Nostalgie...

Uneori îmi vine să mă aşez pe jos, cu cutia mea cu nasturi multicolori... ca să le arăt eu fetelor cum se joacă, ce e joaca, şi ce contează mai mult pe lume.

Nu filme pentru adolescenţi traduse îndoielnic şi rostite de nişte voci plictisite, nu jocuri agitate şi agitânde pe un ecran de tabletă sau telefon mobil, nu lego scump, zeci şi zeci de piese de lego, prin toată sufrageria, nu legoland, nu acvaparc, nu piscine, nu parcuri, nu role, trotinete, biciclete... Ci doar nişte nasturi coloraţi. Şi cărţi. Cărţi fără poze, sau cu prea puţine ilustraţii, cărţi cu care îmi umpleam timpul în lungile vacanţe ale copilăriei. Şi curtea bunicilor, la ţară...