Despre amniocenteză de 8 martie

8 martie pentru mine înseamnă prea puţin ce înseamnă pentru toată lumea.
Pentru mine, 8 martie e ziua în care am reînceput să mă gândesc la sarcina - a doua mea sarcină, cu Ilinca - ca la o sarcină, că aveam să nasc un copil sănătos. Pentru că pe 8 martie am primit rezultatul de la amniocenteză (pe care o făcusem pe 26 februarie, fix în ziua aniversării căsătoriei noastre). Pentru că avusesem un rezultat la triplu test foarte prost, care indica faptul că, din punct de vedere statistic, aveam şanse de 1 la 50 ca fetiţa din burtica mea să aibă Trisomia 21, cunoscută şi ca Sindrom Down.

Mi-a fost foarte greu să iau decizia să fac amniocenteză, ştiind la ce riscuri mă expuneam, pe mine şi sarcina. Dar mi-ar fi fost şi mai greu să ştiu că aş fi putut să evit să nasc un copil bolnav şi n-am făcut-o.
Argumentul principal împotriva amniocentezei erau riscul de pierdere a sarcinii.
Argumentele pro, erau mai multe. Pe vremea bunicilor mei, mortalitatea infantilă era destul de mare. Între timp ştiinţa a evoluat, de ce să nu beneficiem de evoluţiile acestea? În Occident se face amniocenteză din prima, fără stresul aşa-numitului "test al panicii" care este triplul test.

La 3 ani de-atunci, pot să spun, shakespearian, că totul e bine când se termină cu bine.