şi ele cum puteau: ba strângeau şi ele fân cu furca şi grebla, ba aduceau goală pătura peticită, în care fânul era strâns şi cărat de bunica cea măruntă chiar sus, pe cap, ba stăteau la umbra unui copac atunci când bunicul cosea. Hârş, hârş, făcea coasa în iarba înaltă. Iar fetele pălăvrăgeau despre toate şi îşi împleteau păpuşi din fire lungi de ţipirig sau flori de păpădie.

La ora prânzului, bunica le pregătea o mâncare din ce se găsea prin curte şi grădină: o mâncărică de fasole verde, o ciorbiţă din găina care ieri cotcodăcise prin curte... Și aproape nelipsita mămăliguță pripită! După masă, bunicul anunţa: vremea de odihnă! Aşa că fiecare îşi găsea câte o cameră, câte un pat - sau nu neapărat, căci bunica prefera umbra unui pom din grădină sau fânul din pod, ca să se odihnească.

Acriţa nu mai avea nevoie de somn, ştia ea mai bine! Ce dacă avea 7 ani, sau 8. Nu trebuia să îi spună nimeni când să doarmă şi când nu. Făcea gălăgie că ea e mare şi nu vrea să doarmă! Bunica îşi făcea griji şi pentru fetiţă, dar şi pentru că îi fuseseră date în grijă de mama lor, adică mezina bunicii, şi nu vroia să se îmbolnăvească cumva copiii când erau la ea. Aşa că insista să se culce. Cea mică adormea cum punea capul pe pernă. Iar Acriţa se supăra că trebuie să stea şi singură acum, după ce că e obligată să doarmă și nu vroia!

Într-o zi a crezut că a găsit soluţia care să o scutească de dădăceala bunicii şi să îi ofere 2 ore liniştite: și-a luat o carte să citească. Dar nici aşa nu era bine, bunica vroia ca fetiţa să se odihnească, or cărţile obosesc ochii şi mintea.

A doua zi, fetiţa şi-a ascuns cartea sub pernă încă înainte de masă, așa că atunci când bunicul le-a trimis la culcare, a mers bucuroasă. Nici măcar surorii nu i-a spus secretul ei, pitica ar fi putut să o pârască și să îi strice aranjamentul. A funcționat! După ce toată lumea adormea, Acrița își scotea cartea de sub pernă și citea.

Şi uite aşa a citit ea pe ascuns toate cărţile din biblioteca bunicului - care era un avid cititor de istorie - dar şi a altor fete din sat, de la care împrumuta cărţi de tot felul.

Somnul de prânz a căpătat astfel o nouă valoare: a început să fie sinonim cu lectura, cu cunoaşterea "cladestină".

Acum Acriţa e mare, are copii la rândul ei, copii cărora le citește poveștile copilăriei ei, "Bețișorul năzdrăvan" și "Aventurile lui Habarnam", dar și povești scrise între timp, în cei 30 de ani trecuți de atunci, povești despre și cu copii, povești cu oameni mari... Se bucură atunci când copiii ei vor să doarmă la prânz, dar nu îi obligă, știe că somnul e bun, atunci când ți-e somn. Altfel, poate fi o corvoadă de care încerci doar să scapi cum poți.

Și ea, fetița ajunsă acum mămică, citește destul de mult, deşi cumva tot pe ascuns. Căci după ce toţi ai casei s-au culcat, iar ea termină în sfârşit cu toate treburile de peste zi, devorează câte o carte în liniștea nopţii.

Dar mai mult decât orice, Acrița se bucură când poate prinde ea însăși o oră/două de somn de prânz, după oboseala alergăturii de zi de zi. (Isn't is ironic, vorba cântecului?, cum o urmăreşte nesomnul copilăriei :)) )

Am scris această poveste pentru a vă invita să participați la Conferința "Soluţii blânde pentru somnul copiilor" din cadrul Conferințelor Totul Despre Parenting, susţinută de Sarah Ockwell-Smith, expert în probleme de somn, sâmbătă, 6 iunie 2015. 

foto de la lansare Alexandra Dincă/Fotografii de familie

A doua parte a conferinţei din aceeaşi zi este dedicată "nutriţiei", pentru că se desfăşoară sub titlul "Diversificarea naturală, ghidată de copil" şi este susţinută de Gill Rapley şi Tracey Murkett, pionierii diversificării naturale. De altfel, "Diversificarea naturală" și "Copii crescuți cu blândețe", două din cele mai cunoscute cărți ale autoarelor Gill Rapley și Tracey Murkett, au fost lansate la finalul săptămânii trecute. Cărţile sunt disponibile la www.shop.totuldespremame.ro.

Mai multe informaţii despre conferinţă şi înscrieri găsiţi aici

Durere de spate avem, torticolis avem...

Şi m-am chinuit eu cam toată săptămâna trecută ba să mă ridic din pat, ba să mă aşez la masă, ba să intru în maşină, ba să mă întorc la fete pe bancheta din spate. Dimineaţa îmi era cel mai greu: nu mă puteam da jos din pat de înţepenire! Apoi, pe parcursul zilei, spatele se mai încălzea şi mă lăsa durerea, doar cea din ceafă continua, aşa că mă întorceam cu totul, precum lupul din poveste, că-nainte mult mai este!

sursa foto

De fapt, nu aşa mult. Că a venit ziua de sâmbătă, şi am putut să mă ocup şi de mine. Aşa că am purces degrabă la camera de gardă de la urgenţe, unde am fost trimisă la radiografie de coloană cervicală. Se pare că din fericire, nu e nimic la nivel osos, la coloană. Însă e prins un nerv cumva între vertebrele cervicale, plus contractura musculară.

Diagnostic: Torticolis. Tratament 2-3 zile guler cervical - pe care nu l-am purtat pe stradă, pentru că arătam mult mai rău decât eram, şi n-aveam chef să mă întrebe lumea "dar ce-aţi păţit, doamna Ilie?". Şi tratament medicamentos 7 zile cu antiinflamator, antialgic şi miorelaxant. Fără alcool, fără maşină 7 zile, din cauza efectelor de ameţeală. Efect ameţitor pe care deşi le-a simţit (nu foarte puternic ca la Mydocalm, recunosc), totuşi eu cu ghiozdane de 10 tone nu mă fâţâi cu RATB-ul prin oraș! Aşa că am condus!

Vestea bună e că gata, chiar dacă nu au trecut chiar 7 zile, nu mai am (aproape) nimic, aşa că nu mai iau nimic.

sursa foto

Torticolis, ca să știți și voi - că nici eu nu știam - e o contractură mai mult sau mai puțin dureroasă a mușchilor gâtului, care limitează total sau parțial mișcările de rotație a capului. Torticolisul obişnuit (sau banal, cum am găsit aici că i se mai spune) poate apărea după o mișcare bruscă și forțată a gâtului, din cauza unei poziţii proaste în timpul somnului (vă spuneam eu! salteaua proastă de la cazarea de la Braşov din weekendul trecut! - tot nu v-am povestit, aşa-i?).

Paranoia din capul meu găsea oarece asemănări între durerea din spate și acea durere care îmi anunța trombo-embolia de acum 2 ani și ceva, de aici și panica mea. Dar am avut parte de un medic de gardă de treabă, care mi-a explicat diferența și cred că mi-a dat tratamentul potrivit. Trăiască sănătatea! :)

La Bookfest 2015

După lupte seculare care au durat... nici nu mai ştiu câţi ani, am ajuns şi eu în sfârşit la Bookfest!

Ultima oară când am fost la un Târg de carte cred că era tot Bookfest, pentru că îmi amintesc să s-a nimerit şi ziua de 1 iunie printre zilele de târg şi eram cu fetele prin târg şi le-am luat multe cărţi pentru copii şi au primit baloane... şi veneam direct de la grădiniţă, sau poate grădiniţă şi şcoală, iar Roxana e acum în clasa a treia... Deci, în fine, aţi înţeles ideea: n-am mai fost de mult! :)))

Ieri am plecat aşa, oarecum impulsiv într-acolo. Am aflat că seara urma să se lanseze la Editura Herald cartea Alethei Solter tradusă de mine și mi s-a creat un complex de împrejurări care mi-a permis să fug în târg. Cu toată durerea mea de spate care nu mă lasă deloc în pace de câteva zile, de la weekendul cu castele, turnuri şi cetăţi - despre care nici nu am apucat să vă povestesc, dar nu stric acum surpriza, că e mult de povestit!

Târgul de carte, deşi nevăzut de mult, arată... cumva la fel şi totuşi altfel. Am avut oarecum surpriza să constat că editurile mari şi-au menţinut standurile în aceleaşi locuri. Mie personal mi se pare mai mic decât în alţi ani, nu am citit cifre oficiale, câţi expozanţi, câte lansări de carte, dar ca întindere cel puţin mi s-a părut că e mai mic anul acesta.

Însă sunt și ceva edituri noi, ceva "happeninguri", standuri frumoase, cărți în ediții deosebite, împletire de carte cu dichisuri - ceaiuri, cafele la nisip, bere Staropramen (Cehia e țara invitată anul acesta), materiale naturale, așezări ingenioase... ca în fotografiile nu prea reușite pe care le-am făcut (doar cu telefonul, din păcate).

standul Staropramen

La Editura Herald, în colecția de Parentaj, a avut loc aseară o triplă lansare:

- "O viaţă fără droguri" de Aletha Solter (căreia, cum spuneam, îi semnez traducerea)
- "Educaţie fără constrângeri" de Michael Thompson

- "Creştem împreună" de Naomi Aldort

La lansare a participat şi m-am bucurat să o reîntâlnesc pe draga de Otilia Mantelers, în calitate de coordonator al colecţiei de Parentaj. M-am bucurat să le cunosc pe Ioana Socolescu, redactor al editurii Herald, şi Tatiana Vatamaniuc psiholog şi autoare a cărţii "Trandafirul micului prinţ", şi având acum în pregătire lucrarea "Părintele conştient" la Editura Herald.

Am început aseară, odată ce am ajuns acasă, să şi citesc lucrarea lui Naomi Aldort, "Creştem împreună". Începutul pare promiţător. Urmează Thompson şi restul braţului de cărţi achiziţionate de la Herald, dar şi de la alte edituri de prin târg.

Doar bugetul destul de limitat, şi mai ales, durerea de spate (cărţile sunt grele, nu? dar la propriu, de data asta!) m-au făcut să limitez la 10 titlurile achiziţionate! :)

În zilele (săptămânile) următoare voi scrie aici despre cărţi, pe măsură ce le citesc.

de la stânga la dreapta: Tatiana Vatamaniuc, Otilia Mantelers şi Ioana Socolescu