De serviciu pe şcoală

Zilele trecute fii-mea a' mare a fost "de serviciu pe şcoală".

Pentru cine nu cunoaşte expresia, ea vine, în amintirea mea, la pachet cu acel clopot mare, talangă îi spuneam noi, cu care în mâini efectiv alergam pe holuri şi-l zdrăngăneam ca să se audă în clase şi să înceapă recreaţia, şi apoi ora.

Cât de des făceam asta într-o zi? Păi foarte des, tot cam la 35 de minute, căci şcoala noastră mică avea, pe acea vreme în anii 80, atât de multe clase, cu câte 42 de elevi în ele, încât învăţam în 3 schimburi, ca la fabrică. Orele aveau vreo 35 de minute şi pauza 5  minute.

Ce s-a schimbat de-atunci? Şcoala nu, fetele mele învaţă (cred că am mai spus pe undeva) chiar la şcoala generală la care am învăţat şi eu, şi tatăl lor. Alegerea aceleiaşi şcoli a fost "big mistake", zic eu acum, pentru că aşa se vede şi mai bine ce (nu) s-a schimbat de-atunci!

Adică... nu mai sunt sobele de teracotă pe holuri, ramele de lemn de la geamuri au fost înlocuite cu termopane albe, s-a mai adăugat câte un colţ şcolii ca să mai rezulte de aici încă vreo 4 săli de clasă, unele dintre clase sunt dotate modern (cu banii părinţilor)... Dar oamenii, deşi alţii ca identitate în buletin (nu am mai găsit absolut pe nimeni de pe vremea mea) sunt aceiaşi, sistemul în care sunt apreciaţi (depreciaţi, mai bine zis) elevii, sistemul de pus la grămadă, la gloată, sistemul de "te-am prins - te-am ars", cum îi spun eu, pentru că vânează greşelile pentru ca atunci să-l "înveţe o lecţie" pe copil, sistemul care înăbuşă în faşă orice iniţiativă a copilului, pe motiv că "nu ai ridicat mâna şi nu ai răspuns frumos, deci nu îţi iau în calcul răspunsul" - e acelaşi. Ba poate pe alocuri mai rău - pentru că ne-am deschis ochii şi ne dor ochii de ceea ce vedem. Ca în "Flori pentru Algernon", ignoranţa uneori e mai sănătoasă decât "văzutul". (Nu vreau să spun că e mai bine să nu ştii nimic...)

Dar să revenim la anul de graţie 2014. Ieri fii-mea a fost elev de serviciu pe şcoală. Nu, nu e aşa de mare ea, e doar clasa a III-a, dar ei sunt cei mai mari din tura care învaţă de dimineaţă. Clasele a IV-a sunt deja după-amiază. Probabil că în ritmul ăsta, o să-mi împrospăteze amintirile de acum 30 de ani prin faptul că vor învăţa şi ei în 3 schimburi, ca la fabrică.

Şi atunci, dacă ei sunt cei mai mari, trebuie să facă acest serviciu. Nu mai aleargă pe holuri cu talanga, ci apasă pe butonul soneriei, nu-mai-ştiu-de-câte ori scurt, şi de alt număr de ori lung, la orele indicate pentru pauze.

Şi ce s-a mai lamentat ea, în cor cu prietena C., câteva zile că nu le lasă doamna să facă de serviciu împreună, pentru că doamna a ales ca şi criteriu să îi pună de serviciu aşa cum stau în bănci, iar ea nu stă în bancă cu C. - pe motiv că - dar asta e deja chestiune de "Copiii spun lucruri trăsnite": La începutul anului şcolar, au stat împreună în bancă, cu condiţia să nu stea de vorbă în timpul orelor. La care C. a replicat: "Păi atunci care mai e farmecul să stăm împreună în bancă? Că în recreaţie oricum putem vorbi, chiar dacă nu stăm în aceeaşi bancă!" Good point, aş zice eu, dar acum stau în bănci diferite, fiecare cu câte un băiat cu care nu au de schimbat nicio vorbă.

Ei, dar vine ziua când trebuie să facă de serviciu şi le anunţă doamna că a doua zi trebuie să se prezinte la post la 7.45... ele două! Nu vă imaginaţi fericire mai mare să chiulească de la ore  să facă de serviciu împreună!

Dimineaţa, numai ce mă trezeşte scârţâitul uşii de la dormitorul nostru şi se iveşte un cap ciufulit:
- Mami, e ora 6 şi un sfert, mai stau aici la tine până te trezeşti şi tu la 6.30, şi mergem să ne pregătim ca să nu întârzii la şcoală.
Eu, adormită rău de tot, nu simţeam că mi-am făcut somnul. Bine, asta simt în fiecare dimineaţă, că am lăsat pe pernă un rest de vreo 2 ore de somn, dar acum era mai rău! Îi fac totuşi loc lângă mine pe marginea patului şi îmi arunc un ochi pe geam. Beznă. La 6.30 e beznă, m-am obişnuit. Zic, dacă e şi-un sfert, mai am 15 minute de stat la căldurică. Pe care le-am cam simţit că au trecut - dar ceasul nu suna încă. Într-un final mă ridic într-un cot şi-mi iau telefonul pus să sune pe noptieră. Ce credeţi? Era 3.40! Deci, fusese vreo 3.30 când a venit bandita la mine. M-am stropşit la ea, că după ce că nu ştie să citească corect ceasul şi confundă limba mică cu cea mare, mai trezeşte şi pe alţii, şi am gonit-o înapoi în patul ei. Ca să vezi ce responsabilitate pe capul ei! Mai-mai să mă pună să plec la şcoală în creierii nopţii!

Oricum, pentru ea a fost, cum mi-a declarat la prânz, cea mai frumoasă zi din viaţă.

Da' io stau şi mă întreb, cu înţelepciunea adultului şcolit pe la cele conferinţe de parenting: Oare asta e valoarea "chiulitului legal"? A timpului petrecut la şcoală, în şcoală, cu diverse duty-uri (să adune prezenţa de prin clase, să se ducă cu diverse bileţele sau anunţuri la un profesor sau altul, să cheme de la cancelarie pe unul sau altul căutat... etc), dar nu în clasă? Hmm...

Doamnă învăţătoare, Homework sucks!, scuzaţi limbajul...

Pentru că tot eram revoltată (şi nu doar eu, că am mai vorbit cu câţiva părinţi din clasă) de volumul mare de teme - vreo 6-7 pagini de probleme din culegerea de matematică şi cam tot atâtea pagini de exerciţii de rezolvat în culegerea de română - pe care le-a avut Roxana de marţi pentru miercuri, deci de pe-o zi pe alta, practic!!, am mai dat şi de articolul acesta, ca să mă monteze de tot!

Mai jos - din articol (şi nu numai) de ce temele pentru acasă sunt caca, de ce m-am săturat eu de ele, că al meu copil cred că s-a săturat şi mai tare, şi nici nu s-a încheiat a 3-a săptămână de şcoală din cele 36 ale anului şcolar!

Susie Johnson este autoarea articolului - ca să ne înţelegem, nu îi plagiez ideile, ci doar rezonez cu (mare parte din) ideile din articol, deşi la mii de kilometri distanţă, şi nu numai fizică, ci şi ca diferenţă între sisteme de învăţământ. Ea concepe articolul ca pe o scrisoare deschisă adresată profesorilor, în calitate de părinte acum, dar fost profesor, la rândul ei.

sursa foto

Şi poate chiar o consider o depeşă şi pentru învăţătoarei fiică-mii! :) Şi din ecourile pe care le-am avut distribuirea ieri a articolului original pe Facebook, înţeleg că din păcate, nu e o situaţie singulară, mulţi învăţători / profesori au uitat să fie oameni, au uitat că sportul nu e un moft pe care îl faci pentru performanţă în detrimentul matematicii, ci ajută la formarea omului, ca întreg; au uitat sau nu au ştiut niciodată că a da şi mai multe teme ca pedeapsă pentru neefectuarea altora, sau ca pedeapsă pentru orice altceva, nu va face niciodată copilul să înveţe de drag, ci cu cea mai mare ură faţă de teme şi în final faţă de şcoală!! Au uitat că un copil de 7, 9, 13 ani are nevoie să şi alerge, are nevoie să aibă timp ca să meargă toamnă în parc să vadă cum îngălbenesc frunzele! Da, copiii aceia vor şti poate să înmulţească fără calculator numere cu sute şi mii, dar vor confunda câinele cu pisica şi anotimpurile între ele! 

Vă e teamă că nu vor lua note mari la capacitate? Şi dacă le vor lua şi apoi vor zace legume depresive? (cum ştiu cazul unei fete de 14 ani, care după stresul de a intra la un liceu bun, odată intrată nu a putut merge câteva luni la cursuri pentru că a urmat diverse terapii şi tratamente antidepresive, a ajuns să fie hrănită cu perfuzii pentru că refuza hrana şi chiar viaţa!!) Eu una nu-mi doresc copii stresaţi, care să ajungă să urască mersul la şcoală şi viaţa! Nu avem destule cazuri de depresii netratate la timp, nedepistate la timp, în jurul nostru, în fiecare zi? Îmi doresc copii fericiţi, alergaţi prin parc, echilibraţi, aerisiţi şi relaxaţi!

Domnilor învăţători/profesori, vă săpaţi singuri groapa! Un copil care nu are azi timp să-şi termine cele 14 pagini de probleme, mâine va fi şi mai stresat şi obosit, nu va fi atent nici în clasă, şi nu va mai dori să facă deloc tema, şi l-aţi pierdut de tot!

Aşa cum îţi e greaţă când te îndopi cu ceva care nu-ţi (mai) place, tot aşa să vă imaginaţi elevii pe care îi îndopaţi cu teme multe, multe, şi mai multe!

"Dragi profesori/învăţători,

Am fost ca voi. Multă muncă, puţini bani, şi mai puţină apreciere pentru munca depusă. (...) Înainte de a avea copii, credeam cu tărie în temele pentru acasă. Copiii trebuie să primească teme pentru acasă. Trebuie să se obişnuiască cu ele. (...)

Acum sunt părinte şi deci mă aflu de cealaltă parte a ecuaţiei temelor pentru acasă, aşa că lucrurile s-au schimbat. Am o părere foarte puternică în legătură cu asta. Dar nu la fel. Temele pentru acasă sunt o prostie! (N.m. - Homework sucks! - în limba engleză în original). 

sursa foto

Copiii nu ar trebui să primească teme pentru acasă! Oricum, nu multe teme. Şi nu din lene cred asta. Cine mă cunoaşte, ştie că muncesc foarte mult. Aversiunea mea pentru teme nu vine din lipsa chefului de muncă. Nu. Vine din valoarea timpului. Timpul meu e valoros. Şi la fel şi timpul copiilor mei.

Doar pentru că o fiinţă umană are doar 5 ani, sau 9, sau 13, nu face ca timpul acestuia să fie mai puţin valoros decât al vostru, domnilor profesori şi învăţători! Şi ştiu că îmi veţi da dreptate aici. Unui profesor sau învăţător nu-i ajunge niciodată timpul pentru tot ce ar putea să facă. (...)

Nebunie curată! Şi pentru că tot veni vorba de nebunie... hai să vorbim puţin de boală şi depresie. Toate lucrurile astea pot să te ducă dincolo de limită. Nu vrea ca ai mei copii să ajungă să se interneze de câteva ori la casa de nebuni ca să ne dăm seama că nu există echilibru în viaţa lor. Că toată nebunia asta cu teme imens de multe, fără timp de joacă, este al dracului de periculoasă! (n.m. - fucking dangerous, în limba engleză în original). Că somnul şi mişcarea, muzica şi sportul, familia şi prietenii şi poate şi ceva terapie psihologică sunt componente importante ca să poată deveni un adult sănătos, productiv şi fericit!

Desigur, sunt zile în care trebuie să petreci mai mult timp pe o temă sau proiect decât în alte zile. Studiul pentru anumite teste necesită timp. Unele lucruri pur şi simplu trebuie memorate. Iar altele trebuie exersate. Dacă nu ştii să citeşti, da, asta e o problemă. Dacă nu ştii cum să înmulţeşti numere de trei cifre pentru că nu ai noţiunile de bază din matematică, nu e bine. Dacă nu îndeplineşti cerinţele de bază, va trebui să suferi consecinţele. Aşa e viaţa, înţeleg asta. Dacă vrei să joci baschet, dar nu poţi să marchezi o aruncare liberă, atunci va trebui să repeţi mai mult aruncările libere.

Dar dacă ai mei copiii au demonstrat că stăpânesc toate noţiunile astea de bază din matematică, de ce trebuie să mai facă pagini şi pagini întregi de adunări, scăderi şi înmulţiri când ajung acasă de la şcoală?

Timpul copilului meu de 8 ani este la fel de important ca al oricărei alte persoane, indiferent ce vârstă are aceasta!

Aşa că hai să facem o înţelegere:

Voi îi veţi învăţa pe copiii mei să citească şi să scrie, să adune şi să scadă, şi câteva lucruri importante din istorie şi ştiinţă, câteva modalităţi diferite de a rezolva probleme, pentru că fiecare dintre noi are feluri diferite de a învăţa şi de a-şi da seama de lucrurile de pe lumea asta.

Iar eu, la rândul meu, îmi voi învăţa copiii să se poarte bine la şcoală şi îi voi învăţa cum să ajungă la un echilibru cu toate celelalte lucruri de care noi, adulţii, ne dăm seama că sunt importante pentru sănătatea şi productivitatea din lumea reală. Lucruri cum ar fi mişcare şi realizarea pasiunilor, menţinerea unor relaţii sănătoase şi ascultarea propriului corp, odihna şi asumarea responsabilităţii.

Dacă ai mei copii chiar au probleme cu o anumită materie la şcoală, anunţaţi-mă pe mine. Vă voi ajuta eu, din poziţia de părinte. 

sursa foto

Dar lăsaţi-o mai moale cu temele pentru acasă!

Şi înainte de a le da o temă, gândiţi-vă de ce le daţi copiilor mei acea temă, şi dacă este sau nu necesară măcar. Pentru că dacă va trebui să petrec prea mult timp ca să-i ajut cu tema aceea, vă garantez că nu voi mai avea timp suficient să aloc celorlalte lucruri, despre care v-am spus mai sus.

Şi nu ştiu voi, dar eu mai degrabă trimit la şcoală un copil sănătos, orihnit şi echilibrat, decât un tocilar nevrotic".

Subscriu! Destul cu atât de multe teme pentru acasă!

Personal, am fost un copil de nota 10 la şcoală tot timpul, ştiţi genul, premiul 1 cu coroniţă 8 ani de zile, am intrat a doua la Mihai Viteazul, am luat BAC-ul cu cea mai mare medie de la secţia Uman, am intrat din prima la facultate, apoi la masterat, apoi la încă un masterat, apoi cu bursă în Ungaria...
Şi cu toate astea, până la facultate (care a fost ceva mai dificilă din punct de vedere logistic, căci aveam de tradus texte din latină şi greacă veche şi nu aveam acasă dicţionar şi trebuia să stau la bibliotecă mult ca să lucrez), în ceilalţi 12 ani de şcoală de până atunci, am avut mereu timp de mers în parc, la film, la teatru de păpuşi, în vizită la rude şi prieteni... Îmi juleam genunchii în copaci şi tricotam fulare, făceam prăjituri cu mama şi cântam la vioară. Sport organizat nu am făcut, dar aş fi avut timp şi de sport. 

Ştiu, îmi veţi spune că erau alte vremuri, iar aici nu e vorba despre mine. Aşa e, erau alte vremuri şi sunt conştientă că ai noştri copii sunt făcuţi din alt aluat decât eram făcuţi noi, au de făcut faţă altor realităţi decât noi... etc.

Dar consider că acelaşi lucru îi face "Oameni": echilibrul! Despre asta e vorba, aurea mediocritas, acel echilibru în toate!!

Teachers, leave the kids alone!